vineri, 9 iunie 2017

Dictatura VACCINĂRII OBLIGATORII - DESFIINȚATĂ!


http://feli-popescu.blogspot.com/

Avocata Alexandra Oberschi, reprezentanta Asociației Pro Decizii Informate, consideră că o lege prin care părinții să fie obligați să își vaccineze copiii ar înlesni „abuzul absolut incalificabil” de a obliga pe cineva să ia un medicament.
„Obligativitatea oricărei proceduri medicale și a oricărui medicament încalcă foarte multe dispoziții legale care sunt în vigoare, atât în legi organice, cât și în Constituție”, a declarat Oberschi pentru Jurnalistii.ro.
„Este vorba de articolele care reglementează dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul de a decide ce faci cu propriul corp, e vorba de drepturile parentale, de drepturile educației, deci sunt foarte multe aspecte care sunt încălcate de propunerea legislativă pe care o dezbatem astăzi. Se vorbește acolo de un consimțământ prezumat, se vorbește despre faptul că dreptul la sănătate este esențialmente asigurat prin vaccinare, ceea ce rămâne de demonstrat, este mai mult la nivel de afirmație, mai ales că sunt efecte adverse pe prospecte și sunt foarte mulți părinți care au raportat și continuă să raporteze efecte adverse asupra copiilor lor și chiar asupra lor, ca adulți. Sunt persoane care mi-au povestit ce au pățit ele, cu ani în urmă, când s-au vaccinat. Deci, ca orice procedură medicală, credem că aceasta trebuie să fie opțională și trebuie să fie accesată în măsura în care cetățeanul dorește să facă acest lucru. Este un abuz absolut incalificabil să obligi pe cineva să ia un medicament, mai ales în condițiile în care nu există niciun fel de garanții că acesta ar fi lipsit de efecte adverse. Dimpotrivă, în lege se și spune că dacă apar efecte adverse, acestea vor fi compensate”, a adăugat Oberschi.
Potrivit reprezentantei Asociației Pro Decizii Informate, la nivelul Europei, majoritatea covârșitoare a țărilor la care se raportează România au vaccinarea opțională, la fel ca în România la ora actuală. „Există doar în Franța un număr de trei vaccinuri obligatorii, însă reticența populației este în continuă creștere în special din cauză că există disponibile doar vaccinuri penta și hexavalente și, dacă oamenii sunt obligați doar să facă trei, de ce să-i obligi să facă șase? De fapt, doar pentru că asta este disponibil spre injectare. Există antipoli în Portugalia și Belgia, mi se pare. Deci, la nivelul Europei, vorbim de o situație cu totul excepțională când anumite vaccinuri sunt impuse și, de asemenea, sunt acțiuni puternice, acțiuni de stradă de mare amploare din Italia care se desfășoară și în prezent pentru că există, la fel, o intenție de a legifera obligatoriu anumite vaccinuri”, a mai spus Alexandra Oberschi.
Avocata a continuat prin a explica, pentru Jurnalistii.ro, baza legală existentă referitoare la drepturile copilului, cea din Codul Civil, care stipulează foarte clar că responsabili de creșterea, îngrijirea și educația copiilor minori sunt părinții. „Deci aceștia sunt singurii în măsură, și legal și, bineînțeles, și din punct de vedere al imensei iubiri pe care o au față de copiii lor, și trebuie să rămână în măsură să decidă ce măsuri iau pentru a le asigura starea de sănătate. Și nu niște măsuri dictate de stat care, după cum considerăm noi, sunt abuzive”, a declarat Oberschi.
Proiectul de lege care prevede vaccinarea obligatorie ar fi deficitar din foarte multe puncte de vedere, în special pentru că încalcă o serie de drepturi fundamentale înscrise în legislația națională și internațională.
De asemenea, proiectul legislativ pornește de la o afirmație deosebit de vicioasă, în opinia reprezentantei Asociației Pro Decizii Informate, și anume aceea că starea de sănătate a copilului se asigură prin vaccinare. „Asta este din capul locului un lucru eronat și atacabil. Vom încerca și astăzi să abordăm pluridisciplinar această întrebare „Ce înseamnă o prevenție corectă și de unde provine și care sunt măsurile pe care le așteptăm de la stat pentru a asigura starea de sănătate a populației?”. Noi suntem convinși că-i preocupă starea de sănătate a populației, dar nu credem că asta-i forma în care trebuie făcută. Deci să asiguri dreptul copilului la sănătate noi nu considerăm că se poate face prin impunerea unui tratament forțat”, a conchis Alexandra Oberschi.
