joi, 14 ianuarie 2016

MAI AVEŢI ÎNDOIELI? CITIŢI CU ATENŢIE - Demascarea sistemului ODIOS BARNEVERNET! - MILIOANE ÎN STRADĂ - analiză de Ionuţ Voloşen

 
delightintruth.com
In legătura cu, cazul familiei Bodnariu, am tot auzit zilele acestea argumente de genul "așa este legea in Norvegia, părinții au încălcat legea, prin urmare bine au făcut ca le-au luat copiii”. Oare chiar atat de simpla este situația? Haideți sa analizam câteva puncte din acest caz :

1. Binele suprem al copilul 
  Părinții Bodnariu au recunoscut ca au folosit pedeapsa fizica dar numai in cazuri rare, si atunci într-o măsura limitata de genul o palma la fund sau un tras de ureche (unii se leagă de aceasta declarație si ii acuza ca si cum in fiecare zi si-ar fi snopit copii din bătaie: fals). Problema nu se oprește aici. Cu toate ca râvna agenților Barnevernet este foarte mare (ei trebuie sa facă cat mai multe anchete, altfel nu își pot explica locul de munca într-o zona cu populație mica) daca acestea ar fi fost singurele acuzații, totuși nu cred ca ar fi luat copiii într-un mod așa abuziv (si totuși nu m-ar mira fiind ca dna profesor Marianne Haslev Skånland de la University of Bergen a alcătuit o lista cu motive banale pentru care Barnevernet a luat copiii părinților:http://www.mhskanland.net/page10/page122/page122.html)
Părinții Bodnariu au mărturisit că pe lângă acuzațiile de disciplina fizica de genul dat o palma la fund, sunt acuzați si de alte fapte false mai grave, dar ca ei nu pot înțelege cum fetițele ar fi declarat așa ceva. Răspunsul este ca acești agenți Barnevernet folosesc metode abuzive de interogare. Orice psiholog știe că un copil poate fi făcut sa spună ce vrea interogatorul. Astfel au reușit agenții Barnevernet sa corupă mărturia copiilor si sa învinuie părinții Bodnariu de fapte mai grave. Pentru cei care nu vor sa creadă un astfel de lucru va rog sa citiți următorul studiu despre „Sugestibilitatea copiilor” (http://law2.umkc.edu/…/projects/ftrials/mcmartin/suggestibi…) care arata clar ca interogatorul poate influenta răspunsul copiilor prin întrebări sugestive. Si nu numai atât, ci si ca odată infiltrat un astfel de eveniment in mintea copilului, acel copil nu mai poate fi considerat o sursa sigura de informații.
Cu toate acestea sa presupunem ca acuzațiile de disciplina fizica sunt valide. Care ar trebui sa fie răspunsul unei agenții de tip Barnevernet? Este adevărat ca legea norvegiana interzice pedeapsa fizica, dar in același timp legea norvegiana spune ca orice acțiune in acest sens trebuie sa aibă ca scop „binele suprem al copilului”. Deci Barnevernet trebuia sa cântărească opțiunile la dispoziție: lăsarea copiilor in familie si educarea părinților, versus separarea imediata si completă a copiilor de părinți. Ținând cont ca acuzațiile mai grave sunt false, nu cred ca exista vreun psiholog care ar fi putut recomanda separarea imediata a copiilor de părinți, inclusiv a bebelușului sugar de 3 luni doar pentru ca in cazuri rare părinții au folosit disciplina fizica. Aceasta separare brusca a copiilor de părinți, si separarea fraților si surorilor unul de altul, produc daune psihologice care nu vor mai putea fi vindecate niciodată. Aceste daune psihologice sunt exponențial mai grave decât orice dauna produsa de o palma la fund. Dau doar un exemplu dintr-un studiu făcut de institutul norvegian NIBR care arata ca rata de sinucidere a copiilor din sistemul Barnevernet este de 8 ori mai mare decât cea din rândul copiilor din populația generala (pagina 18: http://www.nibr.no/filer/2005-12.pdf ) . Prin urmare, Barnevernet a încălcat legea norvegiana, pentru ca nu a făcut ceea ce era in interesul suprem al copilului.


2. Sistemul judiciar norvegian
  Într-un sistem normal judiciar, părinții ar trebui sa aibă abilitatea sa se apere. Ori Norvegia nu le permite părinților sa își angajeze cei mai buni avocați din sistemul privat (ei pun o limita la suma cu care poate fi plătit avocatul in astfel de cazuri, prin urmare avocații buni nu vor sa aibă dea face cu astfel de cazuri). Si totuși întrebarea se pune, de ce sistemul judiciar din Norvegia nu descoperă aceste practici murdare de interogare ale Barnevernet? Pentru ca judecători pun valoare doar pe mărturia agenților Barnevernet. Nu contează faptul ca părinții neaga acuzațiile, sau faptul ca agenții Barnevernet nu au nici o dovada medicala, sau faptul ca toți vecinii, prietenii si oamenii care ii cunosc au atestat ca părinții nu sunt violenți cu copiii. Judecători nu dau nici o însemnătate acestor marturii. Pentru a înțelege in detaliu cum lucrează sistemul, va rog sa citiți acest raport făcut de NCHR (Comitetul Nordic pentru Drepturile Omului):
Acest studiu spune clar ca „instanțele administrative sunt reticente să se abată de la poziția lucrătorilor sociali individuali și consilii sociale” si ca „numărul disproporționat de mare de copii fiind scos din grija părinților poate fi atribuit stimulentelor economice pentru industria caselor de plasament (foster homes)”.\


3. Plasarea copiilor in afara familiei
  Totuși, sa presupunem ca era necesar ca copiii sa fie luați de la părinții Bodnariu. Cum ar fi trebuit sa procedeze Barnevernet într-un astfel de caz? 
  In primul rând separarea fraților si surorilor unul de altul este un lucru foarte grav. Nu pot sa înțeleg in ce văgăuna a găsit Barnevernet un psiholog care sa aprobe o astfel de separare. Orice agenție de adopție internațională, întotdeauna va milita pentru păstrarea fraților si surorilor împreuna. S-au făcut sute de studii psihologice pe tema aceasta si toate recomand același lucru: frații si surorile trebuie sa fie ținuți împreuna. De exemplu, acest studiu publicat de Child Welfare Information Gateway (https://www.childwelfare.gov/pubPDFs/siblingissues.pdf ) constata clar ca „frații separați în asistență maternală sau adopție au risc mai mare sa nu se ajusteze, inclusiv sa fugă, și niveluri mari de probleme de comportament”.
  In al doilea rând, plasarea copiilor trebuia făcută la rude. Orice organizație de asistenta sociala de pe mapamond iți va spune același lucru. Din nou refer doar un singur studiu făcut de Providence College (http://digitalcommons.providence.edu/cgi/viewcontent.cgi…) care dovedește clar ca „că plasamentul într-o familie rudă, este total superior plasamentului într-o familie străină, datorită legăturilor emoționale și sociale preexistente între copil familia rudă”. Ori familia Bodnariu are in același oraș atât părinții mamei cat si frații si surorile ei (deci bunicii, mătușele si unchii copiilor), oameni respectați, si văzuți bine in societate. Nici sa nu mai pomenim ca copiii puteau fi plasați cu fratele tatălui, Daniel Bodnariu in Romania, om de integritate si respectat in comunitate.
Iar in ultimul rând, nu numai ca copiii Bodnariu au fost separați de părinți, nu numai ca au fost separați unul de altul, si nu numai ca au fost plasați la familii străine când exista posibilitate sa fie plasați la rude, dar mai grav Barnevernet a ales sa ii plaseze la 3 ore si 2 ore distanta de casa părinților. Cum este posibil ca un sugar de 3 luni care trebuie sa fie alăptat de cel puțin 6 ori pe zi sa fie plasat la 2 ore distanta de mama lui? Cum este posibil sa o faci pe mama sa conducă 6 ore într-o zi sa își vadă băieții? Cum este posibil sa le interzici fetelor mai mari orice contact cu părinții, chiar si in prezenta agenților Barnevernet? Oare chiar așa suprema sa fie legea norvegiana? Chiar așa diabolica? Oare nu cumva încalcă orice principiu uman si drepturile omului?


