vineri, 27 noiembrie 2015

Zeciuială? Perspectiva Bibliei asupra zeciuielii.

alfaomega.tv
Trei cu trei ! Trei întrebări, care au fiecare câte trei răspunsuri. 
 I. De ce să dau zeciuiala ?
 1. Este o cerinţă care există dinainte de Legea lui Moise. Prima dată apare în Geneza 14 : 20, unde este scris despre Melhisedec care a zis : „Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate”. Unii creştini argumentează că zeciuiala ţine de Lege, iar noi nu suntem justificaţi prin Legea lui Moise !
De aceea trebuie notat foarte clar că zeciuiala a fost dinainte de Moise şi a rămas şi după. În Geneza 14, scrie despre zeciuială iar în Geneza 15 : 6 este scris despre trăirea prin credinţă … care este la fel ca şi zeciuiala ; valabilă şi la ora actuală : „Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire”. 
Fiind o cerinţă, este practic o datorie, iar apostolul Pavel spunea : „Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi : cui datoraţi birul, daţi-i birul ; cui datoraţi vama, daţi-i vama ; cui datoraţi frica, daţi-i frica ; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.” (Romani 13 : 7).
2. Domnul Isus nu a abrogat-o, ci a accentuat-o. Matei redă cuvintele Domnului Isus : „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici ! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.” (Matei 23 : 23).
De câte ori apare zeciuiala în Noul Testament ? Unii spun că nu scrie niciunde ! Pentru o cunoaştere superficială, acest răspuns este foarte bun … numai că nu este real ! Despre zeciuială este scris de nouă ori în Noul Testament !
  • Matei 23 : 23 „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici ! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege : dreptatea, mila şi credincioşia ; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute”.
  • Luca 11 : 42 „Dar vai de voi, fariseilor ! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu : pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!
  • Luca 18 : 12 „Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
  • Evrei 7 : 2 „care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnătatea numelui său, este întâi „împărat al neprihănirii”, apoi şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii” …
  • Evrei 7 : 4 „Vedeţi bine, dar, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război !
  • Evrei 7 : 5 „Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam”.
  • Evrei 7 : 6 „Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele”.
  • Evrei 7 : 8 „Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu”.
  • Evrei 7 : 9 „Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam …”.
 3. Avem un anumit standard de neprihănire, (dreptate) care este mai ridicat decât standardul Legii şi în domeniul administrării banilor. În Matei 5 : 17 – 48, avem o expresie pe care Domnul a folosit-o de nouă ori ! Numai în acest pasaj este reluată de şase ori : „Dar Eu vă spun … ” ! Expresia este folosită în versetele 22, 28, 32, 34, 39 şi 44, tocmai pentru a accentua diferenţa dintre Legea Mozaică şi Har . (Este interesant de notat că expresia „vă spun”, Domnul Isus a folosit-o de o sută patruzeci şi opt de ori)!
Domnul Isus a spus foarte clar : „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 5 : 20). Cu alte cuvinte, dacă standardul meu de trăire este mai jos decât cel cerut prin Lege, nu am şanse de cer !
În ce consta neprihănirea celor din acele vremuri ? Un verset relevant pentru modul în care trăiau ei este în Luca 18 : 12, (unde este redată declaraţia fariseului) : „Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Din Matei 23 : 23 ştim că ei dădeau zeciuială şi din plante ! Aceasta înseamnă conştinciozitate dusă la extrem ! Din o sută de fire de mentă, zece erau pentru Domnul!
II. Întrebarea mai corectă este : „De ce să nu o dau ? Sau : De ce ni se cere să dăm ? Ce se întâmplă dacă dau ? Care era scopul zeciuielii ? Sunt creştini care nu mai vorbesc despre zeciuială, termenul folosit fiind înlocuit cu : dărnicia prin credinţă … care înseamnă mai mult de 10 la sută! 
Dacă dau:
1. Împlinesc Cuvântul. „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui : nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” (II Corinteni 9 : 7).
2. Învăţ dependenţa de Dumnezeu. Maleahi 3 : 7 – 12, este pasajul standard : „Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi : „În ce trebuie să ne întoarcem ?” Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi ? Dar voi întrebaţi : „Cu ce Te-am înşelat ?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.
Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime !Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea ; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.
Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor”.
 3. Voi avea o creştere a venitului, deoarece semănarea aduce şi recoltarea ! În Luca 6 : 38 este scris :
Daţi, şi vi se va da ; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Această lege funcţionează indiferent dacă cred sau dacă nu cred eu ! La fel ca răsăritul sau apusul soarelui, care se face indiferent de voinţa sau nevoinţa mea!
III. Ce se întâmplă dacă dau ?
1. Principiul semănatului şi seceratului. Doar pâine sau sămânţă?
A. Depinde şi de aşteptările omului, cât de mult va avea! Acumulez aici şi în acelaşi timp creşte contul care se acumulează în banca cerului ! În Isaia 55 : 10 scrie : „Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea
  1. sămânţă semănătorului şi
  2. pâine celui ce mănâncă …”. În Luca 19 : 24, 26 sunt redate cuvintele Domnului Isus, care ne spune printr-o pildă : „Apoi a zis celor ce erau de faţă : „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli … Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da ; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.” Dar de ce are ? Pentru că foloseşte ceea ce a primit !
B. Depinde de om şi ce va avea … depinde în ce investeşte ! În bine sau în rău ! Ce seamănă omul : „Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. Nu vă înşelaţi : „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea ; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” (Galateni 6 : 6 – 10).
2. În Biblie există doi termeni diferiţi : ferice şi mai ferice. Cumva putem vorbi despre fericit şi prea-fericit Daţi şi vi se va da. Dărnicia aduce răsplata din cer şi în cer, plus ca bonus bucuria în suflet ! Apostolul Pavel, care era în Milet, a adunat acolo şi pe prezbiterii din Efes şi le-a reamintit : „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20 : 27). Cuvintele lui, (notate în Fapte 20 : 18 – 35), sunt foarte importante ! De ce?
Sunt ultimele învăţături pe care le-a dat, (pentru că după aceea avem în special mărturiile lui). Exact în ultimele cuvinte, apostolul le spunea : „În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Faptele Apostolilor 20 : 35).
Mai ferice este valabil pentru cei ce dăruiesc. Dar, trebuie accentuat foarte clar, că zeciuiala se aduce la Casa Domnului, fiind o datorie, pe când dărnicia face parte din ceea ce este numit în Biblie : binefacere şi dărnicie! Acestea pot fi date acolo unde avem îndemnul foarte clar ! Ele intră în categoria : „Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta … ” (Matei 6 : 3). Versetul acesta ar fi interesant de explicat ! Acum doar întrebarea  : Nu tot creierul comandă şi mâna stângă şi mâna dreaptă ? Ba da !
 3. Noi suntem ai Domnului, pentru a ne obţine, EL a plătit un preţ … a dat tot, şi-a dat viaţa ! Nu este logic ca smochinul să facă smochine din care să mănânce şi Proprietarul ? Nu este logic pentru un cioban, ca oaia pe care a cumpărat-o să îi aparţină cu tot cu laptele ei ? Via pe care un viticultor a plantat-o este logic să trăiască pentru el … nu pentru ea ! Şi totuşi, unii din cei care se declară a fi ai Domnului, îşi folosesc produsele aşa cum vor ei!
În Romani 14 : 8 : „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim ; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului”. DarDumnezeu este în cer ! Acolo este tot ce trebuie, dar pe pământ sunt nevoi, care trebuie să fie satisfăcute!
Dumnezeu va face acest lucru prin noi … creştinii au o normă de fapte bune … dar ei decid dacă fac voia lui Dumnezeu sau nu ! Creştinilor din Efes, apostolul Pavel le scria : Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2 : 10). Fiecare decide dacă ascultă de îndemnul pe care îl are la un moment dat, sau nu!
Concluzie : Unde scrie în Biblie că pot să dau cât vreau şi unde vreau din ceea ce pun la zeciuială ? Care este baza Biblică a unei astfel de trăiri ? Aceasta este o învăţătură hibrid : Cuvânt plus interpretare personală ! Avantajul celor care gândesc este aşa, constă în faptul că dau strictul necesar, din care însă dau unde vor ei şi par a fi foarte darnici, pentru benefiaciarii faptelor bune!
Care este scopul vieţii mele ? Pentru ce trăiesc ? Pentru ca la Dumnezeu să ajungă cât mai multe mulţumiri pentru ceea ce am făcut în ziua aceasta ! În fiecare zi!

