Pilda biblică a duelului dintre Goliat, mare războinic filistean, şi David, un tânăr păstor israelian, este una dintre cele mai cunoscute poveşti din lume despre victoria celui mic într-o luptă evident inegală. Vechiul Testament atestă că Goliat se prăbuşeşte sub lovitura de praştie a lui David, permiţându-i acestuia să îi aplice lovitura finală. Deşi povestea a servit argumentului creştin al victoriei creştinismului împotriva păgânilor, se poate să fi fost spusă greşit timp de secole. Sau, mai degrabă, analizată greşit.
Malcom Gladwell argumentează în cartea „David &Goliat: Underdogs, Misfits and the Art of Battling Giants” că Goliat ar fi fost cel dezavantajat în luptă, şi nu David. Goliat şi David reprezintă o „metaforă pentru victoriile improbabile”, explică Gladwell. Inegalitatea înclină în defavoarea lui David: el este un copil, în timp ce Goliat este acest uriaş puternic. Mai mult, soarta aduce faţă în faţă un războinic experimentat, echipat cu armament modern – armură, sabie, pavăză şi suliţă, şi un păstor cu o praştie.
Ipoteza lui Gladwell este că istoria a presupus de la bun început că sorţii îi erau potrivnici lui David, băiat neajutorat, apărat doar de o aruncătură de praştie. Totuşi, explică acesta, existau trei categorii de luptători în perioada antică: cei care luptau cu praştii şi arcuri, infanterişti care luptau corp la corp cu săbii şi călăreţi. Prin urmare, Goliat era un infanterist, iar David arcaş. Din această perspectivă, se observă că arma lui David era cea inteligent aleasă, cei doi luptând de la o oarecare distanţă. În timp ce David lupta mai bine de la distanţă, Goliat s-a văzut în imposibilitatea de a se apăra sau de a ataca în momentul când israelitul a catapultat piatra.
„Aşteptarea lui Goliat atunci când a provocat israeliţii la duel a fost că se va confrunta cu un alt infanterist puternic. Când spune ‘vino la mine şi voi hrăni cu trupul tău păsările cerului şi lighioanele câmpului’, expresia cheie este ‘vino la mine’. Vino la mine pentru că ne vom lupta, mână în mână. Şi Saul are aceeaşi aşteptare. David spune ‘eu vreau să mă lupt cu Goliat’şi Saul încearcă să îi dea armura sa pentru că Saul gândeşte că lupta înseamnă o confruntare mână în mână, de la infanterist la infanterist.”, explică Gladwell.
Dar David avea alte planuri. Nu avea să se lupte aşa cum s-ar fi aşteptat ceilalţi, şi de ce ar fi făcut-o? Era un păstor, folosise praştia întreaga sa viaţă pentru a apăra turma de lei şi lupi, deci aceasta era puterea şi abilitatea lui. Aşadar, perspectiva se schimbă: lupta se dă între un păstor experimentat cu o armă distrugătoare şi un uriaş stângaci doborât sub greutatea armurii sale utile numai într-o confruntare de aproape.
P. S. Istoricii, mulți dintre ei, nu țin cont că David era sub ocrotirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este! El le oferă protecția Lui copiiilor Săi!