P.S. va rog faceti copy/paste si distribuiti in comentarii pana se lumineaza si cei inchisi la minte.

Sursa:

miercuri, 13 ianuarie 2016

ADEVĂRUL - MAXIME!!!

citatemaxime.ro
  • Un proverb recomanda: "Spune adevărul şi fugi"!
  • Mai bine sa suferi tu din pricina adevărului decât să sufere el din pricina ta.
  • Un adevăr spus pe jumătate este o minciună întreagă.
  • Părintii se supără când copiii spun minciuni şi uneori se supără de moarte atunci când spun adevarul.
  • Binecuvântaţi sa fie dusmanii nostri care ne spun adevarul atunci când prietenii ne flateaza.
  • Adevarul doare, dar ceea ce ne lasă răni adânci este totuşi minciuna.
  • Uneori este la fel de greu sa spui un adevar pe cât de greu este sa ascunzi o minciuna.
  • Sint unii oameni care nu pot spune adevarul. Unii care nu pot spune o minciuna si multi alţii care nu pot face diferenta intre adevăr şi minciuna.
  • Adevarul care ii face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l audă. Herbert Agar
  • A fi curajos nu inseamna a te arunca inainte în primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarat sa fii intotdeauna de partea adevarului.  Plutarch

O istorie nefardată a prăbușirii Imperiului Roman de Apus. HOMOSEXUALITATEA AFIȘATĂ PUBLIC ȘI EXPLOATAREA NEMILOASA A SĂRACILOR, VICIILE CARE AU DUS LA PRĂBUȘIREA UNEI CIVILIZAȚII

Lumea de azi cere FOCUL!!!
Lumea nu învaţă din păcatele trecutului!!!
  In contextul presiunilor de recunoastere a parteneriatelor civile homosexuale, dar chiar si a “casatoriilor” intre cei de acelasi sex, consideram instructiv textul de mai jos. Scris de Salvianus, scriitor bisericesc si preot din secolul 5, care a trait plenar prabusirea Imperiului Roman de Apus, martor al navalirilor popoarelor migratoare si al caderii in mainile acestora a unor cetati si provincii foarte importante, cum ar fi orasul Cartagina, Spania, o parte din Franta etc., textul constituie atat un document istoric asupra perioadei, cat si un diagnostic duhovnicesc foarte clar si categoric.
  Salvianus descrie un imperiu care, desi pastrase osatura structurii care-i asigurase maretia, anume organizarea administrativa, institutiile politice si civice, superioritatea neta a civilizatiei materiale, se prabusea nu atat din cauza fortei barbarilor navalitori, cat din cauza putreziciunii sale morale si sociale. Desi devenise de cel putin o generatie Imperiu Crestin, Apusul era caracterizat de o viata stricata de nevindecat. Pe plan social, persista nedreptati flagrante, potentatii romani profitand de puterea conferita fie prin rang, fie prin functie, pentru a apasa pe cei saraci – de altfel, in acele timpuri isi are originile șerbia de mai tarziu. Pe plan moral, desfranarea este revoltatoare si are, dincolo de caracterul raspandit, si un caracter de exploatare a celui mai slab – adica a femeii (indeosebi in postura slujnicelor obligate sa devina concubine).
  Ca si cum nu era de ajuns sau pentru a pune varf pacatelor, in unele regiuni ale Imperiului prolifera si homosexualitatea. In Cartagina, chiar afisarea PUBLICA a homosexualitatii, practicarea travestiului, erau “tolerate” de autoritati, fapt pentru care Salvianus considera inevitabila cucerirea orasului de catre vandali. Cu atat mai mult cu cat vandalii, popor “barbar”, interzic homosexualitatea, desfiinteaza bordelurile si impun casatoria ca singura forma de convietuire. Semnificativ este si ca, dupa cum a notat de scriitorul bisericesc, in aceleasi regiuni cotropite de homosexuali se manifesta si un puternic duh anti-monahal, pustnicii fiind tinta oprobiului public.
Descrierea pe care Salvianus o face corespunde, de altfel, avertismentului profetic pe care Biserica e datoare sa-l dea societatii in care se afla. Nu prin sofisme fariseice, nu prin jumatati de adevaruri, nu prin gadilarea orgoliului celor ce ajung sa se afiseze public cu patimile lor, ci prin aducerea constanta aminte a adevarurilor cu adevarat biblice. A faptului ca tolerarea unor asemenea patimi ca manifestari publice, considerata de scriitorul bisericesc drept “crima a statului”, duce la pedepsirea intregii societatii care le admite, nu doar a celor vinovati.
In dimensiune istorica, se poate observa faptul ca homosexualitatea si libertinajul sunt legate strans de exploatarea sexuala a celor fara de putere. De la tinerii carati dupa armata romana pentru a fi oferiti drept “recompense” soldatoilor veterani pana la prostituatele cartagineze care au trebuit sa astepte venirea vandalilor pentru a deveni sotii legitime, obiceiurile sexuale “alternative” familiei si relatiei hetero sunt insotite pretutindeni de siluirea celor lipsiti de aparare.

Despre guvernarea lui Dumnezeu (fragmente)