Mai jos, pentru cei interesaţi vom reda toate versetele din Vechiul Testament, (traducerea Dumitru Cornilescu), despre zeciuială !
  1. Leviticul 27 : 31 „Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime”.
  2. Numeri 18 : 26 „Să vorbeşti leviţilor şi să le spui: „Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială …”.
  3. Numeri 18 : 30 „Să le spui : „După ce veţi lua din ele partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită leviţilor ca venitul de la arie şi ca venitul de la teasc”.
  4. Deuteronomul 12 : 17 „Nu vei putea să mănânci în cetăţile tale zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, nici întâii născuţi din cirezile şi turmele tale, nici vreunul din darurile aduse de tine pentru împlinirea unei juruinţe, nici darurile tale de bunăvoie, nici cele dintâi roade ale tale”.
  5. Deuteronomul 14 : 22 „Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an”.
  6. Deuteronomul 14 : 23 „Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău”.
  7. Deuteronomul 14 : 24 „Poate, când te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi pună acolo Numele Lui”.
  8. Deuteronomul 14 : 25 „Atunci, să-ţi prefaci zeciuiala în argint, să strângi argintul acela în mână şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău”.
  9. Deuteronomul 14 : 28 „După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea şi s-o pui în cetăţile tale”.
  10. Deuteronomul 26 : 12 „După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale”.
  11. II Cronici 31 : 5 „Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate”.
  12. II Cronici 31 : 6 „Totodată, copiii lui Israel şi Iuda care locuiau în cetăţile lui Iuda au dat zeciuiala din boi şi oi şi zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor şi au făcut mai multe grămezi”.
  13. II Cronici 31 : 12 „Au adus în ele cu credincioşie darurile de mâncare, zeciuiala şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el”.
  14. Neemia 10 : 38 „Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviţii când vor ridica zeciuiala; şi leviţii vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei”.
  15. Neemia 13 : 5 „ … pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi”.
  16. Neemia 13 : 12 „Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn”.
  17. Geneza 14 : 20 „Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate”.
  18. Leviticul 27 : 30 „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului”.
  19. Leviticul 27 : 32 „Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului”.
  20. Numeri 18 : 21 „Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba Cortului întâlnirii.
  21. Numeri 18 : 26 „Să vorbeşti leviţilor şi să le spui: „Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială … ”.
  22. 1 Samuel 8 : 15 „Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da famenilor şi slujitorilor lui”.
  23. 1 Samuel 8 : 17 „Va lua zeciuială din oile voastre, şi voi înşivă veţi fi slugile lui”.
  24. Neemia 10 : 37 „ … să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală şi darurile noastre de mâncare, din roadele tuturor pomilor, din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pământul nostru leviţilor, care trebuie s-o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm”.
  25. Neemia 10 : 38 „Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviţii când vor ridica zeciuiala; şi leviţii vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei”.
  26. Neemia 12 : 44 „În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul cetăţilor, părţile hotărâte de Lege preoţilor şi leviţilor. Căci Iuda se bucura că preoţii şi leviţii erau la locul lor … ”.
  27. Numeri 18 : 24 „Leviţilor le dau de moştenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel, Domnului, prin ridicare; de aceea zic cu privire la ei: „Să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.”
  28. Numeri 18 : 28 „Astfel să luaţi şi voi întâi un dar pentru Domnul, din toate zeciuielile pe care le veţi primi de la copiii lui Israel, şi să daţi preotului Aaron darul pe care-l veţi lua întâi din ele pentru Domnul”.
  29. Deuteronomul 12 : 6 „Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile şi turmele voastre”.
  30. Deuteronomul 12 : 11 „Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre”.
  31. Amos 4 : 4 „Duceţi-vă numai la Betel şi păcătuiţi ! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi şi mai mult ! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă şi zeciuielile la fiecare trei zile !
  32. Maleahi 3 : 8 „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi ? Dar voi întrebaţi : „Cu ce Te-am înşelat ?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare”.
  33.  Maleahi 3 : 10 „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea ; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare”.
  34. Deuteronomul 26 : 12 „După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei ; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale”.
Sursa: 

marți, 24 noiembrie 2015

Cazul Bodnariu, strigătul de luptă care trebuie ca să scoată Biserica din letargie

 
adevarul.ro
 Cazul Bodnariu este strigătul de război declarat de o lume cu un dumnezeu neputincios Bisericii Dumnezeului viu și atotputernic, popor al Domnului care nu își vede prea bine identitatea și rolul și din acest motiv acționează prea palid.   