În cadrul dezbaterii, reprezentata Asociației Pro Decizii Informate a subliniat faptul că statul, în acest moment, nu face nimic pentru evaluarea pacientului înainte de aplicarea unui tratament. Urmare a lipsei de acțiune în acest sens, sunt vaccinați copii care au intoleranță la anumite vaccinuri. „Îmbunătățirea cadrului legislativ se poate face cu prisosință și asta vrem să le transmitem autorităților”, a mai spus Oberschi, care a adăugat că este treaba statului să asigure de la buget decontarea unor astfel de analize. Avocata a mai subliniat și faptul că statul nu face un studiu paralel în ceea ce privește vaccinurile care sunt puse pe piață, existând studii efectuate doar de către companiile farmaceutice.
Pe lângă toate argumentele aduse mai sus împotriva unei legi a vaccinării obligatorii, psihiatrul Dragoș Matei a susținut, în cadrul dezbaterii, că faptul că va exista o obligativitate în privința vaccinării nu garantează dispariția epidemiilor în România. Dragoș Matei a mai opinat că nu este etic ca un părinte să-și plătească propria despăgubire. Medicul psihiatru a argumentat, de asemenea, că există reacții adverse pe plan neurologic în urma administrării anumitor vaccinuri. Totodată, Matei și-a exprimat nemulțumirea cu privire la ce stipulează această lege referitor la medici. „În această lege se spune că eu, ca medic, pot fi sancționat dacă îmi spun părerea cu privire la vaccinuri”, a declarat medicul psihiatru.
Medicii, cointeresați material
Costel Stanciu, profesor universitar și președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor, consideră că prin acest proiect de lege se încearcă încălcarea unui drept al consumatorului – dreptul la consimțământul informal – și că medicii sunt cointeresați material ca proiectul de lege să treacă și ca vaccinarea să devină obligatorie.
„Nu se cunoaște în prezent câte vaccinuri vor deveni obligatorii pentru că se lasă la aprecierea acestui grup tehnic de lucru să stabilească numărul de vaccinuri obligatorii, ceea ce este foarte foarte grav. Pot fi și 15, și 20, poate toate vaccinurile. (…) Am văzut că recent s-a prevăzut, printr-un act normativ, creșterea tarifului acordat medicului pentru realizarea unui vaccin de la 10 la 25 de lei. Deci, în felul acesta, medicii sunt cointeresați material. Ar fi trebuit să nu existe o remunerație în acest sens și aceasta să fie o atribuție de serviciu”, a declarat Stanciu în cadrul dezbaterii organizate joi pe tema obligativității vaccinării.
Vaccinuri falsificate
Farmacista Ioana Cacoveanu dorește să aducă în atenția societății civile faptul că există statistici europene potrivit cărora 40% din medicamente sunt falsificate și să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la lipsa de certitudine asupra faptului că vaccinurile existente pe piața românească nu sunt și ele falsificate. Potrivit Ioanei Cacoveanu, care citează surse proprii de informare, există pe piață stocuri de vaccinuri, care sunt însă neconforme și trimise în Japonia.
„M-am gândit foarte mult cum se poate rezolva problema conformității. Cum putem să fim siguri că produsele care sunt pe piață nu sunt falsificate? Una dintre soluțiile la care m-am gândit ar fi ca Unifarmul, o agenție de import a medicamentelor, să preia tot importul, distribuția și controlul acestor medicamente și vaccinuri. Și ar fi o soluție din punctul meu de vedere în acest moment. Pentru că în momentul acela știm sigur că măcar statul s-a implicat și a urmărit, statul român, absolut toate etapele. Ceea ce cred că ar aduce o siguranță”, a explicat farmacista Ioana Cacoveanu.

Sursa:
http://www.jurnalistii.ro/ce-ascunde-proiectul-de-lege-privind-obligativitatea-vaccinarii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu