vineri, 29 august 2014

Un adventist preşedintele SUA?

  Poate ajunge preşedintele SUA unul care nu ştie, sau poate nu mai ştie, gustul HAMBURGERULUI? Unul care ştie cum arată restaurantele  McDonald's numai din exterior? 
  Poate ajunge un vegetarian şeful unui "stat" care consumă anual aproximativ 30 de milioane de tone de carne? Unul care probabil se luptă ca să nu mai mănânce lapte şi ouă?
  Poate ajunge preşedintele celei mai mari puteri militare din lume unul care nu pune mâna pe armă?  Unul care este pacifist?
  Un mormon nu a reuşit. Nu ştim clar care au fost motivele dar cert este că astărzi un mormon nu este preşedintele SUA. 
  Este greu de crezut că un adventist o să fie votat preşedintele entităţii statale  unde sunt infiltraţi homosexualii în tot sistemul administrativ. Greu de imaginat că sistemul din umbră, care manevrează lumea nu doar SUA, o să accepte preşedinte al  "Jandarmului lumii" pe unul care are o perspectivă militară total opusă de cea prezentă. Greu de crezut ...
   Dacă aş avea drept de vot, cu toate că nu-i dau nici o şansă să fie votat de majoritatea americanilor, l-aş vota pe Ben Carson preşedinte al Statelor Unite ale Americii!
 


Adevăruri despre tine, omule!

    Există adevăruri general valabile despre om: prin vene ne circulă sânge, omul are nevoie de odihnă, fără oxiden nu putem trăi etc. etc.
   Între miile de adevăruri despre om sunt unele pe care vreau să le subliniez:

Primul: Omul are nevoie să se simtă în siguranţă! 

   În timpul Războiului rece scopul celor două super-puteri a fost siguranţa - descoperirea unor arme cu o capacitate de distrugere cât mai mare ca să-şi intimideze adversarul! 
  Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului şi-au făcut şi cetăţi pentru ca să fie în siguranţă. Maşinile sunt prevăzute cu sisteme de siguranţă! Cuvântul siguranţă este lipit de om! Omul are nevoie să se simtă în siguranţă. 
  Psalmistul avea siguranţă chiar şi atunci când era încolţit: "O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia". - Psalmul 91:7.
  Cei trei tineri, plilni de siguranţă, în faţa cuptorului încins au spus: "Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” - Daniel 3:18.
  Pavel şi Sila în temniţă nu au intrat în panică, nu au început să cârtească căci erau conştienţi că erau în siguranţă! Au văzut că au picioarele în butuci dar au mai văzut că ei şi butucii care le strângeau picioarele erau în MÂNA LUI DUMNEZEU!. Avem siguranţă când rămânem în Cuvântul Lui! Atunci El ne ia în mâna Lui! 
 
Al doilea: Omul are nevoie să ştie că este iubit necondiţionat!

  Dumnezeu nu îl iubeşte pe om doar dacă a ajuns la o oră de rugăciune în fiecare zi. Nici doar când îşi dă jumătate din avere. Nu doar coatele rupte atrag dragostea Lui. Dumnezeu îl iubeşte pe om necondiţionat! 
  "Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi".     Romani 5:8.

  Dragostea a venit de la Dumnezeu spre om. Omul nu a făcut nimic ca să-L determine pe Dumnezeu să-l iubească. Dimpotrivă, mai mult păcat, mai multă nelegiuire! Dar cu toată putoarea omului, Dumnezeu îi oferă dragostea fără să-i pună condiţii: "Ţi-o dau  dacă faci asta!" Nu spune: "După ce vei ajunge la nivelul lui Pavel te voi iubi!" El, Dumnezeu, te iubeşte la nivelul la care eşti. Fiul risipitor în zdrenţele pline de putoare a fost iubit de tatăl lui! 
   Există o problemă. Să nu credem că dacă primim dragostea lui Dumnezeu necondiţionat, apoi, după ce am primit-o putem trăi în păcat. NU! O primim necondiţionat, dragostea lui Dumnezeu, dar apoi harul ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti. Dragostea lui Dumnezeu ne învaţă să nu iubim lumea nici lucrurile din lume! Ce rost ar mai avea Jertfa de la Golgota dacă Dumnezeu nu ne-ar cere să trăim în sfinţenie ci tot în păcat, plini de duhul lumii? Hristos  a murit ca să ne rupă de păcat. Cei care trăiesc în păcat nu au murit faţă de păcat!
 
  "Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?"  Romani 6:1-2.
                                                  
Al treilea: Omul are nevoie să ştie că este valoros!

   Fiecare om este foarte valoros. Dacă am pune pe un taler un om iar pe celălalt toate bogăţiile lumii, toată materia, un singur om, un singur suflet, cântăreşte mai mult decât toată lumea! 

   "Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?"  Matei 16:26. 
   
  Fiecare om este foarte valoros! Hristos a părăsit cerul şi s-a smerit până la moarte pentru că omul este valoros! Suntem valoroşi! Dumnezeu ne-a dat valoare! Când ne-a creat a pus în noi valoare! Pământul o să fie distrus dar omul, sufletul omului, nu! De ce? Pentru că suntem valoroşi. Diavolul ştie şi el că omul este valoros şi de aceea se luptă. El nu se luptă pentru nişte gunoaie! Se luptă pentru valorile lui Dumnezeu, pentru oameni! 

    "Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare".  Marcu 9:42.
    Omul este foarte valoros. Dar mai valoros decât omul care este mort în păcat este omul care crede în Hristos, care pe El îl urmează. Oamenii care-i fac pe cei sfinţi să păcătuiască, şi vai mulţi sunt azi, o să aibă parte de mânia lui Dumnezeu pentru că ei lovesc în valorile lui Dumnezeu. 


         Este bine să cunoaştem adevărul căci ADEVĂRUL ne face liberi!
   

Cu parul!

poză de la www.maramedia.ro
   Ieri seară, 28.08.2014, după părtășia de la Casa de Rugăciune, două surori, soacra mea și sora Doinița au avut parte de un incident dulce-amar pe principala arteră din Voluntari.
  În timp ce se îndreptau spre casele lor, îmbrăcate cuviincios, un cetățean din Voluntari, cu o botă în mână le-a  oprit. Cu agresivitate le-a luat din cap baticurile, le-a aruncat jos și le-a spus: "Să văd ce face Isus al vostru acum".
  Surorile fiind speriate au încept să se roage. Când au început să se roage şi să ceară Sângele Domnului Isus Hristos ca protecţie, omul, a ridicat parul să le lovească. Nu a reuşit! I-a căzut jos parul! A ridicat  din nou bota în timp ce ele continuau să se roage dar din nou i-a căzut din mână! 
  În timp ce surorile se rugau mergând spre casele lor el înjura, blestema, ocăra şi zicea: "Mă blestemaţi? Mă blestemaţi?" La un moment dat nu a mai făcut nici un pas către ele. A rămas stană şi doar le privea cum se îndepărtează!

   Isus al nostru are TOATĂ PUTEREA ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT şi îşi ocroteşte Biserica! Nu ne ruşinăm de Domnul Isus Hristos chiar dacă suntem agresaţi căci ştim că El este cu noi. Şi chiar dacă uneori o să fie îngăduit parul pe spatele nostru, al pocăiţilor, noi de  Domnul Isus nu ne lăsăm căci este al nostru! Să mergem pe urmele Lui!

joi, 28 august 2014

Şarpele care înghite copii!

wallpapere.wallpaperstock.net
    Un prieten mi-a povesit despre un copil de câţiva ani care a vrut să se arunce de la etajul nouă al unui bloc crezând că este Spider-Man. Desenele animate, majoritatea filmelor de desene animate,  sunt un pericol real pentru copii! 
 
  "Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină".                                                                            Matei 6:22. 

  Citeam într-o revistă online că ruşii folosesc filmele de desene animate pentru a le insufla ură copiilor lor faţă de vecinii lor ucraineni (aici).   Dacă numai în acest caz desenele animate ar fi folosite pentru a-i "educa" pe cei mici nu ar fi o problemă foarte mare. Nenorocirea este că prin filmele de desene animate copiii sunt duşi în lumea vrăjitoriei, homosexualitatea este prezentată ca fiind normală, violenţa şi crima sunt banalizate, rebeliunea este încurajată, credinţa în zeităţi antice reînviată ETC. ETC.! 
  Prin ochii celor mici sunt introduse "valori" negre, caracterul le este deformat, nu mai au putere de concentrare şi capacitatea de a relaţiona, devin lumeşti!
  Desenele animate, majoritatea, sunt ca un şarpe care îi înghite pe copii, nu îi ucide, şi îi ţine în burta lui şi le oferă un "univers" hidos, ei putând ieşi afară numai prin mila lui Dumnezeu. Să nu ne lăsăm copiii în burta ŞARPELUI!

„Creştini” cu probleme! „Creştini” problemă!


Cu scaun pe cap prin ... Casa lui Dumnezeu!

deseara.ro
    Sunt unii, ce bine ar fi dacă ar tăcea toţi, care nu înţeleg un text clar din Biblie, cât se poate de clar, scris în LIMBA ROMÂNĂ, dar ei fac apel la câte un cuvânt, uneori şi acela prost transliterat, din GREACA NOULUI TESTAMENT!
   Oameni buni dacă nu înţelegem LIMBA ROMÂNĂ să nu mai fim penibili, făţarnici, „cărturari”.  Să nu transmitem celor din jur impresia că avem habar de limba în care a fost scris NOUL TESTAMENT când nu înţelegem LIMBA ROMÂNĂ şi când o scriem aşa cum se vede de la o poştă!
     Sunt oameni care cunosc bine limbile Bibliei! Ei pot să se pronunţe făcând apel la limba, limbile, Noului Testament! Dar spre deosebire de cei care nu ştiu citi în limba Noului Testament dar aruncă cu o „inteligenţă” amuţitoare cuvinte în greacă, nu cred că am întâlnit pe unul care ştie bine limba greacă,  intelectual recunoscut de breaslă, care să facă „teologia” unui cuvânt. Toţi au lucrat pe text, pe pasaj! Cuvântul a fost citit în propoziţie iar propoziţia în context! Să dea Dumnezeu să avem cât mai mulţi cunoscători de gracă, dialectul koine, dar mai întâi să ne dăm silinţele să vorbim şi să scriem corect în LIMBA ROMÂNĂ! Să ajungem să fim oameni cu scaun la cap că sunt mulţi cu scaun pe cap şi din păcate sunt în ... Casa lui Dumnezeu!

marți, 26 august 2014

Şi cu Dumnezeu şi cu Dracul! ... Nu se poate! ... Ori ... ori!

   Nu putem să slujim la doi stăpâni! Lumea asta ne cere.

 "Femeile au şanse mai mari de a fi mulţumite în căsnicie dacă nu au avut alţi parteneri în afară de soţii lor; în schimb, fericirea bărbaţilor în căsnicie nu are legătură cu numărul partenerelor avute înaintea căsătoriei. Acestea sunt concluziile la care au ajuns cercetătorii care lucrează în cadrul National Marriage Project din SUA".

 Citat preluat din articolul publicat -----  aici!

Apă cu gheaţă!

"Monica Macovei a acceptat provocarea leapșa cu gheață într-un stil inedit. Fostul ministru al Justiției le-a turnat apă cu gheașă în cap lui Voiculescu, Năstase, Fenechiu, Copos.
Macovei a venit cu un teanc de poze cu Dan Voiculescu, Adrian Năstase, George Copos, Relu Fenechiu, Sorin Ovidiu Vântu, Nicolae Mischie, Cristi Borcea și alții.
Ea a pus pozele într-un bol de sticlă și a turnat peste ele apă cu gheață scrie sctiripesurse.ro.
"Eu am făcut DNA și rezultatele se văd", spune Monica Macovei.
"Acum am și eu o provocare pentru Guvernul Ponta și pentru ANAF: să recupereze toți acești bani, aceste sute de milioane de euro (prejudicii aduse statului, n.red.) și să-i inapoieze românilor.
Ei trebuie investiți în educație, în sănătate, în cercetare și sigur, fac o donație, donația mea este pentru  cercetare în domeniul sclerozei laterale amiotrofice", mai spune Monica Macovei."

Pentru a vedea articolul click --- aici!

http://www.ziarulatac.ro/eveniment/macovei-le-a-turnat-apa-cu-gheata-in-cap-lui-voiculescu-nastase-fenechiu-copos-42812 

Dumnezeu e Dumnezeu! Să lăsăm naşterea să fie naştere!

  Îmi amintesc când m-am dus cu soţia mea la doctor cum a încercat, doctorul, ca să o convingă să "nască" prin cezariană! Azi tot mai multe mame nasc prin cezariană. Se duce o luptă împotriva metodei  lăsată de Dumnezeu! Multe şi mulţi au înlocuit naşterea normală, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, cu o metodă greşită! De ce este "naşterea" prin cezariană o metodă rea? Argumentele aici - click!

Putem să trăim dacă nu consumăm o săptămână zahăr?

 Fără zahăr!

   Corpul nostru, sângele, conţine o lingură (mai mică sau mai mare în funcţie de greutate) de zahăr. Într-un pet cu suc sunt peste 10 linguri de zahăr. În fiecare zi consumăm foarte mult zahăr. Putem oare şi fără? Ce se întâmplă dacă nu consumăm zahăr o perioadă?
                         Aici aflaţi răspunsul! Click!

Dragostea îmbrăcată cuviincios!

Dragostea este inima care înțelege și care ridică! Nu se mânie!
Dragostea este cuibul gândurilor nobile! Nu se gândește la rău!
Dragostea găsește bucurie în progresul luminii! Nu se bucură de nelegiuire!
Dragostea este lipită de adevăr! Se bucură de adevăr.
Dragostea iartă tot ceea ce i se greșește! Acoperă totul.
Dragostea crede toate Cuvintele care vin din Duhul lui Dumnezeu! Crede totul!
Dragostea este convinsă că promisiunile făcute de Dumnezeu, toate, se vor împlini! Nădăjduiește totul.
Dragostea are o rezistență indestructibilă! Suferă totul.
Dragostea este nemuritoare! Nu se termină niciodată!
Dragostea este cea mai mare! Dragostea este mai mare ca și credința și nădejdea. 

Dumnezeu să ne lumineze ca să înţelegem bine voia Lui, să înţelegem că nu avem voie să numim dragoste ceea ce este gunoi!

Lăsaţi dragostea să fie dragoste!

    Ce este dragostea? Cum este dragostea? Ce face dragostea? Potrivit 1 Corinteni 13 din punctul meu de vedere! Partea a II-a. În prima parte am definit dragostea spunând ce nu este ea, cum nu se manifestă!

Dragostea este sufletul! Fără dragoste ești doar o mașinărie zgomotoasă, tablă!
Dragostea este sângele! Fără dragoste lucrările din Biserică nu sunt nimic, fie ele şi manifestări supranaturale!
Dragostea este brațul care depozitează în cer! Fără dragoste nici o faptă nu ajunge în Cer, nu devine comoară!
Dragostea este deasupra timpului! Este îndelung răbdătoare.
Dragostea are o atingere plăcută! Este plină de bunătate.
Dragostea se bucură de bine! Nu pizmuiește!
Dragostea este cu gura plină de mireasmă! Nu se laudă ci Îl laudă pe Dumnezeu!
Dragostea este smerenie vizibilă în exterior! Nu se umflă de mândrie!
Dragostea are maniere divine! Nu se poartă necuviincios.
Dragostea pune Împărăția lui Dumnezeu înaintea intereselor sale! Nu caută folosul său!

luni, 25 august 2014

Dragostea înlocuită cu ... zdrenţe!


7. Dragostea nu este compatibilă cu păcatul!

     Vai de cei care scriu dragoste pe paravanul sub care vor să păcătuiască! Vai de cei care sub lozinca "Iubeşte-mă!" se scaldă în nelegiuire! Vai de cei care confundă dragostea cu mizeria! Nu este clară Biblia?

   "Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci". 
                                                                Matei 24:12.

    Cu cât păcatul se înmulţeşte dragostea scade! Dar slăvit să fie Dumnezeu că atunci când păcatul scade creşte dragostea!  Cu cât este mai mult din duhul lumii: ură, materialism, egoism, invidie, senzualitate, podoabe exterioare - păcat, dragostea scade! Când duhul lumii este sârpit dragostea creşte!

8. Dragostea nu este de jos!

     Dragostea nu are originea jos, pe pâmânt! Dragostea este extra-terestră, transcendentă! Dragostea este din Dumnezeu! S-au mirat oamenii când i-au văzut pe creştinii primului ceas ce dragoste aveau! A fost pentru ei un şoc! Nu au mai întâlnit aşa ceva! La fel s-a întâmplat şi la noi, în România! Mulţi au amuţit când au văzut modul anormal, pentru ei, în care se iubeau pocăiţii! Erau plini de Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt umple, parsoana, are putere să iubească, iubeşte în calitate de sfânt! Se bucură de prigonitori! Dă slavă lui Dumnezeu pentru necazuri! Se ridică deasupra problemelor! De ce? Pentru că dragostea este de la Duhul Sfânt, este de la Dumnezeu! Trebuie să stăruim după plinătatea Duhului!

     "Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat".
                                                                   Romani 5:5. 

9. Dragostea nu este ca  lepra!

    Lepra era şi este o boală care se vindecă numai de către Dumnezeu! Nici un medicament nu poate vindeca lepra. Din momentul în care o persoană a contaminat lepra  o are pe viaţă! 
    Dragostea nu  este ca lepra. Dragostea se poate pierde. Poţi să ieşi din dragostea biblică! Pot ajunge să nu mai iubesc cum îmi cere Dumnezeu! Unei Biserici Domnul Isus i-a cerut să se întoarcă la dragostea dintâi! A pierdut-o! A părăsit dragostea dintâi! 

"Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea". 
                                                                  Ioan 15:9.  
 
 10. Dragostea nu este oarbă!

    O ce mulţi vor să inducă în poporul lui Dumnezeu ideea demonică: "Dragostea este oarbă!" Dacă ai dragoste îl laşi pe cel de lângă tine să se sufoce în păcat. Nu ai mâini să-l ridici! Nu ai gură să-i spui că piere! Nu ai glas să-i zici că poate nu mai are nici 40 de zile. Ce ipocriţi! Eram morţi în păcate şi Dumnezeu nu s-a făcut că nu ne vede! Ne-a văzut şi ne-a salvat. Samariteanul milos s-a aplecat! A pregătit calea de-a ne salva! Nu, dragostea nu este oarbă. Atunci vezi cel mai bine! Atunci când Duhul Sfânt ţi-a umplut inima de dragoste poţi să spui cel mai frumos: POCĂIŢI-VĂ! Când inima este plină de dragoste vezi că oamenii sunt "tari la cerbice şi împietriţi cu inima"! Când inima iubeşte biblic vezi pe cel care ţi-a greşit ţie de 490 de ori şi îl ierţi de 490 de ori! Când inima este doldora de dragoste nu tolerează păcatul! Dragostea nu este oarbă! 

  "Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi". 
                                                      Romani 5:8.  

   Noi, generaţia de acum, am alungat dragostea şi în locul ei am pus nişte zdrenţe pe care le numim dragoste! Să ne fie ruşine! Să revenim la Biblie!

  P. S. Am definit dragostea prin negaţie. Am spus ce nu este dragostea, cum nu este dragostea! Voi încerca să definesc dragostea şi spunând ce este, cum este, ce face? Doamne ajută!

Am terfelit dragostea!

alba24.ro
4. Dragostea nu este seacă! 

   Dragostea provoacă  afecţiune, ataşament, căldură, durere, tristeţe, mâhnire etc.! Dragostea biblică nu este ca un pahar gol, ca un pom uscat! Nu! Are roade: unele dulci, parfumante; altele amare, acre! Dragostea lui Dumnezeu pentru niniveni a fost dulce dar pentru Iona a fost amară! Dragostea lui David pentru Absalom  trebuia să fie dulce, dar nu a fost,  dar pentru Ioab a fost ca o lovitură, dragotea lui David pentru fiul său!

   "Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: <<Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!>> Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom." 
                                                                                        2 Samuel 18:5.

5. Dragostea nu este insensibilă! 

   Dragostea are un simţ foarte dezvoltat. Pe novicele în credinţă ştie să-l ajute, are simţul distanţei, al ajutorului! Ştie să-l ridice. Este conştientă că trebuie să acopere o multitudine de greşeli! Faţă de cel cu pielea groasă care vrea, din râvnă sau ..., să strice Evanghelia are o altă atitudine! Şi pe el vrea să-l ridice dar foloseşte o altă metodă! 

  "Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile"
                                                                    Proverbele 10:12. 

   "Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi".   
                                                                    1 Corinteni 5:11. 
   
6. Dragostea nu este stană!

    Dragostea te motivează! Nu poţi sta legat, bătut în cuie, priponit, dacă iubeşti! Dragostea te împinge! Te trimite! De determină! Când ai dragoste nu eşti fontă, plumb, melc!  Eşti plin de energie! Eşti plin de pasiune! Eşti în viteză! Te implici! Ridici! Cauţi! Motivezi!
  
 " <<De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie care s-aprinde>>". 
                                                                        Isaia 62:1 

Am mânjit dragostea!


    Dragostea, din nou dragostea!

    Ce este dragostea? Nu vorbesc despre dragostea pe care o proclamă cei care în fiecare Iunie se plimbă prin centrul Bucureştiului, spurcând străzile! Nu vorbesc nici despre dragostea din telenovele sau romane. Mă interesează ce este dragostea biblică?! Mai întâi voi spune ce nu este dragostea, cum nu este dragostea potrivit  Sfintei Scripturi.

1. Dragostea nu este indiferenţă!  

Dumnezeu nu a rămas indiferent faţă de omenirea căzută în păcat! 

  "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică". 
                                                                                           Ioan 3:16.

   Dumnezeu nu este indiferent faţă de nimeni! Mulţi azi cer tăcere! "De ce îţi permiţi să atragi atenţia? De ce nu îţi vezi de pocăinţa ta?" Ştiţi de ce? Pentru că dacă vezi că un om merge spre IAD şi îl iubeşti îţi pasă! Îţi pasă când vezi că păcatul intră în Biserică! Dacă ai dragoste nu poţi să rămâi indiferent! Acţionezi!

2. Dragostea nu este toleranţă!

      Unii vor să-i ucidem şi pe acei, puţini, foarte puţini, "anticorpi" care mai luptă împotriva păcatului! Vor să aibă două căi de acces la Casele de Rugăciune. O uşă şi o poartă cât o hală! Uşa, cât mai strâmtă şi dacă se poate să fie închisă 365 de zile pe an, să  fie pentru predicatorii, pastorii care predică adevărul, care cheamă poporul la sfinţire, pentru cei care incomodează! Poarta cât hala să fie pentru ceilalţi care vorbesc, amuză, distrează, gâdilă firea, au doar o formă de evlavie, le merge doar numele dar sunt morţi, pentru stâncile ascunse ... pentru cei care spun: "cine te-a pus pe tine să judeci?" Pentru cei care tolerează păcatul, lumea, nelegiuirea, mizeriile! Dragostea nu tolerează păcatul!

   "Ce vom zice, dar? păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?"
                                                                                           Romani 6:1-2.

3. Dragostea nu este strâmbă!  

    Dumnezeu este drept. Dragostea nu poate să fie strâmbă. De ce ne cereţi, mulţi, astăzi să numim păcatul neprihănire, întunericul lumină, gunoaiele nestemate? De ce ne cereţi să fim strâmbi având ca argument dragostea? Dragosta nu este strâmbă! Dragostea nu poate să numească binele rău şi răul bine!  Dragostea este ca Dumnezeu, dreaptă, corectă. Dacă îl vede pe unul că este lumesc, dragostea, lumesc îl numeşte dar îi spune că există o soluţie: pocăinţa! Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului! 

Bă, "pocăitule", scrie corect că prea te-ai dat rotund sau ... nu mai scrie!

   Sunt amuzat! Sunt distrat! Chicotesc! Sunnitul "evanghelic" vrea să facă victime cu al lui cuţit de pluş! Reuşeşte, reuşeşte să se facă de râs! După că ne cere nouă pocăiţilor să scriem corect (vezi aici), taman sunnitul "evanghelic" o comite! Ruşine! 

 


   P. S. 1. Domnule sunnit poza (bannerul) nu a fost furată! Evident, de la o poştă, că nu este a mea! Era doar un indicator spre sunnitul cu al său cuţit de pluş! Nu am spus că este a mea! Nu am spus că este făcută de mine! Mai sunt şi informaţii care nu mai necesită indicarea sursei pentru că sunt foarte populare! Eu mă numesc Brădeanu nu Brădean. 

  P. S. 2. Să-mi fie iertată adresarea! Am răspuns nebunului după nebunia lui!

vineri, 22 august 2014

La Dumnezeu nu există TE IUBESC ŞI MĂ PREFAC CĂ NU TE VĂD!

  Dragostea pentru mulți azi însesamnă toleranță! Iubești, așa cred tot mai mulți, dacă te prefaci că nu vezi păcatul! Un pastor îi spunea odată unui memebru din Biserica să treacă pe alături dacă-i vede pe doi că păcătuiesc! Oare asta este dragostea biblică? Nu! Vor ajunge homosexualii şi în Casele de Rugăciune din România şi cei "maturi" vor pretinde să ne prefacem că nu sunt acolo! Asta este dragoste? Nu! Pe un om care este deasupra unei prăpăstii îl salvezi dacă treci şi te prefaci că nu-l vezi? Pe un copil care vrea să introducă o tijă în găurile de la priză îl salvezi închizând ochii şi spunând că nu e acolo? Treci pe lângă  unul care este în apă şi are nevoie de un colac de salvare ca şi cum nu ar avea nevoie de ajutor? Dragostea pentru că este de origine divină, pentru că este de Sus este sfântă! Dragostea nu tolerează păcatul! Nu poţi vedea păcatul şi să rămâi nepăsător dacă Duhul Sfânt a turnat dragostea în tine! Dragostea nu se preface că nu vede păcatul! Dragostea se luptă pentru păcătos ca să fie salvat din păcat! Dragostea luptă împotriva păcatului care face victime! Dragostea nu este compatibilă cu fărădelegea, cu păcatul, cu lumea! Dragostea nu este oarbă! Dragostea nu ucide prin toleranţă şi indiferenţă!

Gerilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Flămânzilă şi Ochilă – prezenți în societate și în Biserică!



   
   Societatea și unele Biserici din ziua de azi sunt ca un basm! Personajele Gerilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Flămânzilă și  Ochilă sunt printre noi. Chiar dacă cu diferențe dar ele există!      Gerilă spune prezent. Îngeață inima în tine când îi vezi mutra acră, plină de venin. O și ce bine ar fi dacă el ar sta numai afară din „cetate”! Trist dar adevărat – el este prezent şi în Casa lui Dumnezeu. În loc să se bucure când aude vestea că fraţilor le merge bine, să X şi-a cumpărat o maşină, că Y a intrat la Facultatea Q sau că Z a fost angajat şi are un salariu bun – el, gerilă, răspândeşte ger, coboară temperatura acolo unde este prezet, nimic nu-l încălzeşte! Devine Siberia locul unde este prezent el!
    Setilă bea şi azi! E rău că bea băuturi alcoolice! E rău că îşi face lui rău dar face rău şi semenilor! E  prezent şi între cei care se numesc pocăiţi cu toată că el nu s-a întros cu 180 de grade lăsând lumea în spate! Se gândeşte că doar un pahar nu strică, sau ce dacă se îmbată puţin că se pune în pat şi doarme! Ce păcat că există Setilă şi ce rău este că el ajunge şi la altar!
    Păsări-Lăţi-Lungilă vrea tot! Vrea şi cu Dumnezeu dar se întinde şi la lume. Ar vrea şi în cer dar ar duce cu el în Rai şi inima plină de cercei, inele, pedichiuri, manichiuri, 5s-uri, s6-uri, x6-uri etc. S-ar lungi dacă ar putea până acolo unde a ajuns Pavel când a fost răpit dar ar vrea să simtă şi puţin din căldura focului veşnic. Tragic!
   Flămânzilă nu se mai satură. Nici o bârfă nu-l satură! Nici o vorbire de rău nu-l împlineşte! Caută în gunoaie tot ceea ce se poate! Scrie pe google: pocăit securist! Face liste pe care le numeşte: „Pocăiţii spun lucruri trăsnite”! El nu caută să îndrepte pe cel căzut! Îi place să stea pe margine şi să râdă de cel care a fost lăsat ca mort! Este un muscoi  care nu se mai satură de gunoi!
   Ochilă este lipit de monitor! Şi noaptea, deşi doarme numai 4-5 ore, visează jocurile pe care le joacă ziua! Şi când închide ochii să se roage, la masă, vede  păcatele la care s-a uitat când era cu ochii deschişi! Când merge pe stradă nu mai poate să întoarcă capul! Este legat!
  E trist că Gerilă, Setilă, Păsărilă Lăți Lungilă, Flămânzilă şi Ochilă sunt şi în Biserică! E trist că Gerilă nu e rece faţă de ură şi fierbinte când este vorba de fraţi! E trist că Setilă nu este însetat după Duhul Sfânt! E trist că Păsări Lăţi Lungilă nu se întinde după Hristos strigând Maranata! E trist că Flămânzilă nu simte foame după neprihănire! E trist că Ochilă nu are numai sfineţenia înaintea ochilor! Doamne ai milă de noi că mulți nu suntem nici unul din personajele de mai sus dar vrem să fim harapi-albi! Dar nu se poate și alb și negru! Se poate numai:  alb sau negru!

marți, 19 august 2014

Linguşitorul!

      Luceafărul strălucitor a devenit Diavolul! De ce? Pentru că s-a mândrit! S-a crezut ca Dumnezeu şi a vrut să aibă locuinţa alături de Dumnezeu: "Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” Isaia 14:13-14. 
    Orice linguşitor este un făuritor de luciferi mititei. Uneori îi reuşeşte! Alteori nu! Dar "meseria" lui este ca să-i înalţe cu limba lui pe cei din jurul său, să-i slăvească pe ei, pe oameni, ţărâna! Mulţi îi cad în plasă! Se consideră vedete! Nu le mai ajungi la nas! Şi linguşitorii au avut un aport serios aici!
  Să ne păzească Dumnezeu de linguşitori şi de limba linguşitorului! Toată slava o merită numai Dumnezeu! Noi nu avem nici un merit! Atunci când toate o să le facem de zece, Doamne dă putere copiilor tăi să spună numai atât: am făcut numai ce eram datori să facem, numai prin mila şi îndurarea Ta suntem ceea ce suntem!

  "Linguşirea ar putea fi definită ca o comportare lipsită de demnitate, de pe urma căreia, însă, lunguşitorul are partea lui de folos. Mergând pe drum alături de un altul, linguşitorul este capabil să-i spună: <<Bagi de seamnă cu cîtă admiraţie se uită lumea la tine? Nu e om în cetate cu care să se petreacă lucrurile aidoma.  Ai fost la înălţime ieri în Portic! Erau acolo adunaţi peste treizeci de oameni şi vorbeau  care mai de care despre cel mai brav dintre cetăţeni. Cel dintîi nume pomenit a fost al tău, şi tot el a stăruit pe buzele lor până la urmă.>> Şi în timp ce linguşitorul rosteşte astfel de cuvinte, se face că scutură o scamă de pe haina celui linguşit, iar dacă vântul i-a suflat un pai în păr, se grăbeşte să-l ia şi-i spune surîzând: <<Ai văzut? N-au trecut bine nici măcar două  zile de cînd te-am văzut, şi barba ţi s-a umplut de fire albe! (părul alb, la fel ca în Biblie, era simbolul înţelepciunii, nu ca astăzi pentru mulţi, o ruşine - subliniera mea) La drept vorbind, alţii de aceeaşi vîrstă cu tine n-au atîtea fire negre!>> 
   Când cel linguşit vorbeşte, linguşitorul porunceşte celorlalţi să tacă; când cântă îi aduce laude, iar atunci când a încetat, îl aplaudă, strigând: <<Bravo!>> Dacă a făcut o glumă neizbutită, linguşitorul rîde cu  hotote şi aduce haina în dreptul gurii, prefăcându-se că nu-şi poate stăpâni râsul! ..."

Jean de la Bruyere, Caracterele, vol. I, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966,  p. 28-29.

Prefăcutul!

   Sinceritatea este ca un medicament care vindecă chiar dacă este amară uneori! Să ne imaginăm că ne ducem la doctor! Avem peritonită, suntem într-o stare critică, şi doctorul ştie ce avem  dar  ne spune că nu avem decât o durere banală în zona abdominală! Aşteptăm să ne vindecăm,  să treacă! Mai ingerăm câte un calmant. Dar cu fiecare secundă starea ta este tot mai gravă. Prefăcutul este ca un "doctor" care voit te lasă să mori! Cu bună ştiinţă te lasă să te scufunzi în mlaştină, în nisipurile mişcătoare! Te simţi bine în prezenţa lui, te gâdilă, te periază, te crezi mare, nu ai nici o problemă pentru că nu îţi spune nimic real, adevărat, te lasă să trăieşti în minciună. Totul este bine deşi multe sunt rele. Nu trebuie să te corectezi deşi trebuie să te pocăieşti! Nu ai nici o greşală dar eşti plin de păcate! ... Doamne pune prieteni în jurul meu nu prefăcuţi!

  "Mai bine o mustrare pe faţă, decât o prietenie ascunsă.   Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase". 

                                                                        Proverbe 27:5-6.
  "Am putea înfăţişa cusurul acesta ca fiind o lipsă de sinceritate atît în ceea ce spunem, cât şi în ceea ce facem. Prefăcut este omul care de faţă cu duşmanii lui se fereşte să le arate ura ce le-o poartă. În taină se năpusteşte asupra lor, iar când sînt de faţă îi ridică-n slăvi. Când duşmanii lui au pierdut un proces, prefăcutul este gata să le arate părerea lui de rău. Nu arată că ar pătimi din pricina celor ce-l bîrfesc, iar vorbele lor de ocară nu le pune la inimă... ." 
               Jean de la Bruyere, Caracterele, vol. I, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966,  p. 28.

Pastorul H!

   
De ce sunt atât de radical, de legalist? Poate că mulţi vă întrebaţi. Vă spun de ce sunt atât de radical şi de legalist. Am un pastor care asta mă învaţă: HARUL!

    Harul nu are de-a face numai cu mântuirea mea! Mântuirea numai prin Domnul Isus Hristos! Harul are de-a face şi cu îndrumarea mea pe cale. Mulţi cred că Jertfa Domnului Isus Hristos ne-a mântuit ca să ne terfelim din nou în păcate, păcăţele, mizerii, gunoaie că este HAR! "E har frate! Eşti legalist?" Da frate sunt legalist! Legea harului este mai strictă decât legea Vechiului Testament! Dar frumuseţea este că în Noul Testament, Dumnezeu ne-a trimis Duhul ca să ne ajute să împlinim legea Harului! Umblând în plinătatea Duhului, căutând plinătatea Duhului şi stăruind după plinătatea Duhului vom avea resursele să împlinim "legalismul" harului, standardele ridicate ale sfinţeniei lui Dumnezeu! Pocăiţii de acum 50 de ani erau mai plini de Duhul ca majoritatea de azi. Cum de pe ei harul i-a învăţat rupere totală de păcat, trăirea pe calea îngustă şi pe noi "harul" ne învaţă să trăim în păcat? 
   Sunt mântuit prin har, numai prin Jertfa Domnului Isus Hristos! Domnul Isus m-a mântuit, am fost scăpat de păcat nu ca să trăiesc din nou în păcat sub scuza că e Har, că atunci nu mai avea nici un rost Jertfa, ci m-a mântuit din păcat şi mi-a dat un profesor minunat care mă învaţă Voia lui Dumnezeu să fug de păcat şi să caut sfinţirea şi pacea,  şi, mai mult, Dumnezeu îmi dă Duhul Sfânt ca să am putere să trăiesc asemenea Domnului Isus Hristos! 
       Ce pastor minunat! Cine nu ascultă de pastorul Har este ca unul care ghiceşte, face vrăji şi se închină la idoli!

   "Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos". Tit 2:11-13.

luni, 18 august 2014

Neamţul tras pe dreapta?

   Îmi pasă de ţara mea. Aş vrea să fie bine pentru români dar păcatele românilor sunt atât de multe iar dorinţa românului de a se întoarce la Dumnezeu este tot mai mică! În Bisericile lui Dumnezeu intră cu mare putere duhul lumii şi nici acest bastion al sfinţeniei nu mai este lumina de pe munte! 
    În acest context de decădere morală eu credeam că un neamţ protestant era cea mai bună variantă pentru România. Nu o să fie aşa, asta cred eu! Se judecă cu ANI iar in septembrie instanţa o să se pronunţe. La cât de corectă este justiţia în România cred că o se i se interzică neamţului orice funcţie publică pentru o perioadă de trei ani. O să aleg apoi între Ponta şi Udrea. Greu de ales. În momentul de faţă nu cred că mă voi duce la vot dacă aceştia o să fie candidaţii. Această stare de lehamite faţă cei doi cred că o să-i cuprindă pe tot mai mulţi români. Găleata roşie şi mărul verde cred că vor mobiliza numai electoratul de vârsta a treia, electoraul "fomist", electoratul de tip Iuda sau Simon. În acest caz ruşu o să învingă! 
          Dumnezeu să aibă milă de România, ţara mea!

Fuga de gunoaie nu către gunoaie!

   Nivelul sfințeniei unui om este dat de libertatea lui de a fi lăsat să aleagă iar el alege să fugă cât poate de tare și de departe de mizeriile lumii! 
   Iosif a avut libertatea de-a alege! El a ales să fugă nu cu nevasta lui Potifar ci de nevasta lui Potifar! Dar, în primul rând, fugind de nevasta lui Potifar care cu siguranţă că nu era slută, Iosif a oprit declanşarea, aprinderea poftei din el -   "Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit".- Iacov 1:14.
   Nivelul sfințeniei lui Iosif nu e fost evident prin apropierea lui tot mai mult de soția șefului său până la un anumit punct și acolo Iosif să-i explice: "dragă eu ţin la tine, eşti minunată, dacă nu ai fi căsătorită erai a mea!" Nu! NU! Iosif avea posibilitatea să aleagă şi prost dar în calitate de om sfânt a ales să fugă cât a putut de tare de oferta Diavolului! Iosif nu a stat la negocieri! Putea să facă asta! Iosif nu i-a luat mâna cu mâna lui! Putea să facă asta! Iosif putea să-i de-a speranţe! Era liber să o facă! Dar a ales să fie tranşant! A ales să fugă! Ruptură!

  "Fugiţi de curvie! ...". - 1 Corinteni 6:18.

    Noi! Noi azi cum suntem! Ce să fugim de păcat? Fugim spre alte păcate cu păcatul în braţe şi din când în când mai dăm pe la Casa Domnului ... să mai face victime! Au dus, în multe locuri care altădată erau sfinte, mizeriile lumii! Să mergi la Casa lui Dumnezeu, la Casa de Rugăciune şi să aprinzi poftele? Să spui cu nesimţire, neruşinare - este problema celor care poftesc! Tu expui ceea ce numai soţul tău ar trebui să vadă şi mai ai tupeul să spui - este imaturitatea celor care se uită! Dar unde să privească? Existenţa Bisericii presupune şi purtarea poverilor, cunoaşterea membrilor între ei. Dacă eu nu vorbesc cu tine, nu te cunosc. Şi cum pot să îţi vorbesc dacă mi-e silă şi frică să mă uit la tine?   Au ajuns multe care se cred "pocăite" să STRIGE prin limbajul trupului: „Culcă-te cu mine!” - Genesa 39:12. 
   Să fugim de acele "biserici" unde păstorii tolerează păcatul, promovează păcatul! Să fugim de acele cântări care sunt "interpretate" de fiicele păcatului, să uităm drumul care duce la Casa Dianei căci multe Case de Rugăciune au devenit locul curviei: "Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui".- Matei 5:28. Să arătăm maturitate spirituală şi să fugim de gunoaie! Şi asta înseamnă sfinţire!

duminică, 17 august 2014

Ca o mâncare care miroase extraordinar de bine într-o oală de noapte!


    Timp de sute de ani oala de noapte a fost indispensabilă din casele oamenilor. Deși ceea ce vă spun este grețos, pentru că este legat de acest obiect mizerabil, vă rog mult să mă iertați dar nu pot să ilustrez, acum, mai bine ceea ce vreau să vă spun decât făcând apel la oala de noapte.
   Am văzut mai multe persoane care au cântat într-o Casă de Rugăciune recent. Dacă eram orb era aproape formidabil. Dacă nu-i vedeai pe cei care cântă puteai spune că majoritatea cântărilor au fost minunate, nu toate, cele mai multe! Cu siguranţă că "leviţii" sau pregătit intens pentru cântări, mai mult, aveau voci bune, Slavă Celui care dă glas! Dar ... dar, deşi pot ochelari şi nu văd chiar aşa de bine, când le-am văzut pe unele dintre cele care cântau, care aveau Numele Domnului pe buze, cum arătau, mi-a fost scârbă. Să vă descriu puţin: a cântat la vioară o "soră"! Din păcate avea o rochie care trecea de fund cam cu o palmă bună. Un mini! Nu numai că era mini - dar din cauza faptului că ea era pe o scenă aproape că i se vedeau ... îmi este mie jenă! Să nu mai spun de cap neacoperit, de unghii făcute, de culori peste culori din cap până-n talpă, de ifose de vedetă, persoane pline de mândrie... 
   Toată această imagine - un singur exemplu  dintre multele - a rupt în mine ceva! Nu credeam că se va ajunge, în România, într-o Casă de Rugăciune evanghelică, nu la carismatici, într-un asemenea hal. După ce m-a cuprins această stare mi-a venit în minte şi comparaţia: o mâncare extraordinară, cântări superbe, multe, într-o oală de noapte, cântate de persoane care instigă la păcat, aprinderea poftelor, se ridică împotriva ordinii stabilite de Dumnezeu. Cine poate mânca aşa ceva? Cum de mulţi se hrănesc din asemenea "oale"? Lui Dumnezeu îi este greaţă!

    "Ei se culcă pe paturi de fildeş şi stau întinşi alene pe aşternuturile lor; mănâncă miei din turmă şi viţei puşi la îngrăşat. Aiurează în sunetul lăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif! De aceea vor merge în robie, în fruntea prinşilor de război; şi vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătaţi. Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi şi Domnul Dumnezeul oştirilor a zis: <<Mi-e scârbă de mândria lui Iacov şi-i urăsc palatele; de aceea voi da în mâna vrăjmaşului cetatea cu tot ce este în ea>>”. Amos 6:4-8. 
    

Pinocchio!

Replică la postarea "De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?"  şi la replicile autorului!  Aici postarea și poziția autorului!

Nu pacea și nici credința sunt semele că cineva este mântuit – rămânerea în Cuvânt!
  1. Semnul ca cineva este botezat cu Duhul Sfant este vorbirea in alte limbi:  Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început.  Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” – Fapte 11:15-16. Cred că nu trebuie să îţi spun cum s-a coborât peste ei la început – vorbeau în alte limbi. Oricum de păreri de ziar sunt sătul – vreau argumente biblice!
  2. Eu nu sunt tâmpit să mă uit la fenomentul carismatic ca să văd ce creştere spirituală produce vorbirea în alte limbi! Eu am Biblie! Nu fenomenul carismatic este Biblia mea. Apostolul Pavel a spus – „ Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi;” – 1 Coriteni 14:4 – creştere spirituală!
  3. Chiar azi am fost la o nunta la baptiști și erau plini de lume, de la cercei, lănțișoare, discotecă, mai că li se vedeau chiloții la unele „surori” – în Bucureşti! Nu lega lucrarea autentică a Duhului Sfânt de derapajele grave ale unora că nu există nici o legătură. Nu încerca ca să asociezi lucrarea autentică de minciună ca să distrugi autenticul că te distrugi pe dumneata.
  4. Faci o confuzie domnule între penticostali şi carismatici. O mare confuzie. Este o deosebire clară! Lasă-i pe americani în America. Noi vorbim aici şi acum.
  5. Istoria este mare: încerc să o cunosc. Poate că nu sunt atât de deştept ca dumneata. Îmi dai şi mie exemplele concrete de penticostali care au furat biserici baptiste, cazuri în care au fost implicaţi lideri de la centru? Până când o să găseşti exemple, nu vorbe, nu lozinci,  EŞTI UN MINCINOS! 
  6. Nu eu trebuie să verific câţi au avut bunici baptişti. Dumneata trebuie să spui câţi! Dumneata ai lansat minciuna cu hoţiile penticostale în mega-biserica baptistă. Oricum, şi dacă toţi penticostalii ar avea bunci baptişti tot trebuie să demonstrezi că liderii penticostali le-au furat bunicilor nepoţii şi i-au făcut penticostali. Abia aştept – până atunci EŞTI UN MINCINOS!
  7. Nici un tânăr penticostal nu are probleme cu drogurile. Nici un tânăr penticostal nu a furat maşini. Nici un tânăr penticostal nu a ajuns la închisoare pentru că a spart bancomate. Sunt tineri care au părinţi penticostali, ei nu sunt penticostali, nu au avut parte de experieţa plinătăţii Duhului şi care au ales lumea. Ei niciodată nu au fost penticostali. Şi să fi fost penticostali ... şi de la credinţă se mai poate cădea. Dar apropo – vedeţi că aveţi probleme mari cu alcoolul, curvia, cerceii, bigudiurile, capul acoperit la surori, vopselele, luxul etc. – şi cea mai mare problemă – scădeţi cu câteva mii de persoane în fiecare an, nu în America, aici în România!
  8. O constatare demnă de ziarul Libertatea: „toate aceste lucruri susțin punctul meu de vedere că penticostalismul a ajuns o religie a unei manifestări mistice, vorbitul în limbi, dar care nu schimbă caracterul celor ce o au” – până să vorbeşti de caracterul penticostalilor ai face bine să te uiţi la caracterul tău – deocamdată ai eticheta de MINCINOS!  Vreau să văd din sutele de mii de penticostali câteva sute, nu mii, sute de penticostali corupţi aşa cum spui dumeata care după ce au fost găsiţi corupţi au rămas în funcţii, au fost încurajaţi! Poate nu găseşti nici o sută.
  9. Despre ce migraţie vorbeşti dumneata? Domnule aveţi halucinaţii? Îmi cer scuze dacă vă deranjez, dar vorbiţi mai mult de migraţia asta, daţi date concrete, câte zeci de mii, mii, sute de mii? Unde? Când? Şi dacă au fost cazuri care au trecut la penticostali este fix problema lor: slăvit să fie Dumnezeu! Nimeni nu i-a adus cu forţa! Aş vrea ca toţi baptiştii să devină azi, acum penticostali. Duhul Sfânt să se coboare peste toţi ca la Cincizecime! Dar nu mai rostiţi vorbe fără adevăr!
  10. Dumneata eşti plin de mândrie! Nu eşti numai mincinos! Cum să nu schimbe viaţa nimănui vorbitul în limbi când APOSTOLUL PAVEL SPUNE CLAR: „Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi;” – 1 Coriteni 14:4.  Ai probleme mari!
  11.  Domnule vă rog mult să vă verificaţi poziţia în raport cu Bibia, Sfânta Scriptură, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu căci sunteţi într-un pericol real. Dumneata lupţi pe faţă împotriva lui Dumnezeu, împotriva Duhului Sfânt! 1 Corinteni 12 este lăsat de la Duhul Sfânt! Tocmai de întoarcerea la Cuvânt vorbesc! Este grav! Să negi clar ceea ce este scris! Cred că nu are rost să mai continuăm pentru binele dumneavoastră! Vă faceţi păcate tot mai multe şi păcate grave! 


sâmbătă, 16 august 2014

Estera astăzi ar face pe dos!

 Estera s-a dus la împărat după ce un an întreg s-a aranjat ajutată de vre-o 7 femei:

   "Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt, şi şase luni, cu miresme de mirozne femeieşti". Estera 2:8.

      Dacă azi Estera ar fi contemporana noastră ar fi cea mai simplă persoană din adunare. La o nuntă nu s-ar duce împopoţănată, fardată, cercelată, machiată etc.! De ce? Pentru că ÎMPĂRATUL nostru, Domnul Isus Hristos azi nu ne mai cere podoabă exterioară, o detestă, a poruncit ca esterele de azi să nu-şi mai împodobească exteriorul. 

  "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu". 1 Petru 3:3-4. 

     Estera azi ar proceda pe dos, ar izbi privirile prin simplitatea ei, prin puritatea ei, prin smerenia ei! De ce? Pentru că există TEXT SCRIS DE LA ÎMPĂRATUL, SINGURUL ÎMPĂRAT, cum să se împodobească înaintea Lui care este pretutindeni, care o vede peste tot! Estera azi ar fi conştientă că în primul rând trebuie să fie plăcută înaintea Împăratului, înaintea Celui Preaînalt şi ar avea o podoabă duhovnicească! 

                                                                                       Unde eşti Estera?

Femeia - mai amară decât moartea!

   
    Nu am stat niciodată să mă gândesc că există femeie, "pocăită", care după o viaţă de "pocăinţă", octogenară fiind, poate să-şi scoată afară din casă soţul. Sunt năucit! Mai ai câteva secude de trăit şi acum, în loc să-L aştepţi cu ardoare pe Cel Atotputernic, să tânjeşti după întâlnirea cu El, să te laşi copleşită de Cer, tu să  STRIGI după Diavolul, prin faptele tale să ceri Iadul, prin purtarea ta să răspândeşti venin.
   Ştiu că cel mai frumos atelier în care omul se pregăteşte pentru Rai ... este familia. Aici înveţi să iubeşti cel mai mult, aici înveţi adevărata şcoală a răbdării, a respectului, a sacrificiului, aici înveţi să oferi iertare, aici creşti cel mai minunat. Dumnezeu aşa a planificat lucrurile.  Unii, care-şi spun şi pocăiţi, spre nenoricirea lor, au făcut din familie camera de execuţie, salonul de electroşocuri, antecamera iadului! Doamne ai milă de femeia care este mai amară decât moartea! 

P. S. Există, din păcate, femeia venin. Dar ... slăvit să fie Dumnezeu că există şi femeia parfum. Femeia în preajma căreia vrei să stai, te odihneşte tot ceea ce este ea. Ea este divă (minune,miracol) în viaţa celui binecuvântat de Dumnezeu. Nu pentru meritele mele ... dar ... am parte de mult parfum, de multe dive în viaţa mea. Soţia, soacra, mătuşa (tanti G.) cumnatele (5 din 6) etc. Toată slava lui Dumnezeu!

      "Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea".   Ecl. 7:26.