   În fața acestui caz care nu poate să fie prea bine descris în cuvinte Biserica trebuie să se trezească, să-și ridice forțele și să acționeze. Biserica trebuie să se ridice în NUMELE DOMNULUI ISUS HRISTOS fără pic de ezitare ca să condamne lucrarea Diavolului din statul Norvegia în public. Biserica trebuie să se pregătească căci războiul abia acum începe, adevăratul război.         
  Bizuindu-ne pe ajutorul supranatural de la Dumnezeu, noi Biserica lui Hristos, trebuie să fim conștienți că nici o ezitare nu-și are locul, trebuie să acționăm în mod vizibil, solidarizându-ne cu cei loviți încât strada să vadă că pe noi ne doare cumplit. 
   Nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare de duhurile de intimidare sau de cele de pasivitate și ignoranță. Dacă azi nu ne vom ridica mâine cazurile se vor înmulți. Trebuie ca noi, Biserica lui Hristos, să demonstrăm că suntem ceea ce suntem, lumina lumii, să dăm dovadă că suntem lumină apărând instituțiile create de Dumnezeu, între ele familia. 
   Biserica trebuie să iasă din amorțire. Trebuie să activăm rugăciunile stăruitoare, postul și milostenia. Trebuie să ieșim inclusiv pe stradă și să manifestăm în mod pașnic toți membrii Bisericii lui Hristos ca lumea să vadă că existăm, că ne doare și că suntem mulți. Dacă homosexualii ies pe stradă să-și etaleze mizeriile noi de ce nu ieșim ca să apărăm familia, instituția creată de Dumnezeu. 
      Diavolul lovește fără milă. El nu stă pe gânduri. Noi de ce stăm nepăsători. De ce suntem indiferenți? Pentru tinerii morți la Colectiv s-a ieșit în stradă. Pentru cei care au murit, sau au fost omorâți, în club s-au mobilizat zeci de mii de oameni. E adevărat pe fonul manipulării. Cazul nostru este mult mai acut. Este în joc familia creștină. Familia este în pericol iar noi stăm și privim, mai și scriem uneori. 
   Suntem ca un om care stă și se uită cu durere de pe mal la unul care se îneacă fără ca să-i arunce colacul de salvare. Colacul de salvare azi este rugăciunea stăruitoare, postul, mila dar și ieșirea și protestul în mod pașnic în stradă, în fața ambasadei statului care s-a atins de copiii lui Dumnezeu. 
  Evreii când au ieșit din Egipt nici o unghie nu au lăsat acolo. Nici cel mai nefolositor și fără importanță lucru nu l-au abandonat în mâinile lumii. Noi, noi azi ce facem? Nu cumva prin comoditatea nostră suntem vinovați de ceea ce li se întâmplă fraților noștri în Norvegia. Ca să ieșim trebuie să vină cineva și să ne manipuleze?       Oare  Duhul Domnului care ne umple de dragoste, și față de cei loviți de Diavolul acum, nu este mai puternic decât manipularea? Oare Duhul Domnului care ne călăuzește nu ar trebui ca să ne convingă să luăm atitudine infinit mai tare decât mass-media? 
  Lumea a declarat război Bisericii. Trebuie să acționăm cu armele care ne stau la dispoziție. Cu toate și de îndată! 
   Oare care o să fie primul lider din Biserica din România care o să declanșeze un protest în fața ambasadei Norvegiei pentru salvarea familiei Bodnariu? Sper să se înghesuie! 
  Da, aș dori un protest unde să mergem cu miile noastre și să rostim rugăciunea Tatăl nostru, să cântăm cântări pentru familie, să-l lăudăm pe Dumnezeu care ne-a izbăvit de păcat, să cerem la modul cel mai serios ca Diavolul să-și ia mâinile de pe copiii lui Dumnezeu!

  Biserică trezește-te!