72. Dar fie, să trecem cu vederea peste toate acestea, fiindcă ele se petrec aproape în toată lumea romană şi fiindcă am promis că in această parte voi vorbi puţin despre astfel de rele. Aşadar, neruşinarea şi necurăţia despre care vorbesc n-au fost de ajuns singure pentru prăbuşirea afrilor (locuitorii provinciilor romane din Africa de Nord – n.n.)? Ce parte a cetăţii n-a fost plină de ticăloşii, care se petreceau în oraş pe străzi şi la răspîntii, nu în localuri de desfrînare ? Aproape toate uliţele şi toate străzile erau ca nişte capcane ale plăcerilor, ca nişte mreji, încît chiar cei care se înspaimîntau de aceste lucruri cu greu puteau totuşi să scape de ele.
73. Vedeai cum vînătorii de cîştiguri nepermise prin tot felul de curse şi înşelăciuni împînzeau în aşa măsură toate uliţele, toate drumurile şi răspîntiile, încît aproape că nu era nimeni atît de prevăzător, încît să nu cadă în unele laţuri ale pungăşiilor, chiar după ce scăpase de cele mai multe din ele. Miroseau, dacă pot spune astfel, toţi cetăţenii acelui oraş de spurcăciunile plăcerii trupeşti, respirîndu-şi unul altuia aerul infect al desfrînărilor comune.
74. Dar aceste grozăvii nu-i îngrozeau, fiindcă aceleaşi lucruri groaznice îi molipseau pe toţi. Puteai crede că acolo tot oraşul era o apă murdară a plăcerilor şi ticăloşiilor, un noroi adunat din toată ţină maidanelor şi a canalelor de scurgere. Şi ce speranţa putea exista acolo, unde în afară de ceea ce era în templul Domnului nu se putea vedea nimic altceva decît murdării ? De altfel de ce să spun în templul Domnului ? Acesta tot îi priveşte numai pe preoţi şi pe cei din cler şi pe aceştia nu-i discut, fiindcă prin slujba mea datorez respect deosebit Domnului meu şi socotesc că numai ei au fost nevinovaţi în altar, aşa preeum în timpul pieirii Sodomei, citim că a fost numai Lot pe munte.
75. Dar dacă ne îndreptăm privirile spre plebe, cine a fost neprihănit în acel număr atît de nenumărat ? Cine n-a fost desfrînat sau adulter, si aceasta fără încetare, fără sfîrşit ? Astfel că îarăşi trebuie să strig: ce speranţă putea avea acel popor acolo unde uneori unul singur, dacă este adulter, mânjeşte mulţimea bisericească, acolo unde între acele atîtea mii, dacă ai fi căutat cu mare atenţie, chiar în biserică, abia ai fi găsit un neprihănit ?
76. Ba am să spun cu mult mai mult. O, de ar fi acestea singure, pe care le-am arătat, şi de s-ar fi mărginit acolo necurăţia bărbaţilor să se desfrîneze doar prin legături cu femei depravate! Mai grav şi mai nelegiuit este că acelea despre care vorbeşte apostolul Pavel cu cea mai mare durere în suflet s-au petrecut aproape toate la afri. Pentru că bărbaţii, părăsind obiceiul firesc al împreunării cu femeile, s-au aprins de dorinţe reciproce, săvîrşind josnicia bărbaţi cu bărbaţi, şi primind între ei înşişi plata rătăcirii lor.
77. Pentru că n-au arătat că-L cunosc pe Dumnezeu, i-a lăsat Dumnezeu în voia simţurilor rătăcite, ca să facă ceea ce nu se cuvine. Oare a spus acestea sfîntul Apostol despre barbari şi despre popoarele sălbatice? Nu, de bună seamă, ci despre noi, adică în mod deosebit despre romani, pe care afrii, fiindcă nu i-au putut învinge prin superioritate şi conducere, i-au învins prin singurul mijloc posibil pentru ei, adică prin imoralitate. Aşadar cine crede că are dreptul să se supere pe mine n-are decît să se supere pe apostol, fiind limpede că, tot ce spunem noi că au fost afrii, el spune că au fost stăpanii lor romanii.
XVIII
78. Dar poate cele despre care vorbim se făceau pe ascuns, sau cel puţin se îngrijeau slujbaşii răspunzători de moravurile publice să nu se petreaca în văzul lumii asemenea ticăloşii. Se luau, veţi spune, asemenea măsuri, deşi existau mulţi care se dedau la fapte josnice, totusi nu li se pătau tuturora ochii şi sufletele fiindcă un lucru oricat de ticălos, dacă se petrece în ascuns de obicei nu ofensează morala publica. Dar este mai presus de orice blestemăţie să admiti o nelegiuire si sa nu ai ruşinea nelegiuirii.
79. Ce putea fi, mă rog, mai nebunesc acolo? In oraşul cel creştin, în oraşul bisericesc, pe care odinioară apostolii l-au educat in învăţăturile lor, pe care martirii l-au cinsţiţ cu patimile lor, bărbaţii făceau pe femeile între ei, si aceasta fără vreo umbră de rusine, fără vreun văl de sfială.
Astfel, ca şi cum nu era cine ştie ce nelegiuire, dacă autorii atîtor rele se pătau de acel rău, prin mărturisirea publică a nelegiuirii toată cetatea devenea vinovata de o asemenea nelegiuire. Fiindcă vedea aceasta tot oraşul şi-l tolera, vedeau judecătorii şi nu luau măsuri împotrivă, vedea poporul şi aplauda, fiind răspândită astfel în tot oraşul această tovărăşie la desfrinare şi nelegiuire. Chiar dacă nu toţi săvîrşeau asemenea blestemăţie, ea păta pe toţi în comun, fiindcă nu era interzisă.
80. Dar poate că a existat vreodata un sfîrşit al răului si vreo îndreptare a acestei rătăciri.Cine ar putea crede, sau chiar auzi, ca un bărbat să-şi fi schimbat în ţinută femeiască nu numai rolul şi firea sa, ci chiar înfăţişarea, mersul, îmbrăcămintea şi tot ce-l caracterizează ca sex şi chip pe un bărbat? Pînă într-atît de depravat era totul, încît deşi pentru un bărbat nimic nu este mai ruşinos decît să pară a avea în el ceva femeiesc, acolo totuşi nimic nu li se părea bărbaţilor mai ruşinos decît să pară în vreun fel bărbaţi.
XIX
81. Dar aceasta a fost – zici – o ticăloşie a minorităţii şi ceea ce nu se săvîrşeşte de mai mulţi nu poate să-i păteze pe toţi. Am spus mai sus destul de des că în mijlocul poporului lui Dumnezeu crima unuia a fost nenorocirea multora. Aşa s-a prăbuşit poporul din cauza lui Achan (Iosua 7), aşa s-a produs ciuma din cauza pizmei lui Saul, aşa a venit moartea multora de la numărătoarea cuviosului David (II Regi 24).Biserica lui Dumnezeu e ca și un ochi. Precum în ochi, dacă a intrat un gunoi oricît de mic, se întunecă toată vederea, tot aşa în corpul bisericesc, chiar dacă fac puţini lucruri josnice, acestea pătează aproape toată lumina strălucirii bisericeşti.
82. De aceea Mântuitorul numește ochi partea principală a Bisericii, cînd zice:«Luminătorul trupului tău este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău Va fi luminat. Dar dacă bchiul tău va fi nesănătos, tot trupul tău va ii întunecat» (Mat 6, 22). De aceea şi Apostolul zice : «Nu ştiţi că puţin aluat strică toată frămîntătura ?» (I Cor. 5, 6). De altfel, eu spun despre acest rău că nu a fost neînsemnat, ci foarte grav, nu fiindcă au fost mulţi desfrînaţi, ci fiindcă desfrînarea cîtorva este decăderea celor mai mulţi. Chiar dacă sînt puțini cei ce practică lucruri josnice, sunt mulţi cei care se pătează de murdăriile puţinora. După cum o singură femeie de stradă face pe mulţi desfrînaţi, la fel aproape cea mai mare parte a poporului este murdărită de amestecul condamnabil al puţinilor afemeiaţi. Şi nu ştiu care dintre ei sînt mai răi în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce în cărţile sfinte ei sînt condamnaţi la aceeaşi pedeapsă : «Nu vor moşteni Impărăția lui Dumnezeu — ni se spune — nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici bețivii.» (I Cor. 6, 10).
83. Mai jalnic şi mai de plîns este că o astfel de nelegiuire părea a fi o crimă a statului în întregime şi toată demnitatea numelui de roman se prăbuşea în infamia unei astfel de fapte nebuneşti. Căci pe cînd bărbaţii îşi luau înfăţişare femeiască şi-şi mlădiau mersul mai mult decît femeile, pe cînd dădeau semne de monstruoasă necurăţie și-şi acopereau capetele cu broboade femeieşti, şi aceasta în mod public, într-o cetate romana, într-un oraş atunci foarte mare şi foarte vestit, a cui dezonoare era dacă nu a imperiului roman faptul că se permitea să se săvîrşească pe față, în mijlocul şi în sînul statului cea mai blestemată nelegiuire? Puterea cea mare şi supremă, care are datoria să împiediee cea mai mare nelegiuire, dovedeşte oarecum că o socoteşte normală, dacă o îngăduie cu bună ştiinţă să se săvîrşească. Cel de a cărui mînă depine s-o oprească însemnează că porunceşte să se îndeplinească, dacă nu o împiedică să aibă loc.
XX
84. Iarăşi, fiindcă durerea cere, îi întreb pe cei cei ce se supără: la care neamuri barbare fie s-au săvârșit vreodată acestea, fie s-a permis să se şăvîrşească fără sancţiuni publice? În sfîrşit, pentru a nu cerceta și stărui prea mult asupra acestui lucru, să-i comparăm pe înşişi devastatorii Africii cu popoarele afrilor. Să vedem dacă s-a petrecut vreodată ceva asemănător la vandali. 85. Desigur barbarii, îngîmfaţi de cuceriri, mîndri de victorie, moteşiţi de belşugul de bogăţii şi de plăceri, deşi fuseseră cu siguranţă întotdeauna foarte stăpîniţi şi foarte înfrînaţi, totuşi au putut, bineînţeles, să se schimbe în beţia atîtor succese, cînd au intrat, cum este scris în cărţile sfinte (Ieș 13), într-un pămînt roditor, în care curgea lapte şi miere, foarte bogat şi oarecum îmbătat de mulţimea tuturor plăcerilor; în acest pămînt nu era nimic de mirare dacă un neam barbar s-ar fi desfrânat acolo unde însăşi natura era într-un fel asemenea celui ce se desfrânează.
86. Cine și-ar închipui că vandalii, cînd au intrat în acele locuri, nu s-au scufundat în tot noroiul viciilor şi al stricăciunilor, sau, ca să vorbesc mai pe scurt, că n-au făcut cel puţin ceea ce făcuseră întotdeauna afrii, în ale căror drepturi intraseră ? Şi desigur, săvîrşind numai acestea, trebuiau socotiţi foarte cumpătaţi şi măsuraţi, dacă nu-i făcuse însăşi îmbelşugarea mai corupţi. Cîţi sînt dintre înţelepţi, pe care să nu-i schimbe succesele, cărora să nu le crească şi decăderea morală odată cu înălţarea materială ? Este sigur că din acest punct de vedere vandalii au fost foarte înfrînaţi, dacă la început, cuceriţi şi subjugaţi, au ajuns după aceea victorioşi ? 87. În atîta bogăţie şi belşug de toate nici unul din ei n-a devenit un desfrînat. Ce, aceasta este puţin ? Desigur acest viciu l-au cunoscut şi nobilii romani. Dar ce să mai spun ? Nici unul nu era acolo carte să se murdărească de mîrşăvia romanilor desfrînaţi. Desigur, la romani de timpuriu s-a socotit că o asemenea ticăloşie este mai degrabă virtute decît viciu şi credeau că dovedesc forţă bărbătească aceia care-i coborau pe bărbaţi în josnicia unei întrebuinţări de femei.
88. De aceea, odinioară armatele erau urmate de cantinieri dintre sclavii tineri, care erau, daţi cai nişte recompense de serviciu celor care binemeritau în expediţii, pentru ca aceia care erau bărbaţi viteji să transforme pe bărbaţi în femei. Ce nelegiuire! Şi aceasta o făceau romanii, repet, romanii din trecut. Totuşi, ca să nu-i acuzăm pe cei vechi, erau romani nu vechi,- dar destul de corupţi, destul de stricaţi, destul de neasemenea lor şi alor lor şi mai asemănători grecilor decît romanilor, încît, precum am spus adesea, nu este aproape deloc de mirare dacă statul roman suferă odată ceea ce de mult timp merită.
XXI
89. Aşadar, această întinăciune a îinceput să existe la romani înainte de Evanghelia lui Hristos şi, ceea ce este mai grav, n-a încetat nici după Evanghelie.Şi după aceste stări de lucruri, cine să nu admire popoarele vandalilor ? Aceştia, intrînd în oraşe foarte bogate, în care se petreceau asempnea fapte pretutindeni, au împrumutat unele plăceri ale oamenilor corupţi, dar au respins în general corupţia moravurilor şi se folosesc de cele bune, ferindu-se de primejdia celor rele. Pentru lauda acestora sînt de ajuns cele spuse și nu mai e nevoie de spus altele. Ei au respins necurăţiile bărbaţilor, ba, mai mult, au respins şi pe ale femeilor, s-au ferit cu groază de localuri de desfrînare şi de case de toleranţă, au evitat cu scîrbă legăturile şi împerecherile cu femei uşoare.
90. Oare poate părea de crezut cuiva că romanii au admis acestea, iar barbarii s-au îngrozit de ele ? Oare, după cele spuse despre acestea, ce s-ar mai putea spune ? Şi totuşi sînt mai multe de arătat. Căci, dacă am afirmat că barbarii au evitat lucruri înjositoare, aceasta este puţin. Cineva poate să se îngrozească de lucruri necinstite şi să nu le înlăture. Acesta este meritul cel mare şi cu totul deosebit: nu numai să nu te pătezi tu însuți, dar să iei și măsuri să nu se păteze vreodată alţii. Este într-un fel administrator al salvării umane cel care se străduieşte nu numai să fie el bun, ci să-i facă şi pe cei răi să se schimbe.
91. Ceea ce spunem este important desigur, important şi foarte serios. Cine ar crede că au făcut acestea vandalii în cetăţile romane ? Ei toţi s-au ţinut departe de necurăţiile trupeşti. Dar cum ? Nu cum fac de obicei romanii care dau hotărîri împotriva furtului, dar ei fură, care hotărăsc că nu trebuie să se săvîrşească adultere, dar ei cei dintîi le săvîrşesc. Şi cu greu se poate spune că fură, fiindcă cele săvîrşite de ei nu sînt furturi, ci tîlhării. Judecătorul pedepseşte mita şi el însuşi ia mită, pedepseşte jaful si el însuși este jefuitor, pedepseşte pe un ucigaş şi el însuşi este purtător de sabie, pedepseşte pe spărgătorul de încuietori şi de uși, iar el este nimicitor de oraşe, pedepseşte pe jefuitorii de case şi el însuşi este jefuitor de provincii. 92. O, de ar face acestea numai cei care se găsesc în funcţii şi cărora situaţia însăşi le dă ocazia de a practica jaful! Mai grav şi mai intolerabil este că fac aceasta şi particularii, care înainte au îndeplinit aceleaşi funcţii. Numai lor onoarea funcţiei cîştigate le aduce beneficii, ca să aibă întotdeauna dreptul de a jefui. Iar cînd le-a încetat puterea publică de a administra nu le încetează totuşi puterea particulară de a jefui. Astfel este mai neînsemnată puterea pe care au avut-o ca judecători, decât cea pe care o au ca particulari, căci în cea dintîi adesea se trimit înlocuitori, dar în aceasta din urmă niciodată nu li se întîmplă aşa ceva.
93. Iată ce valoare au hotărîrile legilor, iată la ce ajută definiţia sancţiunilor, pe care le dispreţuiesc în cel mai înalt grad cei ce administrează. Da, sunt constrînși să se supună cei umili și înjosiți, sînt siliţi să îndeplinească poruncile legii sărăcanii care, dacă nu le îndeplinesc, sunt pedepsiţi. Au aceeaşi situație şi aci, ca şi la plata birurilor: ei singuri slujesc ordinele publice, precum singuri achită birurile. Astfel, chiar în cadrul legilor şi al unor prevederi drepte, se săvîrşeşte cea mai mare nelegiuire a nedreptăţii, întrucît cei mici sînt obligaţi să respecte legile ca pe ceva sfînt, iar cei mari le încalcă întotdeauna, ca şi cum ar fi nule.
XXII
94. Supărat de urîţenia lucrurilor, am ieşit întrucîtva din rîndul celor începute : mă voi întoarce acum la cele de mai sus. Am afirmat că cetăţile Africii au fost pline de ticăloşii monstruoase, că între ele se distingea în imoralitate mai ales Cartagina, metropolă şi oarecum stăpînă acolo, dar că vandalii n-au fost murdăriţi de toate acestea. Aşadar, aceştia despre care vorbim n-au fost atît de barbari, dacă au căutat să îndrepte decăderea noastră morală. Au înlăturat din orice loc al Africii moravurile corupte ale bărbaților, s,-au îngrozit de legaturile cu femei uşoare şi nu numai că s-au îngrozit, ori le-au evitat temporar, dar le-au făcut să nu mai existe.
95, O, Cuvioase Doamne! O, Mîntuitorule bun ! Cît de mare putere au prin Tine studiile învăţăturii prin care pot fi schimbate viciile naturii, aşa cum au fost schimbate, de buna seama, de acei barbari. Dar cum schimbate ? Căci este interesant să spunem nu numai efectele lucrurilor, ci şi cauzele efectelor. Este greu, desigur, să desființezi neruşinarea cu cuvîntul, sau cu porunca, dacă n-au fost create condițiile de desfiinţare şi e greu să pretinzi cinstea cu cuvîntul, dacă n-ai creat-o în fapt! 96. Aceasta ştiind ei, au înlăturat neruşinarea cruțînd femeile neruşinate, nu ucigîndu-le, ca să nu curme grija viciilor prin cruzime şi să nu păcătuiască ei înşişi luptând împotriva păcatelor prin măsuri prea dure. Ei au îndreptat pe cei în culpă în aşa fel încît fapta lor a fost un leac medical, nu o osîndă.
97. Au poruncit şi au luat măsuri ca toate femeile de stradă să devină femei măritate, au transformat legăturile rușinoase în legături conjugale, îndeplinind, de bună seamă, cuvîntul și porunca Apostolului ca fiecare femeie să aibă bărbatul ei şi fiecare bărbat să-și aibă soția lui, fiindcă nu se putea pune capăt neînfrînării fără permisiunea legăturilor trupeşti, au dat acestor legătură rînduială legală, pentru ca neînfrînarea să nu mai fie un păcat. 98. În această privinţă s-a prevăzut nu numai ca să aibă bărbaţi femeile care nu puteau trăi fără bărbaţi, ci chiar ca să fie apărate prin viaţa casnică acelea care nu ştiau să se apere ele însele, şi, fiind legate permanent de îndatoririle de soţii, chiar dacă deprinderile vieţii urîte de mai înainte le-ar împinge spre fapte ruşinoase să le oprească totuşi, de la acestea paza conjugală.
99. În afară de măsurile acestea, au impus sancțiuni severe pentru ca cinstea ambilor soti să fie păstrată acasă prin sentimentele legaturilor de căsătorie, iar în public prin teama de legi şi astfel nevinovăţia să. fie apărată printr-o dublă pază, adică prin dragoste în casă și teamă în afara casei. Iar legile înseşi nu le sînt în nici un caz încălcate de alte legi, care pe de o parte combat necinstear iar pe de alta admit obscenitatea, sau cum sunt acele decrete romane care au interzis legăturile nepermise cu femei măritate, dar le-au admis cu cele nemăritate, oprind adulterele, dar construind lupanare. […]
XXIII
[…] Ce speranţă mai poate avea, mă rog, statul roman, cînd barbarii sunt maî neprihăniti şi mai curaţi decît romanii ? Dar ceea ce spun este puţin : ce speranţă a vieţii şi a iertării, mă rog, putem avea înaintea lui Dumnezeu, cînd vedem neprihănire la barbari, şi noi sîntem aşa de prihăniţi ? Să roşim, vă cer, şi să ne umilim. Acum la goţi nu sînt neruşinaţi decît romanii şi la vandali tot romanii. Ajutaţi atît de mult de rîvna castităţii, atît de mult de severitatea învăţăturii, ei nu numai că sînt neprihăniţi, dar un lucru nou, ca să spun aşa, de necrezut şi aproape nemaiauzit, i-au făcut şi pe romani să fie neprihăniţi. 108. Dacă mi-ar îngădui aceasta slăbiciunea omenească, aş vrea să strig mai presus de puterile, mele, sâ-mi răsune cuvintele în toată lumea: ruşine să vă fie, popoare, romane de pretutindeni, ruşine să vă fie de viaţa voastră. N-aveti aproape nici un oraş fără case de desfrîu, nu lipseşte în nici unul murdăria morală, în afară numai de acelea în care au început să existe barbari. Şi ne mirăm dacă sîntem sărmani noi, cei atît de corupţi, ne mirăm că ne înving forţele duşmane, cînd sîntem inferiori în cinste, ne mirăm că intră în stăpînirea avutului nostru cei ce ne blestemă răutăţile. Nu tăria firească a corpurilor îi face pe ei să ne învingă, şi nici slăbiciunea noastră din natură să fim învinşi. Nimeni să nu caute alte pricini, nimeni să nu creadă că răul este în altă parte: singure viciile moravurilor noastre ne-au învins.
Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, EIBMBOR, PSB 7, 1992

Sursa: 

COMUNICAT OFICIAL – ATENȚIE INIȚIATORII ȘI ECHIPELE DE ORGANIZARE A ACȚIUNILOR ȘI DEMERSURILOR PRO-BODNARIU

  Mai întâi, dorim să ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu care până aici a fost de partea lui Marius și Ruth, întărindu-i și dându-le mângâierea și încrederea de care aveau nevoie în acest timp de mare încercare și necaz.
  Dumnezeu s-a folosit într-un mod deosebit de dumneavoastră, toți cei ce ați părăsit zona de confort și indiferență și ați făcut atât de mult și în atât de multe feluri pentru rezolvarea problemei cu care ei se confruntă.
  Am înțeles de la început că, dacă aceste demersuri se vor răspândi pretutindeni, rolul nostru inițial este să popularizăm acest caz pentru a fi preluat de inițiatori și echipe de organizare locale, oameni cu suflet care își vor asuma din propria lor conștiință aceste funcțiuni. În acest caz, cei mai în măsură să cunoască și să mobilizeze comunitatea locală le-a revenit lor. De asemenea, datorită zonelor de timp diferite și distanțelor imense între comunitățile noastre, de la început am împărțit în două responsabilitatea de reprezentare, coordonare și asistență a acestor eforturi: Daniel Bodnariu în România și Cristian Ionescu în Statele Unite. Comunicarea între aceste centre a fost și este zilnică și în consens deplin.
  Pe de altă parte, am știut de la început că dacă Domnul ne va ajuta – și ne-a ajutat dincolo de așteptările noastre! – această mișcare va evolua mult peste capacitatea și posibilitățile noastre de administrare: ea trebuia să capete un caracter local, autonom. Odată cu răspândirea și înmulțirea tot mai mult a acestor demersuri, implicarea noastră activă în toate acestea va fi imposibilă.
  Pentru a evita în viitor anumite excese și chiar deturnări de la scopul nostru inițial și unic, am păstrat câteva prerogative pe care le-am publicat în mod frecvent pe mediile de socializare și le-am demonstrat practic acolo unde noi am organizat acțiuni de protest, în București și Washington DC.
  Înainte de orice altceva, dorim să subliniem din nou că scopul tuturor acestor demersuri nu trebuie înțeles greșit: noi nu milităm în favoarea unui comportament abuziv în familie și împotriva copiilor, nici nu ne dezicem de valorile și principiile pe care le credem și le trăim, ci protestăm împotriva abuzurilor evidente, flagrante și frecvente ale serviciilor sociale de protecție a copiilor (Barnevernet) din Norvegia în general și, specific, în cazul familiei Bodnariu. Sunt multe aspecte interpretabile și discutabile în orice sistem omenesc, dar Barnevernet a încălcat pe toate palierele – uman, legal, procedural etc. – manierele de bun simț, actele de consens internațional și chiar propriul sistem normativ! De asemenea, protestele denunță pasivitatea statului norvegian și lipsa de implicare activă în controlul și supravegherea propriilor instituții.
  Pentru a păstra în focus acest scop, pentru a reprezenta cu demnitate identitatea noastră creștin-evanghelică, pentru a fi o mărturie relevantă în mijlocul acestei societăți și a demonta prejudecățile celor care încearcă să ne portretizeze în forme negative, cerem tuturor inițiatorilor și echipelor de organizare, participanților și simpatizanților acestei cauze să respecte următoarele principii și restricții:
  1. Începem prin a felicita toți inițiatorii, organizatorii și participanții protestelor pro-Bodnariu de pretutindeni: ați fost extraordinari, adevărați creștini și oameni de suflet, sacrificiile voastre sunt impresionante, comportamentul vostru a fost ireproșabil;
  2. Toate acțiunile de protest să se organizeze sub imediata și stricta supraveghere a pastorilor bisericilor evanghelice din comunitatea respectivă;
  3. Nu se vor admite discursuri cu nuanță politică de nicio orientare: cazul Bodnariu este apolitic;
  4. Nu se vor admite huiduieli, scandări de lozinci și comentarii și/sau înjurături strigate din mulțime;
  5. Noi nu vom transforma platformele de adresare a acestor proteste într-un concurs de popularitate a celor care vor lua cuvântul, de aceea vă rugăm să descurajați aplauzele: dorim ca prezența noastră sobră, tăcută și tristă să transmită un mesaj mult mai puternic decât al unei mulțimi agitate și gălăgioase;
  6. Nu vor fi admiși ca parte din protest și ne vom dezice de persoane în stare de ebrietate; folosirea băuturilor alcoolice și fumatul sunt interzise în spațiul acestor acțiuni;
  7. Intervențiile mediatice trebuie să respecte cu fidelitate poziția noastră publică de până în prezent; în numele familiei pot vorbi doar… familia și cei împuterniciți de familie;
  8. Niciun act de vandalism, distrugere de proprietate, violență sau agresivitate verbală împotriva oricui, mai ales a organelor de ordine, nu va fi tolerat;
  9. Respect deplin și ascultarea indicațiilor oamenilor de ordine numiți de organizatori; se recomandă pentru toți aceștia purtarea de veste reflectorizante și aparate de comunicare;
  10. Toate afișele și pancardele vor fi furnizate de organizatori după modelele oferite de noi; nu se vor permite imagini și lozinci cu mesaj extrem, grafic și nedemn;
  11. Înțelegem că fiecare echipă de organizatori are oameni creativi care pot aduce idei și inițiative deosebit de valoroase acestei cauze: sunt bine primite dar vă rugăm să verificați cu noi înainte de a le pune în practică;
  12. Oricând aveți întrebări, nelămuriri sau doriți să ne consultați, vă stăm la dispoziție: daniel.bodnariu@gmail.com, cristianionescu@elimro.com
Cu deosebită apreciere în Domnul,
În numele familiei extinse Bodnariu, a echipei de reprezentare și organizare,
Pastor Daniel Bodnariu și Pastor Cristian Ionescu

Sursa: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/01/13/comunicat-oficial-atentie-initiatorii-si-echipele-de-organizare-a-actiunilor-si-demersurilor-pro-bodnariu/

luni, 11 ianuarie 2016

Pastorul Nelu Brie - mesaj VERTICAL la PROTESTUL pentru familia BODNARIU!!!


ISLAMIZAREA EUROPEI

www.certitudinea.ro
  Islamizarea Europei este in plina desfasurare, dar majoritatea europenilor nici macar nu sunt constienti de acest fenomen. Ei nu sunt informati nici despre ceea ce inseamna islamul, nici despre bazele politicii islamice in Europa. Musulmanii nu au venit in Europa pentru a se integra in societatile europene, scopul lor il reprezinta transformarea Europei intr-un stat islamic condus dupa principiile legii islamice, Sharia!
  Liderii politici europeni au sustinut in mod public de mult timp si sustin in continuare acest proces. La inceputul anilor ’90, politicianul german Daniel Cohn-Bendit, a declarat urmatoarele: “Noi, verzii (Partidul Verzilor din Germania), trebuie sa militam pentru a aduce un numar cat mai mare de straini in Germania. Odata stabiliti aici, vom cere sa le fie acordat dreptul de vot. Odata ce am realizat asta, vom dispune de un segment important de votanti de care avem nevoie pentru a schimba tara”. In aceeasi ordine de idei, Joschka Fischer, fost ministru de externe, a declarat: “Germania trebuie eterogenizata prin influxul de straini”.
  In 1960, doar 600.000 de musulmani traiau in Europa occidentala, dar astazi sunt peste 30 de milioane, iar imigratia masiva continua neabatut. In fiecare an, circa 1 milion de musulmani se stabilesc in Europa, in mod legal, prin mai multe mijloace cum ar fi: reunificarea familiilor sau azil politic. Ei obtin foarte usor dreptul de rezidenta, majoritatea neavand cele mai rudimentare cunostiinte privind cultura europeana si educatia necesara pentru a accede pe piata muncii.
  Musulmanii nu au venit insa pentru a se integra in societatea occidentala. Acest lucru este interzis de credinta lor, dar si de liderii lor religiosi care sunt bine organizati. Scopul lor politic principal este acela de a realiza ceea ce le cere religia lor, si anume sa-i domine pe toti “infidelii” (adica nemusulmanii) din lume. Acest lucru e descris foarte clar in Coran, asta le cere profetul Mahomed. Si asta fac reprezentantii musulmanilor in Europa Occidentala, indiferent in ce partid ar fi.
  Ei urmeaza vorbele ayatollahului Khomeini, care a spus: “Scopul final al Islamului este conducerea lumii”. Orientalistul Bassam Tibi, sirian stabilit in Germania, adauga: “Oriunde traiesc musulmani, Islamul se doreste a fi singura sursa de adevar (ideile dizidente sunt respinse)”.
  Seful politiei din Koln, a declarat ca, drept urmare a granitelor deschise si a ratei natalitatii ridicate la musulmani, Germania va deveni predominant musulmana in 20 de ani. Acest fenomen ar putea duce la un razboi civil in Germania si in Europa. Colegul sau din Viena, Alfred Ellinger, exprima pareri similare: “Orice musulman are datoria sa-si apere teritoriul impotriva nemusulmanilor si, in acelasi timp, sa distruga lumea nemusulmanilor pana cand Islamul va domina intreaga lume. Jihadul se va sfarsi doar cand toti oamenii vor accepta religia islamica sau se vor supune autoritatii acesteia. Granita Islamului este granita lumii”. Chiar si Adolf Hitler, care a colaborat cu marele muftiu al Ierusalimului, si-a exprimat admiratia fata de fanatismul musulman, declarand: “Daca noi (germanii) am fi fost musulmani, am fi cucerit intreaga lume”.
  Influenta politica a musulmanilor a devenit tot mai mare in ultimii ani. De exemplu, Gerhard Schröder a fost reales cancelar in 2002 cu ajutorul votului dat de turcii musulmani stabiliti in Germania. In schimbul votului, Schroder a sustinut aderarea Turciei la Uniunea Europeana. Pe scurt: Politicienii care sustin imigratia masiva doresc sa obtina voturi din partea imigrantilor prin care sa se mentina la putere. Intentia lor este, in acelasi timp, de a “subtia” populatia indigena europeana, si de a o lasa fara putere. Fenomenul seamana foarte mult cu o “purificare etnica” indreptata impotriva autohtonilor europeni.
  Rezultatele se vad. In orase ca Bruxelles, Milano si Oslo, numele Mahomed (in variantele sale) este cel mai numeros nume dat noilor nascuti. In Anglia, cel mai cunoscut nume era Jack, acum, fireste, este Muhammad. Inca din 2004, in Olanda, 56% dintre noii nascuti erau copii ai imigrantilor, majoritatea musulmani. In Elvetia, statisticile arata ca pana in 2040, peste 3 sferturi din populatie va fi musulmana, presupunand ca actualele tendinte se vor pastra. Conform unui studiu austriac, in 2050, o treime din populatia scolara va fi musulmana. Un studiu german arata ca in 2045, majoritatea populatiei va fi musulmana. Liderii musulmani sunt constienti de aceste tendinte si se bazeaza pe ele pentru a pune mana pe putere in cele mai importante state europene.
Sursa: 

marți, 5 ianuarie 2016

Sărbătoarea speranței

  
www.parinti.com
Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.  Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii, şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor. - Isaia  9:1-7



  Cam târziu, dar vreau să scriu câteva gânduri legate de sărbătoarea nașterii Domnului Isus Hristos. Sunt câteva gânduri aducătoare de nădejde, de încurajare, pentru toți cei care caută fața lui Dumnezeu și urmăresc sfințirea, pentru cei care sunt în adevăr! 

Sărbătoarea speranței ne re-amintește că: 

1. Totuși, ÎNTUNERICUL are capăt!

  Avem impresia, de foarte multe ori, că Dumnezeu s-a retras undeva într-un colț și că nu mai intervine ca să pună capăt întunericului. Ne uităm la cazul Bodnariu și nu știm cum se va termina. Nu prea se vede un final fericit, unul roz, care să fie aproape de timpul prezent! 

  Dumnezeu prin Biblie, prin Cuvântul Lui, ne spune clar - Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. 
  Întunericul are timpul lui. Dumnezeu îl îngăduie pentru o vreme. Dar vine ziua în care Dumnezeu spune DESTUL! Este ziua speranței, ziua bucuriei. Există Dumnezeu și pentru că El ESTE întunericul are hotar! 

  Gândiți-vă la epoca lui Noe. Timp de sute de ani oamenii s-au afundat din rău în mai rău până când Dumnezeu a spus DESTUL, încă 120 de ani!  Răului i s-a pus capăt prin APĂ! Să nu credem că Dumnezeu nu o să intervină! El intervine cu SIGURANȚĂ la timp!

  Egiptul a continuat în asuprire, oprimare, ucideri, brutalitate până când Dumnezeu i-a spus DESTUL! Întunericul are capăt, APA a oprit fierul lui Faraon! 

  Chiar dacă azi totul pare împotrivă nu uitați că Dumnezeul nostru este atotputernic! Într-o singură noapte un înger al Lui a adus izbăvirea și 185 000 de mii de dușnani au pierit. Mă gândesc cum Petru somnorosul merge și înaintea îngerului care era cu el se deschide poarta de fier! 

Întunericul are capăt, există un TOTUȘI! Să stăm tari în Domnul!

2.  Biserica aflată sub domnia lui Hristos apără neprihănirea!

   Hristos Domnul care este neprihănit nu poate avea o Biserică profană. Biserica lui Hristos este puternică nu numai deoarece Hristos este Capul ei ci și pentru că ea se întărește prin dreptate și neprihănire - o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire. 

  Biserica în lume este reprezentarea lui Hristos. Hristos Domnul a venit ca prin El să fim neprihăniți, ca să ne arate cum să umblăm în neprihănire și ca să ne spună și Cine ne va ajuta ca să parcurgem calea sfințirii noastre. 

  Hristos Domnul s-a luptat cu întunericul! Biserica lui Hristos are aceeași menire. Natura Bisericii, o natură luminoasă, prin alcătuirea ei este împotriva întunericului. 

  Domnul Isus, citim în Matei 23, în fața gloatelor fiind a condamnat haita fariseilor care erau puși doar pe jaf și pe distrugere, farisei care făceu acest prăpăd la umbra Legii. El nu s-a ridicat cu asprime pentru că cineva l-a îndemnat! Modulul Lui de-a fi acesta este, de-a se opune întunericului! Mielușeii îi pune pe umeri dar alungă întunericul!
Biserica trebuie să fie ca Domnul ei!

  Când Biserica din Efes, în Apocalipsa 2:2, îi dă pe față pe apostolii mincinoși ea este apreciată de Domnul Domnilor. 

  Menirea Bisericii este ca prin lumina ei să contracareze efectele și dimensiunea lumii, a întunericului din lume. 

3. Aliatul nostru este Dumnezeu!

  Cel care veghează ca împărăția Lui să crească, Cel care s-a înălțat la Tatăl ca să ne trimită un Mângâietor, Cel care are toată puterea în cer și pe pământ este El, Domnul Isus Hristos. Hristos Domnul, El va face ca domnia Lui să crească. 
  Prin Duhul Sfânt-Dumnezeu, trimis de El, de către Hristos, noi în această lume avem biruință asupra firii pământești, asupra lumii, asupra uneltirilor Diavolului! Duhul Domnului ne călăuzește în tot adevărul, El este sprijinul nostru. Și mai ales atunci când bolovanii mușcă din trupul acesta trecător Duhul ne întărește ca să-i rămânem fideli Mirelui!

  Când Biserica primară a fost prigonită, intimidată, citim în Fapte 4, s-a pus pe genunchi, s-a rugat și Duhul Sfânt s-a pogorât și i-a umplut pe toți, reumplut, și apostolii apoi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Avem nevoie de Duhul Sfânt!

  Știți de ce comuniștii au încercat din toate puterile să stingă lucrarea Duhului Sfânt? Pentru că unde este Duhul Sfânt în adevăr ,ca în Biserica primului ceas, acolo este putere, viață, creștere, sfințire, eliberare. Duhul Sfânt când este prezent și dă daruri El descoperă taine, există lucrări supranaturale. Diavolul se teme de acestea. 

  Să tânjim după plinătatea Duhului Sfânt. Lucrarea lui Dumnezeu se face numai prin Duhul! 


   Speranță în mijlocul furtunii!!!


  Nașterea Domnului este sărbătoarea speranței! 

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Copiii nu sunt tufe! Ei trebuie crescuți!


Şi minciuna e o vorbă…pentru unii!

cuvintecelebre.ro
  Scriu aceste rânduri pentru că pur şi simplu m-am săturat să fiu minţit şi implicit, m-am săturat de mincinoşi. Nu-i mai suport! Am observat că noi românii, avem câteva expresii favorite, câteva slogane ce ţin locul unor mari minciuni pe care le folosim automat când trebuie să întreprindem ceva, când trebuie să oferim răspuns unora: Mâine şi Imediat! Şi în spatele acestor două cuvinte, aparent nevinovate, se ascund o căruţă de mincinoşi, aproape o ţără întreagă! Vă ofer două exemple concrete de minciuni şi mincinoşi:
  „Când ai putea să mă ajuţi cu cutare lucru? Când ai putea să vi pe la mine să rezolvăm o problemă urgentă? – şi vine de cele mai multe ori răspunsul: Mâine! Personal aştept după un „Mâine” din vară şi acum când scriu mai sunt doar câteva zile şi se termină anul! Probabil unii se cred mici „dumnezei” pentru că se pare că la ei „o zi e ca 1 000 de ani”!. Numai aşa îmi pot explica non-şalanţa cu care pronunţă acest cuvânt, ştiind sigur că nu vor putea împlini lucrul pe care îl promit!
  „Când îmi poţi termina lucrul început? Când faci cutare lucru? Când te schimbi? – iar răspunsul acesta scoate efectiv din minţi: Imediat! – recunosc că uneori am fost unul care am abuzat de acest cuvânt! Cami ştie mai bine! Nu ştiu dacă s-a calculat vreodată durata acestui imediat dar la unii aşa numiţi pocăiţi, la unii români durează o veşnicie! Cunosc un american care dorea să publice o carte în România şi a dat copyright-ul unui tânăr care s-a angajat să îi traducă cartea şi apoi să o publice. A primit asigurările că se va traduce, da nu trebuie să fi clarvăzător să ghiceşti ce i s-a spus, Imediat! De atunci au trecut aproape 2 ani…şi respectivul nu dă semne că ar vrea să termine lucrul început!
  …Aş vrea să mă opresc din a oferi exemple, dar nu pot să trec mai departe pentru că mi-am adus aminte, că într-o zi, pe când predam la şcoală, a venit la mine un coleg cătrănit tare de tot, şi şi-a vărsat înaintea mea focul pe un aşa numit pocăit care-i promisese că-i „vindecă” maşina, da, Mâine…şi trecură 3 luni mari şi frumoase şi maşina zăcea tot în curtea plină de piese de autoturism a respectivului! „Nu vreau să mai am de-aface cu astfel de pocăiţi, Silviule, îmi spunea omul! Nu înţeleg dacă e creştin, pocăit, de ce se poartă aşa? De ce îşi permite să facă din astea?”… Nelule, nici până azi nu pot să îţi răspund la întrebarea asta! Nici eu nu pot înţelege ce legătură este între un om al lui Dumnezeu şi minciuna, şi domnul minciunii! Nici eu nu pot înţelege cum un om născut din nou poate lăsa aşa liniştit şi cu libertate de cuget, ca minciuna să-l stăpânească şi să devină un mod de viaţă? Mint…şi mint oamenii cu neruşinare, că doar şi minciuna e o vorbă, nu?
  NU!…minciuna nu-i o vorbă pentru un adevărat creştin, a cărui natură omenească, firea, a fost răstignită împreună cu Domnul Christos şi viaţa lui e dominată de acum de Duhul Sfânt. Biblia vorbeşte despre o persoană care trăieşte în minciună, iubeşte falsul şi neadevărul, acea persoană e satan. Şi acest individ, e întotdeauna în conflict cu Dumnezeu, cu adevărul! Şi uite aşa se întâmplă, că atunci când cineva minte, respectivul nu face decât să declare aparteneţa lui la grupul condus de „tatăl minciunii”. Dacă practici neadevărul înseamnă că îţi place mai mult acea lume, înseamnă că eşti pasionat de acea natură falsă. Mă gândesc că dacă acei oameni care folosesc minciuni, ar iubi sfinţenia şi adevărul, ar fugi tare de orice neadevăr şi ar fi mai atenţi, mult mai atenţi atunci când ar rosti un cuvânt sau când fac o amunită promisiune cuiva şi ştiu sigur că nu o pot împlini!
  Aşadar, e o problemă de natură şi aparteneţă atunci când e vorba de minţit. Minciuna nu e doar o simplă vorbă şi atât, nu e o doar un cuvânt rostit nevinovat ca să scapi doar de pisălogeala cuiva…dimpotrivă o astfel de vorbă, un astfel de Mâine şi Imediat, te poate îndepărta pentru totdeauna de Cerul dorit…pentru că afară, pe la uşi, pe la geamuri, pe la proiectoare şi tv-uri vor sta mincinoşii! Deci, ai grijă ce vorbeşti, române!

  P.s. Nu vreau să fiu privit în cel ce dă cu piatra sau în omul perfect, dar am înţeles gravitatea acestor „mici” cuvinte şi vreau să ofer fiecăruia provocarea de a fi atent la ceea ce vorbeşte! Să fiţi iubiţi!
de Silviu R. Cornea