albfaragri

miercuri, 16 iulie 2014

Forme fără fond – purtăm un hristos în loc să-l avem pe Hristos în inimi

Ţinuta, brăţara, crucea sau renunţarea pe baza argumentelor la înălţimi şi coborârea în valea cea mai adâncă a lumii

partea a II-a

Forme fără fond – purtăm un hristos în loc să-l avem pe Hristos în inimi

Scrie Hristos sau Cristos pe tricou, şapcă, brăţară, insignă la foarte mulţi creştini neoprotestanţi. Avem brăţări pe care este inscripţionat un peşte, un „Isus te iubeşte” sau „WWJD”. Maşinile au pe ale autocolante cu peşti de diferite mărimi, culori, designuri. Avem în Casele de Rugăciune predicatori extraordinari şi cântări minuntate. Prin toate acestea împreună cu multe altele vrem, dar nu prea mai reuşim, să aratăm că noi Îl avem în inimi pe Hristos.

Spun că vrem, dacă mai vrem, să arătăm că Hristos este în inimi prin toate acestea deoarece tocmai formele, care sunt extraordinar de bine regizate, dovedesc superficialitatea credinţei noastre. Pavel a spus : „Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos”[1] cu alte cuvinte Pavel recomanda creştinilor din Biserica Primară şi tuturor celorlalţi – adică ne spune şi nouă – că el, Pavel, nu avea nevoie de brăţări, tricouri cu fel şi fel de mesaje, nu avea nici măcar nevoie de peşti ... ca să-L arate pe Hristos sau să atragă atenţia că Hristos trebuie urmat. Faptele lui Pavel erau suficiente ca să indice spre Cer, Rai, mântuire, iertare, Dumnezeu.

Pavel prin Duhul Sfânt era atât de puternic legat de Hristos încât faptele lui erau ca şi faptele pe care le-a avut Domnul. Pavel a avut forme, dar formele prin care el l-a prezentat pe Hristos erau forme date de fapte care veneau din plinătatea Duhului care era în Pavel.

Noi astăzi pentru că nu-L mai putem arăta pe Hristos prin viaţa noastră, fiindcă suntem seci, nu a mai venit Duhul de mult pe la noi, arătăm un hristos pe o tablă pe care o punem de mână sau arătăm un hristos punând unul pe un tricou şi un peşte pe o maşină.

Unii care sunt mai altfel îl arată pe hristos printr-o predică foarte bine pusă la punct ori printr-o cântare cu floricele şi flori. Şi încercăm să arătăm un hristos lumii prin formele noastre dar degeaba fiindcă relaţia cu Hristos am dat-o pe una cu obiecte şi forme. Ce am făcut? Am acceptat formele ca să punem ceva în locul fondului. În loc să reparăm relaţia cu Hristos l-am schimbat pe Hristos cu fel şi fel de porcării crezând că prin acestea facem o mare dovadă de curaj şi arătăm dedicare. Am acceptat forme şi acceptându-le am înlocuit fondul cu ele, relaţia vie şi personală cu Hristos am dat-o pe relaţii cu hristoşi, cruci, peşti ... şi Hristos stă şi suferă.

Am dat (cei care am dat) relaţia vie cu Hristos pe fel de fel de forme. Suntem ca un om care alege să facă bine celor din jurul lui dându-le cutii de ciocolată .... goale. Pe cutie scrie ce conţine şi cutia chiar are anumite imagini cu conţinutul dar la ce folos dacă în interior nu e nimic. Se satură cineva dar cu formele care sunt în acea cutie dacă în ele nu mai este nimic? La ce folos că avem forme dar nu mai avem substanţă? La ce folos să vadă oameni un hristos pe tine dacă nu-L văd pe Hristos în faptele tale?

Forme aveau şi evreii. Aici vrem să ajungem şi noi, şi nu doar că vrem, ne luptăm să ajungem să avem şi noi forme dar fără relaţia puternică cu Hristos. Evreii au făcut din tăierea împrejur forma desăvârşită. Cea mai importantă formă. Credeau atunci, pe vremea Domnului, şi cred şi astăzi – mulţi – că fără tăierea împrejur omul nu poate să fie mântuit. Accentul nu cade pe a avea o relaţie personală cu Dumnezeu ci strict pe formă. Eşti tăiat împrejut rezultă că eşti mântuit. Nu poţi să fi mântuit – zic ei – dacă nu eşti tăiat împrejur. Acest lucru este cât se poate de fals. Dumnezeu nu vrea ca noi să respectăm forme fără să avem o relaţie personală cu El. Avraam a avut o relaţie personală cu Dumnezeu şi în baza acesteia a fost socotit neprihănit, nicidecum în baza tăierii împrejur.[2] Degeaba se tăia Avraam împrejut dacă nu avea o relaţie personală cu Dumnezeu – dacă nu avea ca bază fondul. Este la fel ca cei care se botează doar ca să se căsătorească. Botezul nu reprezintă naşterea lor din nou din punctul lui Dumnezeu de vedere ci este doar o spălare – o formă care dacă nu are ca fundament fondul, o relaţie vie cu Dumnezeu, nu este nimic.

Şi predicile (foarte multe) sunt forme fără fond. Nu sunt nimic decât un spectacol dacă nu au în spate o relaţie vie cu Hristos.

L-am auzit odată pe unul care predica de ziceai că este înstare să meargă la moarte pentru Domnul. Predica de dărnicie, de faptul că trebuie să dăm din hainele noastre săracilor .... predica s-a terminat. Nu peste multă vreme am auzit că respectivul „frate” (nu e frate cu mine de credinţă un asemenea predicator) care era şi un slujitor ordinat a fost prins că făcea contrabandă ... cu ţigări. S-a auzit de mai multă vreme că ar vinde ţigări fără timbru dar foarte puţini au dat crezare zvonurilor care s-au dovedit a fi reale. Un asemenea predicator este unul care vinde forme fără conţinut, cutii goale, speranţe moarte. Ca el sunt mulţi - şi eu când mă ridic să predic şi relaţia mea cu Hristos nu este bună sunt în aceeaşi situaţie.

Ce să mai spun? O dată o soră care recită de zici că proroceşte a recitat o poezie foarte frumoasă în urma căreia fraţii au binecuvânta-o .... dar .... la finalul părtăşiei a văzut-o pe o soră căreia cu „multă dragoste” i-a spus cam aşa: nu ai murit la spital. Sora a fost într-o stare foarte grea la spital şi în loc să fie primită cu bucurie, sora care a recitat i-a spus (cu alte cuvinte) mai bine ai fi murit.

La ce folos că purtăm hristoşi pe tricouri, peşti pe mâini, că predicăm, cântăm şi recităm dacă relaţia noastră cu Hrisotos nu este una vie, autentică, reală?

Cea mai mare problemă a pocăiţilor de astăzi este tocmai neconcordanţa, incompatibilitatea între vorbe şi fapte. Această incompatibilitate este una evidentă tocmai pentru că inimile noastre sunt pline de gunoaiele lumii acesteia in loc să fie pline de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Dacă îţi zic să arunci brăţările, tricourile, peştii, predicile, cântările şi să cauţi o relaţie vie cu Dumnezeu o să îmi spui că Moise a recomanat ca legea să fie scrisă pe uşciorii uşii ... Da e adevărat dar vreau să spun că acest argument este unul care face parte din repertoriul tezelor care au fost valabile câtă vreme a fost în piceoare Legea. Acest argument este fondat pe legea Vechiului Testamet nu pe cea a harului.

În epoca Noului Legământ. legea nu mai este nevoie să fie scrisă pe uşciori că e degeaba – ci în inimă[3] unde cuvântul e „săpat” de către Duhul Sfânt. Sunt unii care pot crede că versetul de la Evrei 8:10 nu este pentru Biserică ci numai pentru Evrei. Nu este valabil numai pentru evrei ci este şi pentru Biserică fiindcă şi Biserica face parte din Noul Legământ.

Nu mai îmi rămâne decât să spun că avem predici foarte bune despre dragoste dar unde e dragostea? Ştim multe despre smerenie dare unde e smerenia? Vorbim de Duhul Sfânt dar când I-am văzut în mod real prezenţa ultima dată? Prezentăm forme dar nu şi fondul. Am cam devenit ceea ce Iuda spunea la versetul 12:

„Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi;”

Diferenţa între un nor care duce ploaia şi unul care doar ai impresia că aduce ploaia e evidentă. Tot la fel e şi între cei care prezintă pe hristos prin forme şi cel care-L arată pe Hristos prin fond.

[1] 1 Corinteni 11:1.

[2] Romani 4

[3] Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Evrei 8:10

Ţinuta, brăţara, crucea sau renunţarea pe baza argumentelor la înălţimi şi coborârea în valea cea mai adâncă a lumii

Ţinuta, brăţara, crucea sau renunţarea pe baza argumentelor la înălţimi şi coborârea în valea cea mai adâncă a lumii

Un sincretism între sacru şi profan, lumină şi întuneric, har şi lege, Hristos şi Satana – asta este imaginea Casei de Rugăciune a lui Dumnezeu în secolul XXI.

Un proroc de tip Caiafa

Cu iz dulce acrişor un preot ortodox spunea odată cam aşa – voi neoprotestanţii, evanghelicii, sunteţi de cca. 150 de ani şi ne daţi lecţii nouă care sunteți de 2000 de ani. O să vă vedem peste câţiva ani cum arătaţi voi şi o să mai vorbim atunci.

Această replică a fost dată de un preot ortodox în urma descrierii stării josnice în care a ajuns biserica Ortodoxă de către un neoprotenstant.

Preotul ortodox parcă a fost marele preot Caiafa care a spus că e mai bine să moară un om pentru tot poporul – fără să ştie el cerea ca Domnul să fie omorât, Unul, Mesia, pentru toată omenirea.

La numai câţiva ani de când preotul spunea o să vă vedem cum o să arătaţi voi, tabloul spiritual al Bisericii Neoprotestante văzut prin faptele acestei Biserici este acesta: modă la maxim – surorile (nu toate dar multe, mult prea multe) din Bisericile fraţilor pocăiţi sunt la nivelul superlativ în ceea ce priveşte extravaganţa îmbrăcămintei, tinerii sunt imbrăcați și frezați ca starurile din filme, nu din filmele din anii 1940 ci din 2014...

Nu vorbesc doar de surorile, tinerii din Bisericile din marile oraşe vorbesc şi de cei, cele din orăşelele mai mici dar şi de cei, cele din anumite sate. E o concurenţă în a se îmbrăca cât mai scump şi cât mai deosebit încât au ajuns la un anumit nivel care le ţine departe pe „cele din lume” de Casa de Rugăciune deoarece se simt umile în a merge la Casa de Rugăciune în tinutele lor. Biserica din casa simplităţii a devenit casa mândriei. Ceea ce cere Dumnezeu la 1 Petru 3:3-4 unde scrie:

„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”, este o excepţie. Doar câteva mai sunt cele care respectă acest cuvânt care este al lui Dumnezeu şi el trebuie respectat.

Poate unii (şi unele) mă consideră retrograd, înapoiat, îngust – şi poate că sunt – dar ce facem cu Sfânta Scriptură care ne cere să fim extravaganţi nu în ţinuta exterioară ci în cea interioară? Ce facem cu Scriptura care cere la epistola către Romani 12:1-2 să nu ne comportăm în ritmul lumii ci prin gânirea noastră să fim diferiţi de chipul veacului. Cuvintele Scripturii sunte acestea:

„Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Acum unii mă vor acuza că pretind ca fraţii să fie nişte nespălaţi, hidoşi, caraghioşi. Eu nu am spus aşa ceva. Sunt conştient că pocăitul trebuie să fie un om care să atragă, să fie căutat, să fie prietenos şi nicidecum să fie unul care să „pută”. Domnul cerea ca cel care posteşte să se spele şi să se ungă nu să fie un nespălat care să arate oamenilor că el e neprihănit. Sunt conştient că pocăitul trebuie şi prin igiena personală un exemplu de om care indică spre Dumnezeu. Problema este că pocăitul, pocăitele nu sunt modelul cerut de Dumnezeu prin ţinuta lor (nu toatate dar multe) ci sunt modelele cerute de lume, de chipul acestui veac pentru că au trecut de la curăție și simplitate la mândrie și extravaganță.

E adevărat că un om care pute e unul respingător dar şi o persoană care miroase a parfumuri de la distanţă este şi mai respingătoare. A adevărat că un zdrenţuros produce dezgust dar şi o persoană echipată după ultima modă produce şi mai mult dezgust. De ce? Pentru că omul care miroase greu poate este în această stare pentru că nu are condiţiile minime pe care le are majoritatea de a se spăla. Este foarte posibil să fie în acea stare împotriva voinţei sale. Însă o persoană care se parfumează „cu litrul” şi se îmbracă de spui că e Elisabeta I a Marii Britanii, alege singură să se urce pe podiumul mândriei. Ce este cel mai rău e faptul că se podiumul acesta al mândriei a fost plasat în Casa lui Dumnezeu – locul în care ar trebui să guverneze smerenia. Prin smerenie nu înţeleg acea îngustime a minţii care cere ca fraţii să nu poarte cravată şi surorile să fie acoperite după un anumit standard. Acesta nu este smerenie. Smerenie înseamnă ca un frate să aleagă să poarte cravată, că o cravată în zilele noastre nu mai costă o avere, dar nu o cravată care să şocheze, să atragă privirile şi pe care să dea o avere când el la colectă dă doar 1 leu ci una care să reprezinte o atitudine de om matur. Smerenie înseamnă ca suroriele să aleagă fie acoperite nu numai din respect faţă de bărbaţii lor şi pentru că Cineva le-a poruncit aşa. Smerenia nu înseamnă să porţi o cârpă pe cap de gura lui X sau a lui Z. Aceasta nu e smerenie ci e scvlavagism. Dar tot sclavagism e şi ca surorile să nu poarte capul acoperit şi să se îmbrace de parcă ar fi la curtea lui Ludovic al XIV-lea.

Smerenie înseamnă că omul este conştient că şi prin modul în care se îmbracă aduce onoare lui Dumenezu și alege să recurgă la decenţă şi la cumpătare şi în acest fel, al modului în care se îmbracă.

Cât de frumoşi sunt cei care au averi încât pot alege că umble şi în aur dar se îmbracă modest. Avraam avea posibilitatea să-şi constuiască palate şi cartiere pentru că era bogat dar nu a fost doar bogat ci şi smerit şi a ales să locuiască în corturi pentru că avea ochii atintiţi la Cetatea Eternă. Dar ceea ce e ciudat astăzi nu e numai faputul că cei pricopsiţi care aleg să-şi expună colecţiile şi le expun că te aştepţi cumva să fie loviţi de mândrie că au cu ce se lăuda ci e ciudat că amărâţii care abia au ce mânca (fraţii din Biserică de unii dintre ei vorbesc) se îmbracă de zici că ei sunt stăpâni pe jumătate din bogăţia acestei lumi. Când văd un asemenea om mă cuprinde o stare amară care creşte în inima mea şi mai mult când mă gândesc la proverbul care zice că mândria merge înaintea pieirii.[1]

Ne comportăm ca şi cum am fi faraoni, împăraţi, împărătese, regi, regine, prinţi şi prinţese, ca şi cum am trăi mai mult decât Metusala şi am moştenii lumea de aici.

Şi prin modul în care ne îmbrăcăm dovedim că suntem legaţi de pământ nicidecum de Cer. Şi oare de ce ne îmbrăcăm (vorbesc pentru cei care se îmbracă) care împăraţii şi împărătesele cu atâta mândrie când tot ceea ce avem este darul lui Dumnezeu pe care ni l-a dat ca să ne strângem o comoară în cer?[2] Oare de ce punem atât accent negativ pe trupul nostru şi nu ne îndreptăm privirile spre suflet care devine tot mai uscat şi negru? Oare vrem să învăţăm să fim smeriţi numai atunci când vine pedeapsa lui Dumnezeu? Nu sunt suficiente exemple pe paginile Bibliei de oameni extravagaţi care au sfârşit rău? Nu ne-a învăţat Domnul Isus să învăţăm de la El ca să fim blânzi şi smeriţi cu inima?[3] Nu tot Domnul ne-a spus să nu ne adunăm comori pe pâmânt pentru că aici le fură hoţii, le mănâncă moliile (hainele sunt mâncate de molii) şi rugina, ci să ne strângem comori în cer?[4]

Să avem puterea să fim smeriţi dar nu numai la nivelul îmbrăcămintei ci în toate compartimentele vieţii noastre. Să recunoaştem că Dumnezeu este totul şi că fără El suntem nimic. Să fim smeriţi din dragoste pentru Dumnezeu şi din dragoste pentru cei din jurul nostru şi Dumnezeu va face ca Biserica să fie ceea ce este menită să fie – lumina de pe stâncă care va fi văzută de departe şi spre care vor alerga popoarele.

[1] Proverbe 16:18.

[2] “…Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” – 1 Corinteni 4:7.

[3] Matei 11:29.

[4] Matei 6.

marți, 15 iulie 2014

Rock-ul "creştin" - mortul în putrefacţie îmbrăcat cu haine pe care scrie Isus Hristos!

Rock-ul este asemenea unui lepros, unui mort de trei zile care a fost ţinut la patruzeci de grade celsius. Este o boală mortală şi ambulantă, o putoare care transmite cele mai groaznice mirosuri: mirosul morţii, al tuturor ororilor cunoscute de epoca contemporană, orori cum nu ne putem imagina: influenţe demonice, droguri, violuri, curvie, sinucideri, tăieturi în carne, stări groaznice de depresie etc. Rock-ul generează şi întreţine astfel de stări care pe oamenii normali îi cutremură doar când se gândesc la ele.

Rock-ul "creştin" este acelaşi lepros incurabil şi mortal, acelaşi mort care pute, miroase greu doar că creştinii l-au imbrăcat cu o haină frumuşică pe care scrie Isus Hristos. Oare de sub acea haină nu mai infectează mortal pe cei care intră în contact cu el? Oare dacă l-am înbrăcat frumos cu o haină pe

care scrie Isus Hristos nu mai pute groaznic? Ba da! Nu toleraţi rock-ul in Casa lui Dumnezeu dacă vreţi să trăiţi! Chiar dacă pe el scrie de 100 de ori Isus Hristos tot mortal este!

luni, 14 iulie 2014

De ce muzica rock, inclusiv rock-ul „creştin”, este o muzică demonică? (partea a II-a)

2. Muzica rock este o „jertfă” care are cusur! Dumnezeu nu acceptă jertfele care au cusur.

„Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? – zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?” Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate! Şi dacă ziceţi: „Cu ce Te-am spurcat?” Prin faptul că aţi zis: „Masa Domnului este de dispreţuit!” Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? – zice Domnul oştirilor.” Maleahi 1:6-8.

„Dar voi îl pângăriţi prin faptul că ziceţi: „Masa Domnului este spurcată şi ce aduce ea este o mâncare de dispreţuit!” Voi ziceţi: „Ce mai osteneală!” şi o dispreţuiţi, zice Domnul oştirilor; şi aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav. Iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? – zice Domnul. Nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită bolnavă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri”. Maleahi 1: 12-14.

Suntem blestemaţi când cântările compuse sub inspiraţia Duhului Sfânt de titanii credinţei, oameni plini de Duhul, în puşcării, vremuri de prigoană sau zile de libertate, le considerăm învechite şi luăm mizeriile Diavolului şi le aducem ca ofrande lui Dumnezeu.

Muzica rock este o muzică demonică. Marii compozitorii de rock laic au trăiri demonice[1], intră în transă, intră în contact cu demonii. Noi creştinii am lăsat deoparte muzica sfântă, muzica plină de putere, muzica care ne înnobilează şi Îi aducem lui Dumnezeu, pe altarul Său, mortăciunile celui rău. Este ştiut că muzica rock este o adaptare a ritualurilor demonice care au fost practicate de africani când aduceau jertfe umane zeităţilor lor, când săvârşeau acte de canibalism, ritualuri pe care le-au luat cu ei în America şi care mai târziu au devenit muzică, muzică pe care azi „pocăiţii” o cântă în Casa lui Dumnezeu.

Cineva a spus: „Pentru a schimba obiceiurile oamenilor şi a le modifica datinile, nu există nimic mai bun ca muzica”. Muzica este parte din noi. Muzica contribuie la formarea caracterului nostru. Depinde cu ce muzică ne hrănim sufletul. Caracterul nostru, obiceiurile noastre, spiritualitatea noastră şi în definitiv sfinţenia noastră sunt clădite sau dărâmate şi de muzica pe care o ascultăm.

[1] Ozzy Osbourne spunea: ,,Niciodată nu par să ştiu cu exactitate ce voi face în continuare. Îmi place doar să fac ceea ce spiritele mă pun să fac. Aşa, am întotdeauna pe cineva sau ceva pe care să dau vina” (Faces, noiembrie 1983, p. 24) sursă în format electronic.

De ce muzica rock, inclusiv rock-ul „creştin”, este o muzică demonică?

Muzica rock nu îşi originea în Duhul Sfânt. „S-a născut muzica rock din pântecele unui muzician umplut cu Duhul Sfânt? ... Duhul Sfânt a zămislit-o? ... Muzica rock s-a născut din pântecele întunericului şi al răzvrătirii. Generaţia contemporană nu a avut contact direct cu rădăcinile rock-ului; acesta i-a precedat în timp. Dacă ar fi văzut cum s-a născut rockul, cu toate drogurile, abandonurile, rebeliunea şi închinarea la cel rău, s-ar putea să priceapă mai bine ce vreau să spun prin pântece”. Cu ani în urmă, când rock-ul a văzut lumina zilei şi a apărut prima dată pe scenă, orice credincios care Îl iubea pe Hristos şi era plin de Duhul Sfânt a înţeles că era o lucrare nelegiuită. În urmă cu patruzeci şi cinci de ani, când Elvis Presley debuta, am căzut cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi am plâns. Duhul lui Dumnezeu suspina cu mâhnire înăuntrul meu”[1].

Muzica trece dincolo de raţiune, în suflet, în subconştient şi „setează” persoana. O muzică liniştită, o muzică inspirată de la Duhul Sfânt produce oameni plini de pace. Scriptura spune:

- „Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău”. Psalmii 37:8

- „Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru”. Efeseni 4:31.

Dar o muzică agresivă degradează sufletul. Muzica rock este exact opustul, reversul nivelului la care vrea Dumnezeu să ne aducă. Prim muzica rock oamenii devin brutali, impulsivi, agitaţi. Mai mult prim muzica rock se promovează crima, violul, vandalismul, consumul de droguri, sinuciderea, sadismul, mutilarea, curvia, neascultarea, orgiile sexuale etc. etc. Muzica rock este rodul Diavolului, inclusiv rock-ul „creştin”.

[1] David Wilkerson, Sunaţi din trâmbiţă, Live, Oradea, 2006, p. 128-129.

Dumnezeu nu acceptă muzica dracilor!

De dragul evanghelizării, unii, introduc în Casa lui Dumnezeu crucea, pauza de suc, muzica rock etc. Oameni buni noi nu putem lăsa jos standardele lui Dumnezeu chiar dacă vrem să fie toată lumea mântuită. Standardele lui Dumnezeu sunt nenegociabile, sunt sfinte, sunt ale Lui, noi putem doar să le respectăm. Chiar dacă avem cea mai bună intenţie, aceea ca tot mai mulţi să fie mântuiţi, standardele lui Dumnezeu rămân neschimbate. Scopul lui Dumnezeu, mântuirea, nu scuză mijloacele. Nu putem pentru un scop nobil să folosim uneltele Diavolului. Scopul lui Dumnezeu este îndeplinit numai folosind reţeta lui Dumnezeu: pocăinţa, capitularea înaintea lui Hristos, acceptarea şi trăirea Bibliei şi umblarea în plinătatea Duhului. Dumnezeu nu acceptă muzica dracilor oricare ar fi scuza!

"Am ajuns la punctul în care totul este acceptabil dacă dă rezultate. Dacă muzica dracilor îi determină pe tineri să iasă în faţă şi să ia decizii, atunci această muzică este acceptabilă. Cât de periculoasă este această atitudine! Cei mai mulţi dintre cei tineri au fost atinşi doar emoţional. Duhul Sfânt nu i-a cercetat, nu a coborât în adâncul lor ca să-i convingă de păcat. Nu li s-a cerut să părăsească lumea, vechile obiceiuri şi vechii prieteni - şi există puţină pocăinţă a inimii, sau nu există deloc. Totul se sfârşeşte cu exprimarea unui vot pentru Isus".

„Muzica neevlavioasă ce se furişează astăzi în casa lui Dumnezeu trebuie să fie de mirul cerului, incredibilă pentru toţi cei din spaţiile cereşti, necazul celor douzeci şi patru de bătrâni din jurul tronului lui Dumnezeu. Întrebarea se pune în slavă trebuie să fie: Cum pot credincioşii care poartă numele sfânt al lui Hristos să ia cărbuni din altarele personale ale lui Satan şi să îi aducă în prezenţa lui Dumnezeu, să îi aşeze pe altarul Său. ... Nu ştiu că Dumnezeu îi va nimici pe cei care intră în locul sfânt cu foc străin? Cum se poate aşa ceva?”

„Ci şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat-o”. Ieremia 32:34.

„ ... lucrătorii şi bisericile merg mână în mână cu profanarea prin muzică. Strigătul care se aude este: Nu judecaţi!, un paravan de fum al lui Satan după care se ascund tot felul de practici necurate”.

„Muzica rock de împrumut reprezintă încercarea deliberată a lui Satan de a perverti închinarea

adusă Dumnezeului Atotputernic. Diavolul caută să-i facă pe oameni să i se închine; îşi doreşte foarte mult această închinare. Satan va merge cât poate de departe pentru a corupe închinarea adusă Domnului, pentru ca aceasta să fie respinsă”.

David Wilkerson, Sunaţi din trâmbiţă, Live, Oradea, 2006, p. 116,117, 119.

Muzica dracilor în Casa lui Dumnezeu!

Zilele noastre sunt zilele în care gunoaiele lumii sunt promovate în Casa lui Dumnezeu ca fiind muzică inspirată de Duhul Sfânt. Of câte gunoaie nu ajung în locul de unde ar trebuie să fie promovat numai ceea este SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT! La Domnul Isus, Diavolul s-a dus cu citate din Scriptură dar Domnul, fiind în plinătatea Duhului, El neprimind Duhul cu măsură, a demontat toate inițiativele lui Satana. Azi la noi Șarpele nici măcar cu citate din Scriptură nu mai vine. Suntem atât de lipsiți de plinătatea Duhului încât acceptăm orice mizerie peste care este pus și Numele Sfânt al Domnului!

Dumnezeule Preaînalt ai milă de noi!

„Nu pot să exprim în cuvinte oroarea care mi-a cuprins sufletul când am văzut fotografia grupului „havy metal creştin” care pretindeau ca sunt ambasadorii lui Hristos, purtând costume identice, având aceleaşi tunsuri, aceleaşi expresii ameninţătoare şi cântând aceeaşi muzică ca şi cea pe care dansează sadomasochiştii. Ţefania a prezis: În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voievozi şi pe fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine” (Ţefania 1:8). Pavel a spus despre ei: Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprinănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor”. 2 Corinteni 11:13-15.

„ Cât de jos am căzut! Rock punk în locul sfânt? Ferească Dumnezeu! Doamne Dumnezeule priveşte cine caută să treacă prin perdeaua ruptă din Templu şi totul în numele lui Hristos!”

„Oare asta să fie biserica biruitoare, curată, fără pată şi separată de lume – unde o astfel de răutate oribilă este bineprimită, atâta vreme cât e deghizată în hainele de oaie ale religiozităţii? Să fie acum casa lui Dumnezeu un loc unde chiar şi demonii se pot exprima cu muzica lor împrumutată de la altarele lui Baal?”

David Wilkerson, Sunaţi din trâmbiţă, Live, Oradea, 2006, p. 114-115.

sâmbătă, 12 iulie 2014

Casa noastră

Casa noastră

de Octavian Goga, 1905

Trei pruni, frățini, ce stau să moară,
Își tremur' creasta lor bolnavă,
Un vânt le-a spânzurat de vârfuri
Un pumn de fire de otravă.
Cucuta crește prin ogradă,
Și polomida-i leagă snopii...
- Ce s-a ales din casa asta,
Vecine Neculai al popii!...

De pe pereții-ngălbeniți
Se dezlipește-n pături varul,
Și pragului îmbătrânit
Începe-a-i putrezi stejarul;
Iar dacă razele de soare
Printre sindrile facu-și cale,
Văd sporul pânzei de păianjen
Și-nfiorate mor de jale.

Cum dorm acum de mult pierdute
Sub vreascurile stinse-a vetrii
Poveștile-nșirate seara
De-atâtea cuscre și cumetri;
Cum tremură cenușa aspră,
Ce-nfiorați îmi par cărbunii
De vraja care-o mai păstrară
Din câte povesteau străbunii...

Înfipt în meșter-grindă, iată-l,
Răvașul turmelor de oi;
Șireagul lui de crestături
Se uit-atât de trist la noi.
Îmi duce mintea-n alte vremi
Cu slova-i binecuvântată.
În pragul zilelor de mult
Parcă te văd pe tine, tată.

Și parc-aud pocnet de bici
Și glas stăruitor de slugă -
Răsare mama-n colțul șurii,
Așază-ncet merindea-n glugă...
Înduioșată, mă sărută
Pe părul meu bălan, pe gură:
"Zi Tatăl nostru seara, dragă,
Şi să te porţi la-nvăţătură!"...

Şi uite-mi trec pe dinainte
În rânduri-rânduri toace cele:
Oraşul înnegrit de fumuri
Şi toate plânsetele mele.
Cum m-am făcut apoi cuminte
Cu vremea ce înainta,
Şi m-am trezit pe nesimţite
Că-mi zice satul: "Dumneata..."

...........................................

Cu valul vremilor ce curg
Atâtea cântece s-au dus,
Şi valul vremilor ce curg
Atâtea cântece-a răpus...
Eu vă sărut, păreţi străbuni,
Pe varul alb, scobit de ploaie...
...........................................
De ce-ţi ştergi ochii cu cămaşa -
Ori plângi, vecine Niculaie?...

Azi noapte am visat cu mama care ... e în Cer! Sunt mare ... dar dorul mă mai frământă şi pe mine! ....Casa ...

Rugăciune

Rugăciune

Octavian Goga, 1905

Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, Stăpâne,
În fața strălucirii Tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Și cu povața Ta-nțeleaptă,
În veci spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

................................................

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Și de durerea altor inimi
Învată-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a puturi pradă
Ursitei maștere și rele,
Ci jalea unei lumi, Părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Și gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliții-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoșată
În inimă Tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Și cum sub bolta lui aprinsă,
În smalț de fulgere albastre,
Încheagă-și glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Evident că nu sunt de acord cu tot ceea ce a făcut Octavian Goga în plan politic și mai ales cu perspectiva lui teologică dar ceea ce a făcut frumos apreciez!

vineri, 11 iulie 2014

Femeile cu capul acoperit la Casa de Rugăciune sau rupeţi Biblia! (partea a II-a)

De ce sunt atât de categoric? Din cauza argumentelor subţiri prin care unii încearcă să strice Cuvântul:

1. Trăim în altă cultură. Pasajul din 1 Corinteni 11:1-16, căci potrivit lui femeii i se cere să poarte capul acoperit la închinare, nu e valabil pentru cultura secolelor XX şi XXI.

2. Apare o singură dată deci nu e important. Numai într-un singur loc în Noul Testament i se cere femeii să poarte capul acoperit. Aceast fapt, că numai odată i se cere femeii să fie acoperită, denotă caracterul neimportant al problemei.

3. Nu vrea pastorul ei să poarte capul acoperit. Acest argument este extras din 1 Corinteni 11:10 - “De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei”. Ei spun că „din pricina” înseamnă „dacă-i permite”.

4. Părul lung e învelitoarea, nu un material. La 1 Corinteni 11:15 apostolul Pavel spune: „pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învălitoare a capului”.

5. Numai femeile măritate să poarte capul acoperit. Potrivit 1 Corinteni 11: 5 „Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul desvălit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă”, capul femeii este soţul ei. Deci numai femeile care au cap, sunt măritate, au obligaţia să se învelească.

Demontarea „argumentelor”, din nou:

1. De când până când cultura este mai tare ca și Dumnezeu și Cuvântul Său. Prin Cuvânt Dumnezeu a adus din neființă în ființă Universul, milioanele de stele. Cuvântul lui Dumnezeu este de lepădat? Soarele nostru emite într-o secundă mai multă energie de cât a creat lumea de cand este ea la un loc. Soarele a apărut la chemarea Cuvântului pe care mulți azi Îl desconsideră, Îl disprețuisc și despre care cred ca este inferior culturii. Cultura poate sa fie bună sau rea dar dacă ea vine să completeze, combată sau minimalizeze importanța Cuvântului și mesajul Său este cu siguranță o cultură demonică. Cultura care se ridică împotriva autorității Cuvântului nu poate să fie decât rea, mizerabilă, demnă de condamnat iar peste cei care o acceptă cu sigurană că vine anatema. Nu cultura îi spune Bisericii, pocăitului, cum să trăiască, ci Dumnezeu, Cuvântul!

2. De când până când și cine a emis regula că este nevoie ca Dumnezeu să vorbească de mai multe ori ca să fie ascultat. Odată a vorbit Dumnezeu și milioanele de stele au apărut din nimic. Odată, o singură dată, a vorbit Dumnezeu și soarele a venit din nimic. Numai odată a zis Dumnezeu și animalele, plantele, peștii au spus prezent. Cine își poate permite să îi impună lui Dumnezeu ca regulă de câte ori să vorbească ca astfel un lucru să fie demn de ascultare. NIMENI! Porunca nu este puternică în funcție de numărul aparițiilor ei, ci, puterea ei este dată de Emițător. Cine dă porunca este important! Să amuțim atunci când vine gândul și ne cere să-I spunem lui Dumnezeu să ne ceară de mai multe ori că dacă ne vorbește mai des vom asculta. Nu avem voie, suntem mici, prea mici, să-I cerem Lui de câte ori să vorbească. O dată, o singură dată, e suficient!

3. Unii păstori se cred îngeri deși sunt, pentru că încalcă Cuvântul lui Dumnezeu, niște demoni care luptă împotriva planului lui Dumnezeu, împotriva autorității stabilite de El în univers. Cum pot unii să răstălmăcească Biblia în acest hal încât să se considere îngerii cărora Dumnezeu le-a încredințat autoritatea de-a da voie sau a nu da voie femeii să se acopere. Biblia nu vorbește astfel. Mintea care înțelege astfel Cuvântul este moartă, despărțită de Dumnezeu, ruptă de Duhul Sfânt Călăuzitorul. Versetul 10 menționează existența îngerilor iar femeia datorită faptului că există îngeri trebuie să se acopere. Îngerii în cazul de față sunt martorii lui Dumnezeu și din cauza existenței martorilor Lui femeia trebuie să arate Universului că își cunoaște și acceptă locul pe care Dumnezeu i la dat. Ecuația e simplă: femeia trebuie să se acopere și pentru că există îngerii. Nicidecum îngerii, aici, nu păstorii şi nu au autoritate delegată de Dumnezeu să permită sau nu ca femeile să se închine acoperită sau nu.

4. Părul lung nu este învelitoarea de care vorbește Dumnezeu în text. Este o învelitoare, o podoabă extraordinară pentru femeie. Dar textul ne spune că o femeie care nu se învelește să se și tundă. Întețelem clar, dacă suntem normali și smeriți, că surorilor Dumnezeu le cerea, și le cere, păr lung acoperit la închinare. Nu are rost să o mai lungim.

5. Nu numai femeile măritate să se învelească. Textul este clar. Textul spune orice femeie. Orice femeie trebuie să se acopere fiindcă toate femeile se trag potrivit ordinii creației stabilite de Dumnezeu din Adam. Bărbatul a fost creat primul. Iar pentru că regula creației a fost primul bărbatul și apoi femeia, Dumnezeu în înțelepciunea Lui a stabilit ca semn al acestei ordini ca femeia să se acopere la închinare. Femeile nemăritate dacă nu se acoperă prin această neacoperire ele spun că nu sunt de acord că Dumnezeu l-a făcut pe bărbat primul. Se ridică împotriva lui Dumnezeu tocmai prin această neacoperire. Ofensează înțelepciunea lui Dumnezeu care așa a stabilit lucrurile. De aceea orice femeie care vine la închinare și are teamă de Dumnezeu trebuie să își acopere capul.

Concluzia: La aplicarea Cuvântului Sfânt!

Femeile cu capul acoperit la casa de rugăciune sau rupeţi Biblia! (prima parte)

Din două una: ori persoanele de sex feminin din casa de rugăciune îşi acoperă capul ori rupeţi pagina în care este capitolul 11 din 1 Corinteni!

De ce despre un subiect atât de deranjant? De ce îţi consumi energia abordând o temă care nu mai e relevantă pentru secolul XXI? Nu sunt alte probleme mai arzătoare în Biserică decât capul acoperit al femeii? Nu e mai important să vorbim despre evanghelizarea celor pierduţi? Chiar merită să-i fie atribuită atâta importanţă acestui subiect? Chiar ...?

Nu abordez acest subiect pentru că e deranjant ci pentru că tot mai mulţi evanghelici consideră că e deranjant ceea ce e poruncit în Scriptură! Îmi consum energia abordând acest subiect pentru că e la fel de relevant şi în acest secol precum botezul, vorbirea în alte limbi, darurile Duhului Sfânt, rămânerea în Hristos! Sunt multe probleme arzătoare în Biserică precum divorţul, curvia, clevetirea, lăcomia, pornografia, idolatria, luxul, ura dar exact la fel de arzătoare ca acesta, despre care părerile nu sunt la fel de imprecise, problema capului acoperit la femeie! E fundamental să ducem Vestea Bună dar la fel de important şi a-i învăţa pe copiii lui Dumnezeu să rămână în Cuvânt ca să nu fie dedeaba lucrarea Harului[1]. Acest subiect merită o importanţă majoră şi importanţa acordată lui trebuie să crească proporţional cu înmulţirea celor care consideră ca fiind degeaba ca femeia să-şi acopere capul.

Ajunşi în acest punct ne întrebăm: capul acoperit al femeii la închinare este un act sacru[2] sau acoperirea capului nu contează, un acemenea act are valoare zero?

Un asemenea act are valoare zero! Acesta este punctul de vedere al tot mai multor neoprotestanţi: baptişti, penticostali, creştini după evanghelie.

Argumentele lor, nu o să le enumer pe toate fiindcă sunt tot mai multe:

Demontarea „argumentelor” cu ARGUMENTE:

Capul acoperit al surorilor la părtășie înseamnă călcare pe urmele lui Hristos. Apostolul Pavel în 1 Corinteni 11:1 afirma cu toată puterea că el este demn de urmat, cuvâtul lui trebuie ascultat deoarece el îl ascuta în totalitate pe Domnul Isus. Cine dintre noi are azi puterea să le spună celor din jur – călcați pe urmele mele, faceți ce fac eu, tineți învățătura așa cum o țin eu? Și chiar dacă unii ar putea spune așa ar fi zero afirmația lor dacă nu ar fi însoțită de fapte. Pavel a avut această tărie deoarece el chiar umbla pe urmele Domnului Hristos. Asculta în TOTUL de Domnul Isus. Această ascultare, supunere a fost răsplătită de Domnul Isus cu o lumină specială pe care apostolul Pavel a primit-o. A fost călăuzit să le îndemne ŞI pe surori să aiba calul acoperit la închinare, când se roagă sau prorocesc. Cu alte cuvinte le spune femeilor că și ele pot călca pe urmele Domnului Hristos. Cum? Dacă fac ceea ce Domnul Isus l-a călăuzit pe apostolul Pavel să transmită Bisericii: să aibe capul acoperit. Așadar orice soră care vrea să calce pe urmele Domnului Hristos trebuie să facă ceea ce a spus Domnul, să aibe capul acoperit. Poţi să împlineşti toată neprihănirea dacă la acest capitol eşti repententă totul este egal cu zero.
Capul acoperit al surorilor înseamnă respectarea ordinii stabilite de Dumnezeu în UNIVERS. Acest adevăr reiese din versetele 3-5 din 1 Corinteni 11. Dacă vrei să-l batjocorești pe un om poți să faci acest lucru foarte ușor: ceea ce el zice apăsat să combați spunându-i că a spus total altceva. Spre exemplu: un părinte îi spune copilului său să nu se joace la aragaz. Copilul se joacă. Părintele vine și îl ceartă sau îi aplică o pedeapsă. Ca replică la pedeapsa aplicată copilul îi spune părintelui că el a fost cel care a zis că poate să se joace la aragaz. Incendiul provocat, spune copilul, este din cauza părintelui care l-a lăsat pe copil să se joace. O asemenea atitudine înseamnă o cale de batjocorire a părintelui. Dumnezeu a lăsat în univers o ordine, ierarhie: Dumnezeu Tatăl, Hristos, bărbatul și femeia. Ca semn că femeia își acceptă locul STABILIT DE DUMNEZEU ea trebuie să aibe capul acoperit. Să afirmi că Dumnezeu nu a spus asta înseamnă să-L batjocorești pe Dumnezeu, să-i negi autoritatea. Dacă cineva nu dorește să-L batjocorească pe Dumnezeu trebuie, ca soră, să aibe capul acoperit la închinare, trebuie să respecte ceea ce Dumnezeu a cerut. Ca bărbat, dacă vrei să-L respecți pe Dumnezeu trebuie să te rogi având capul descoperit.
Există o portiță de scăpare pentru surorile care vor să se acopere – chelia. Versetele 5 și 6 din pasajul menționat asta spun: o femeie care nu închină cu capul acoperit, nu contează ce motive invocă, să se radă pe cap. Pentru foarte multe femei să-și acopere capul reprezintă o povară. Multe văd acest act ca pe unul înjositor. Spre fericirea lor există o soluție: chelia. Dacă nu vor să aibă capul acoperit să se radă la chelie. Este soluția B pe care Dumnezeu o aprobă – chelia. Dacă nu vor să se tundă la chelie dar nici să-și acopere capul altă soluție potrivit textului nu mai au. Pot să invoce argumentele: asta să fie cea mai mare problemă, ăsta numai evanghelia vestimentară o știe predica? Etc, etc. Problema este că Dumnezeu a făcut regulile! Ele nu pot fi schimate de un pumn de pământ. Regulile rămân!
Femeia cu capul acoperit predică creaționismul. Versetele 8 și 9 spun foarte clar. Dumnezeu l-a creat pe bărbat primul. Dumnezeu este Creatorul. El așa a hotărând ca să-l facă primul pe bărbat. Nimeni nu are posibilitatea să întoarcă lucrurile fiindcă numai Unul este Atotputernic, Dumnezeu, Slăvit să fie El! După ce l-a creat pe bărbat a făcut-o pe femeie. De ce? Că e Dumnezeu omnișcient! Știe El de ce! Femeia care se acoperă la închiare propovăduiește, predică adevărul că Dumnezeu l-a creat mai întâi pe bărbat și apoi pe femeie. Este de acord să se supună lui Dumnezeu și să răspândească adevărul doar prin simplul act că se acoperă. Ce cinste a dat Dumnezeu femeii: să fie propovăduitoare a Creaționismului. Să fie ambasador al Celui care a creat cerurile, universul, galaxiile, milioanele de stelele, pâmântul, oceanele, marea, munții, animalele, familia .... . Slăvit să fie Dumnezeu!
Femeia pentru că există îngeri trebuie să aibe capul acoperit. Sper ca nu suntem saduchei. Saducheii, potrivit Fapte 23:8, nu credeau în existența îngerilor. Dacă nu credem în existența îngerilor ca ființe slujitoare ale lui Dumnezeu, nu credem Scriptura și afirmăm că Dumnezeu este mincinos. Dar Scriptura este adevărată și Dumnezeu nu poate să mintă asta înseamnă că îngerii sunt ființe care există chiar dacă noi nu le-am văzut. Din cauza existenței îngerilor, ființelor angelige care locuiesc în cerul lui Dumnezeu, femeia trebuie să poarte pe cap un semn al supuneri ei.

Unii zic ca azi în secolul XXI nu se mai acoperă femeile deoarece porunca era una care-i viza doar pe corinteni, era o restricție culturală. Acest verset, 1 Corinteni 11:10, spulberă acest argument de paie. Îngerii există mereu chiar dacă nu sunt din veșnicie pentrucă Dumnezeu care este Singurul care nu are început. Acest argument prin care se spune că acum cultura a evoluat, s-a schimbat, nu are puterea să dea libertate femeii să se închine fără să-și acopere capul. Îngerii au fost martori ai căderii în neascultare a femeii și prin femeie a bărbatului. Acum, în Hristos, din cauza existenței îngerilor femeia trebuie să-și acopere capul ca semn al recunoașterii locului pe care Dumnezeu i l-a dat la creație.

Înaintea lui Dumnezeu nu există bărbat fără femeie și femeie fără bărbat la închinare. Omul poate să se separe geografic de alt om dar de Dumnezeu nu pentru că Dumnezeu este omniprezent. Dumnezeul omniprezent, la închinare, a stabilit ca femeia să fie privită de El numai împreună cu bărbatul care este capul ei, chiar dacă acea femeie nu este căsătorită. Orice femeie, căsătorită sau nu, în Domnul, în Biserica Domnului, trebuie să își acopere capul pentru că în Biserică femeia fiind privită „la pachet” cu bărbatul trebuie să dea dovadă de supunere. În Biserica Domnului chiar dacă nu ar exista nici o familie, soț și soție, totuși femeia din cauza poziției stabilite de Dumnezeu la creație trebuie să își acopere capul şi tocmai prin această acoperire dovedeşte că este în Domnul şi că a înţeles poziţia în care a aşezat-o Dumnezeu de a fi sub autoritatea bărbatului. Tot în această notă poate să fie înţeles şi pasajul în care Duhul Sfânt l-a luminat pe apostolul Pavel să stabilească ca în Biserică femeia să nu dea învătătură bărbaţilor tocmai pentru că în Domnul femeia este supusă bărbatului, măritată sau nu.
Conştiinţa învaţă pe bărbat să poarte părul scurt iar pe femeie să-l aibe lung şi acoperit. Legea pusă de Dumnezeu în inima noastră dictează, păcat că mulţi nu iau seama la ea, modul în care un bărbat şi o femeie să se prezinte înaintea lui Dumnezeu ca oameni născuţi din nou. Dumnezeu a permis femeii să aibe pe cap o podoabă, părul lung. Nu, podoabele femeilor care sunt în Domnul nu sunt sculele de aur, argint sau pietrele scumpe. Podoaba surorilor în Domnul nu este nici măcar aranjarea părului într-un mod ostentativ. Podoaba lor este părul lung pe care la închinare trebuie să-l acopere. Părul femeii nu este o învelitoare şi este o podoabă a ei pe care o înveleşte ea. Textul grecesc ne lasă să înţelegem că părul lung al femeii este ca o mantie extraordinară.

De aceea spune clar apostolul luminat de Duhul că părul lung al femeii este o podoabă. Peste această podoabă superbă, la închinare, femeia trebuie să-şi pună un semn al recunoaşterii poziţiei pe care Dumnezeu, nu omul, i-a dat-o în Biserică.

Argumentele pe care Dumnezeu ni le-a dat prin apostolul Pavel sunt convingătoare pentru cei care sunt născuţi din nou. Aceştia cu siguranţă că vor ţinea cont de ele pentru că sunt foarte multe. Cei care nu au teamă de Dumnezeu şi sunt cuprinşi de duhul lumii, care urmăreşte să strice ordinea stabilită de Dumnezeu şi să pună în locul ei noua ordine, nu vor accepta argumenetele apostolului Pavel, argumentele Duhului Sfânt, argumentele lui Dumnezeu. Neaceptarea acestor argumente care conduce la închinarea femeii în Biserică fără să fie acoperită pe cap este echivalentă cu vrăjitoria, închinarea la idoli şi ghicirea. Cei care nu acceptă aceste argumente şi nu le aplică pot foarte bine să ia o foarfecă şi să taie din Sfânta Scriptură acest pasaj pentru că prin neascultarea lor oricum se poziţionează pe locul celui care taie cu foarfeca această bucată sfântă din Biblie.

[1] 1 Corinteni 15:1-2.

[2] Sfânt, inviolabil.

Copilul tău nu este un animal!

Foarte mulţi se raportează la copii exact cum se raportează la un animal: mâncare, puţină plimbare, câteva minute de joacă şi gata! Nu este normal ca copilul să fie tratat precum un animal. Deocamdată avem doar un copil, pe Levi. Cel mai mult adoră ghiduşelile, poveştile, joaca, plimbările împreună, explicaţiile noastre, ale mele şi ale Cătălinei.

„Nu e suficient numai micul dejun cu cereale fortifiante şi un sărut de „la revedere” înainte de a-i trimite la şcoală ori la grădiniţă, după cum nu e suficient să-i luăm de la şcoală şi să-i ducem la diverse activităţi extraşcolare, să le cumpărăm ceva de mâncare de la un fast-food şi să-i lăsăm de capul lor seara, iar în week-end să-i lăsăm să piardă vremea prin diverse centre de distracţie. Sincer vorbind, viaţa copiilor trebuie să fie centrul real de interes al familiei. Acest lucru include atenţie acordată nevoilor lor: iubire, afecţiune, sprijin, îndrumare, instruire, supraveghere, disciplină, insuflarea valorilor, păstrarea ritualurilor meselor familiale şi, pur şi simplu, relaxare”.

Laura Schlessinger, Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004, p. 48.

FAMILIA FORMATĂ DIN BĂRBAT ŞI FEMEIE NU ARE ALTERNATIVĂ!

După cum soarele luminează. Nu mai este soare dacă îşi pierde capacitatea de a lumina. După cum apa are proprietatea de a uda. Nu mai este apă dacă nu are această proprietate. După cum focul emană căldură. Nu putem vorbi de foc dacă spunem că nu are şi această proprietate. Tot astfel nu putem să vorbim de familie dacă nu vorbim despre o căsătorie între un bărbat şi o femeie. Familia este o căsătorie între un bărbat şi o femeie. Orice altceva nu este familie!

„<<Familia nu este unul dintre stilurile de viaţă alternative pe care le aveţi la dispoziţie ... Nu este o arenă în care drepturile să poată fi negociate; nu este un obstacol demodat în calea unei vieţi sexuale promiscue; nu este o sumă de calcule cost-beneficiu. Este un angajament pentru care nu există nici un substitut fezabil. Într-o lume în care nu există acest angajament – din partea ambilor părinţi – nici un copil nu ar trebui să fie adus pe lume>>”.

Toţi cei care încearcă să lupte împotriva familiei o fac pentru beneficii materiale sau pentru că au probleme mari de ordin mintal

„Există, într-adevăr, mulţi care pledează pentru şi/sau au de profitat direct de pe urma declinului familei tradiţionale, inclusiv militanţii homosexuali, feministele radicale, adepţii ajutoarelor sociale şi instituţiile de îngrijire a copilului. În mod clar, singurul grup care nu beneficiază de pe urma varietăţilor liberale, tolerante şi ingenioase pe tema familiei, îl reprezintă copiii”.

Laura Schlessinger, Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004, p. 41, 42.

Familia în faţa pericolului pericolelor! Terifiant! Lupta continuă şi astăzi! Eşti parte din ea fie că eşti de acord sau nu, fie că o vezi sau nu!

Comuniştii nu au reuşit să formeze omul nou. Se pare că democraţia a reuşit. A reuşit să coboare moralitatea umană sub nivelul moralităţii comuniste şi să formeze un om care nu mai ştie ce este – maimuţă, câine, femeie în trup de bărbat, şi femeie şi bărbat etc.

“<<Pentru ca femeile să fie pe deplin eliberate, structura nucleică a familie trebuie desfiinţată, a fost opinia a 100 de participante la prima Conferinţă pentru Eiberarea Femeilor, care a avut loc în statul Wisconsin … (The Sentinel, 11 mai 1970). … Feministele de la conferinţă sunt de părere că un copil nu trebuie limitat la o mamă sau un tată. Ele afirmă că un copil ar avea de câştigat dacă ar fi educat de o difersitate de indivizi. … Peste 20 de ani nu va mai exista mariajul formal de astăzi.>>”

Laura Schlessinger, Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004, p. 35.

Care este scopul conspiraţie mondiale împotriva familiei biblice?

„Trebuie să fii orb ca să nu sesizezi conspiraţia care urmăreşte să slăbească ceea ce a fost una dintre cele mai importante instituţii create în mii de ani de existenţă umană – familia, ca protector al copilului. .... Manualele actuale prezintă o perspectivă pesimistă asupra căsniciei; potenţialele riscuri pe care le prezintă căsnicia pentru adulţi sunt tratate exagerat, în vreme ce beneficiile căsniciei, atât individuale, cât şi pentru societate, sunt minimalizate ori ignorate”.

Laura Schlessinger, Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004, p. 25, 27.

Unde vor să ajungă sodomiţii?

Pe vremea împăratului Iosia sodomiţii au reuşit să cucerească teritorii şi în Templul de la Ierusalim. „A dărâmat casele sodomiţilor care erau în Casa Domnului şi unde femeile împleteau corturi pentru Astarteea”.– 2 Împăraţi 23:7.

Care este planul lor pentru zilele noastre? Cu siguranţă că si acesta:

„Agenda politică a militanţilor homosexuali a depăşit limita cererilor de toleranţă şi repect, ajungând să pretindă acceptarea homosexualităţii ca pe ceva sănătos, normal şi egal în toate privinţele cu heterosexualitatea. Pentru ca această agendă politică să avanseze este necesar ca semnificaţia definiţiei tradiţionale a familiei – conform căreia aceasta se constituie dintre un soţ, o soţie şi copii – să fie subminată. Odată ce este realizat acest obiectiv, orice combinaţie de parteneri devine în mod automat acceptabilă sau validă. Căsnicia, adopţia şi sarcina, în cazul homosexualilor, sunt privite numai în contextul satisfacerii unor dorinţe ale indivizilor adulţi, şi nu în contextul mai larg al celor mai bune interese ale copilului ori societăţii. Mulţi dintre cei care îi discreditează pe bărbaţii care le cer prietenelor să avorteze sau pe cei care îşi părăsesc familiile sunt aceiaşi cu cei care sprijină ideea că două lezbiene să aibă un copil fără să existe un tată.

Poate că cei care au de câştigat de pe urma deformării datelor referitoare la familie şi la copii sunt cei care vor să-L elimine pe Dumnezeu şi Cele Zece Porunci .... Primul amendament al Constituţiei S.U.A. a fost deformat şi, de unde acesta afirma libertatea de-a avea orice religie, a ajuns să insiste asupra libertăţii de a nu avea nici o religie. Rezultatul este o mentalitate laică ce ridică sentimentele şi dorinţele la rangul de divinitate – un idol proslăvit în cea mai destructivă manieră. Devenim proprii noştri zei, îndreptându-ne către propria noastră versiune a unei noi porunci – Dacă îţi place, fă-o! Comparaţi aceasta cu poruncile lui Dumnezeu, care ne cer să fim drepţi în pofida dorinţelor noastre”.

Laura Schlessinger, Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii, Curtea Veche, Bucureşti, 2004, p. 28-29.