  

Muzică duhovnicească - singura muzică pe ritmul, versul și mesajul căreia sufletul se înalță - Lenuța Mandici

  Muzica născută de Duhul Sfânt este muzica care nu agită trupul, are un mesaj hristocentric, un puternic mesaj scriptural, are menirea de-a trezi duhul și de-al înălța spre Dumnezeu. Muzica duhovnicească este singura de calitate și astfel ea ridică inima și-o conduce spre înduhovnicire. Bine când muzica bună este amplificată de sfințenia, inclusiv exterioară, a ținutei și a modestiei, a celor ce o cântă.











marți, 10 noiembrie 2015

Apel către toți slujitorii altarului căci este COD ROȘU: priviți aici unde duce ROCK-UL! Spuneți adevărul despre ROCK! Clubul Colectiv, muzica drăcească cântată în 30.10.2015 de Goodbye to Gravity

   
  Dacă ați intrat pe această pagină din inimă vă rog să priviți, dacă puteți, cele două videoclipuri de mai jos și vă veți da seama de ce muzica rock este muzica lui Satana! Priviți și înțelegeți de ce rock-ul trebuie condamnat de către toți predicatorii, nu doar de către pastori. Oameni buni trăim zilele din urmă și Diavolul se luptă împotriva Bisericii și a lui Hristos în mod direct. Priviți materiale, cutremurați-vă și împreună să trăim în sfințenie și să ne facem datoria. NICI O FORMAȚIE ROCK NU TREBUIE ACCEPTATĂ ÎN CASA LUI DUMNEZEU! 
   
   Să ne doară pentru  pe cei care au ales calea dracilor căci au făcut această alegere cu bună știință și să le spunem adevărul, au ales calea Diavolului și dacă nu se pocăiesc din toată inima nu doar aici suferă dar veșnicia o vor petrece în iad, în chinuri cumplite, infinit mai teribile decât cele de aici pe care dacă știau că le vor îndura cu siguranță că nu acceptau calea morții. Fie ca toți predicatorii, pastorii, slujitorii să condamne, să osândească lucrările demonice ale întunericului căci scopul Diavolului prin aceste planuri negre ESTE ca să ucidă aici tot ce poate și ca să-i ducă în iad pe cât mai mulți cu putință. Oamenii Diavolului se luptă pe față cu Hristos, priviți și cutremurați-vă al doilea video, iar Biserica lui Hristos ce face? Fraților și părinților haideți să fim ceea ce trebuie în societatea de azi. Să proclamăm chemarea la pocăință! Să condamnăm păcatul și lucrările Diavolului. 
   


  Dracii au intrat și îi chinuie pe unii cumplit! Noi ce facem? Tăcem!  Dumnezeu ne va cere sângele acestor oameni din mâinile noastre căci nu ne facem datoria ca să-i chemăm la pocăință, la Hristos!
















sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Clubul Colectiv un loc al dracilor!

Sursa: 

http://fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=518234&title=foto-video-clubul-mortii-a-gazduit-un-ritual-satanic-in-saptamana-patimilor-s-au-dat-foc-la-cruci-intoarse-si-s-a-facut-baie-in-sange-de-animal-a-fost-invocat-diavolul-in-ajun-de-halloween-clubul-colectiv-a-luat-foc

FOTO - VIDEO! Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul. In Ajun de Halloween clubul Colectiv a luat foc


Nota Redactiei: ULTMUL RAPORT SRI DAT PUBLICITATII DESPRE SATANISMUL DIN ROMANIA DATEAZA DIN 2001 - Raport SRI "FENOMENUL SATANIST: EVOLUŢIE ŞI SITUAŢIE ACTUALĂ". SRI nu ne-a mai spus niciodata de-atunci ce s-a mai intamplat si cum a evoluat Satanismul in Romania.

Credem ca e momentul ca autoritatile sa informeze populatia corect despre care este amploarea fenomenului satanist in Romania anului 2015. Parintii trebuie sa-si poata feri si proteja copiii, in cunostinta de cauza, nu numai de influenta religiilor sataniste propriu-zise si a activistilor acestora dar si de influenta nefasta a motivele si temelor acestui fenomen.

Faptul ca in clubul Colectiv la diverse concerte rock inclusiv la cele cu tenta satanista participau in mod regulat MINORI, MINORI care din NEFERICIRE s-au regasit printre victimele de acum ale incendiului, vine sa ne dea o imagine DRAMATICA asupra a ceea ce se-ntampla de fapt in societatea romaneasca: neglijenta criminala a unora, neglijenta care duce la zeci de morti, minori prezenti in mod regulat in cluburi, consum de droguri si prostitutie. Asa cum am vazut. au fost Minori prezenti la concerte rock in clubul Colectiv, club in care a avut loc tragedia si unde unii dintre ei saracii chiar au murit. Toate astea se-ntampla in plin Centrul Bucurestiului.

Autoritatile sunt obligate sa informeze populatia despre situatia fenomenului satanist din Romania anului 2015 si sa ia masuri ferme pentru interzicerea accesului MINORILOR in orice club din Romania


Solistul Watain uns cu sange real de animal




Desi scena era in flacari - clubul Colectiv nu a luat foc




Incantatii si Cultul Flacarii




S-a cantat cu o cruce intoarsa in care a fost infipt un craniu de tap




Solistul a efectuat un ritual satanic

S-a dat foc unor cruci intoarse

Ceea ce s-a intamplat in club Colectiv cu mai multe luni inainte de tragicul eveniment depaseste cu mult ceea ce se numeste arta.

Pe scena clubului Colectiv s-au ars cruci cu capul in jos pe care erau infipte capete de tap iar oamenii care au fost in sala au fost stropiti cu sange de animal.

S-a intamplat intr-o zi cand crestinii sarbatoreau Saptamana Patimilor, pe 7 aprilie, la concertul trupei suedeze de Black Metal, Watain.

Membrii trupei sunt autoproclamati satanisti si se lauda ca in concertele lor se efectueaza ritualuri pagane in toata regula.

Clubul Colectiv nu a ars atunci, cu toate ca s-au aprins focuri adevarate in sala.

“Watain se autocaracterizeaza ca fiind satanisti tezeisti.

Toate versurile sunt scrise de solistul Erik Danielsson, care spune ca temele abordate se bazeaza pe religia satanista, iar ei nu trebuie considerati niste simpli adoratori ai Diavolului”.

Danielsson crede ca toti membrii trupei trebuie sa impartaseasca aceeasi credinta pentru a realiza ceva atat de personal precum muzica.

Trupa Watain este o sustinatoare a Ordinului Misantropic Luciferian, un cult infiintat de Jon Nodtveidt, asociat cu abuzurile impotriva animalelor si uciderea lor”,

se arata pe pagina de Wikipedia dedicata trupei Watain.

Formatia suedeza a devenit cunoscuta in toata lumea dupa ce cunoscutul site tabloid TMZ a publicat imagini in care solistul trupei arunca sange de porc peste spectatori, in timpul unui show din Statele Unite.

Cei prezenti in sala au fost socati de faptul ca nu era vorba de o substanta care sa imite sangele: era real, pentru ca mirosea si avea gust de sange.

De altfel, solistul trupei suedeze a marturisit intr-un interviu ca in timpul concertelor obisnuieste sa sacrifice animale.

Momentul cu sangele a existat si la Bucuresti, in debutul piesei ”Devil’s Blood”. "SANGELE DIAVOLULUI"

In clubul Colectiv s-au facut ritualuri satanice in Saptamana Mare de catre trupa rock satanista de "Black Metal", Watain.

In Ajunul Noptii de Halloween clubul Colectiv a luat foc.

In flacarile groaznice au murit 32 de oameni si au fost arsi 184.

Multi dintre cei care au stat in primele randuri la concertul trupei Watain si la ritualul lor satanic din Saptamana Marea, au fost in sala si la “Goodbye to Gravity”.

"Am vazut iadul, mama", spunea un tanar de 22 de ani, care a reusit sa iasa viu din infernul de foc, de la Colectiv.

Din pacate, multi dintre ei nu au reusit sa scape si au murit arsi de vii. Alti 90 se zbat intre viata si moarte.

preluare partiala: www.wowbiz.ro






Nota Redactiei: Vedem in articol niste idioti cu sange de porc pe fata, cu cranii de tap infipte in cruci intoarse care ard cu religia satanista a lu' peste prajit in gura, si vedem mai apoi niste bieti copi MINORI care sunt lasati sa intre in cluburi si chiar sa moara acolo de la artificiile unor cretini de rockeri care se joaca cu focul in hrube, exact ca-n filmele alea proaste...O mizerie de lume interlopa in porcariile careia din pacate se afunda copii nevinovati care uneori mor fara vina. Toate astea se-ntampla la noi in tara, in Romania.

Sursa:





vineri, 6 noiembrie 2015

Prof. univ. dr. Felician Roșca: „Dacă spunem SOLA SCRIPTURA, să spunem și SOLA MUZICA!” (interviu)

AUDIO+VIDEO EDITOR: Ruben Tofan
PRODUCĂTOR: Marius C. Cimpoae

Redăm mai jos câteva dintre gândurile memorabile ale maestrului expuse în cadrul acestui interviu:
Ceea ce unește bisericile este muzica.
Cred că atunci când vom cânta cu toții împreună nu se va pune problema ce text cântăm. Probabil că o să cântăm fiecare pe limba lui și pe gândul lui.
Din păcate, melodia și armoniile pe care noi astăzi le auzim în foarte multe locuri, și acompaniamentele mai ales, lasă foarte foarte mult de dorit. Nu poți să cânți un text elevat și să ai o melodie ușuratică. Nu poți să cânți o melodie care te înalță și să ai pe ea un text ușuratic. Lucrurile se compensează unul cu altul.
Cu siguranță este important ca Bisericile să nu aibă instrumente care se apropie de muzica ușoară sau de muzica lejeră. În momentul în care stai pe scaun și auzi o melodie care vorbește despre Hristos, dar parcă e un tango sau auzi o melodie care vorbește despre mântuire și parcă e un rock`n roll și încep picioarele pe sub bancă să sară în sus, parcă nu este tocmai potrivit.
Am să rămân un militant al clasicului, al imnului protestant clasic și am să rămân un militant al melodiilor noastre românești autohtone, că parcă ne-am făcut împărăția lui Dumnezeu în America și cântăm numai imnuri americane și ni se pare că dacă le cântăm pe alea cu tobe, cu surle și chimvale, atunci deja suntem acolo. În America. Suntem în America, dar nu în Împărăția lui Dumnezeu!
De ce noi, românii, mergem după ceea ce este ușuratic, slab? De ce cumpărăm merele care pe dinăuntru sunt stricate?
Dacă spunem SOLA SCRIPTURA, să spunem și SOLA MUZICA!
Toate le lăsăm! Îmbrăcămintea o lăsăm, muzica o lăsăm, hrana o lăsăm, toate le lăsăm și până la urmă unde ajungem?
Există mai multe genuri de a cânta. Apostolul Pavel vorbește despre aceasta. E vorba acolo despre Psalmi, despre cântări duhovnicești și cântări de laudă. Un imn poate să fie un Psalm, o cântare de laudă sau o cântare duhovnicească. Important este ca scopul și ceea ce promovează melodia și textul, să fie legat de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu este legat, dacă vorbește despre lucruri ușuratice, dacă vorbește despre lucruri mincinoase numai pentru ca să-i atragă pe tineri și să-i păcălească, acela nu este un imn. Acela este un imn al lui Satana.
Mi-aduc aminte, de la acest amvon, în urmă cu 15 ani, am ținut o prelegere despre muzica rock, despre mesajele subliminale, despre tot ceea ce înseamnă pătrunderea aceasta a Satanismului în cântarea noastră comună. Și a fost prezentarea interesantă, am pus și exemple, biserica s-a bucurat enorm, și au zis: „Și după masă să mai veniți să mai continuăm să ne prezentați subiectul acesta pentru că este interesant!”.  Eu vreau să vă spun că nu am mai ajuns după-masă pentru că aici în Piața Bălcescu, vrând să trec liniile de tramvai, cineva m-a luat și m-a trântit peste liniile de tramvai și mi-am rupt amândouă mâinile. Și am stat 6 luni cu amândouă mâinile în gips.
Orga te obligă, n-ai ce face, pe orgă n-ai cum să intri cu percuția, pe orgă n-ai cum să dansezi, pe orgă n-ai cum să ajungi la valsuri, pe orga clasică n-ai cum să te depărtezi  de ceea ce a fost de mii de ani și de ceea ce ar trebui să rămână în continuare.
Sursa: