Doctorilor de nimic - păstori, teologi, cântăreţi - care dau aurul pe zgură!

    Iov, omul peste care a fost turnată suferinţa, le-a spus prietenilor săi: "Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic" -  Iov 13:4.

    Există astăzi foarte mulţi doctori de nimic. Ei cred că vindecă poporul lui Dumnezeu, consideră că aduc hrană turmei lui Hristos, sunt convinşi că fără ei Biserica ar avea de suferit. Au această părere pentru că au citit mii de cărţi, pentru că au titluri de doctori, pentru că au funcţii, pentru că toţi cei din jurul lor îi "periază" şi se "periază" reciproc! Au ajuns să uite că tot ceea ce au şi sunt se datorează numai lui Dumnezeu! Nu mai ştiu că lumina vine numai de la Duhul Sfânt, lumina lui Dumnezeu! Sunt atât de plini de mândrie încât oricine le vorbeşte este cercetat mai întâi să vadă ei, cei care put de aroganţă, dacă cumva scrie doctor înaintea numelui celui care le-a vorbit! Dacă nu scrie doctor, persoana nu are dreptul la părere, opinie, nu poate să le atragă atenţia pentru că nu are o pregătire academică! Pregătirea academică a doctorilor de nimic i-a umplut de "luciferism", de mândrie, încât au ajuns să se considere superiori Bibliei, învăţătura lor să înlocuiască învăţătura Sfintelor Scripturi, punctul lor de vedere să fie pus în locul poruncilor lui Dumnezeu!

    Doctorilor de nimic, evident nu toţi care au titlul academic de doctor sunt doctori de nimic ci numai cei care nu se supun lui Dumnezeu, Bibliei, nu acceptă revelaţia Cuvântului, nu sunt smeriţi, sunt plini de mândrie, sunt superiori etc. (doctorilor de nimic) le spun, cu smerenie, că este timpul pocăinţei! Să revină la Dumnezeu, la Scriptură până mai au har!

Două chemări acelaşi mesaj:

1. Biblia:

^"Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte". 

                                                                         Proverbe 19:27.

2. Desiderius Erasmus din Rotterdam (1466-1536) - moralist, teolog, polemist, filolog, editor, pedagog, poet, enciclopedist, cel care a restaurat modul în care trebuiesc citite limbile clasice latina şi greaca, personaj care  a întreţinut o corespondenţă consistentă cu multe capete încoronate: Henric al VIII-lea al Angliei, Francisc I al Franţei, Carol Quintul etc. 

    "De unde vine răul? De unde, oare, s-a strecurat această molimă în poporul creştin? Fără îndoială, şi acest rău (războiul - sublinierea mea), ca şi cele mai multe dintre celelalte, a fost primit, pe încetul, din lipsă de atenţie.  

    Căci orice rău sau se strecoară, pe nesimţite, în viaţa omului, sau se insinuează sub haina binelui. În felul acesta, s-a strecurat, mai înâi erudiţia, ca un lucru foarte potrivit pentru combaterea ereticilor, înarmaţi cu ştiinţa filozofilor, poeţilor şi oratorilor. Ba încă, la început, nici aceasta nu era învăţată de creştin, în mod special, ci aceia care veniseră, întâmplător, în contact cu ea, înainte de a cunoaşte pe Christos, puneau ceea ce învăţaseră în slujba credinţei. 

     Însăşi elocvenţa, la început mai mult mascată decât dispreţuită, a fost apoi de asemenea aprobată pe faţă. Mai pe urmă, sub pretextul combaterii ereticilor, s-a strecurat plăcerea nesăbuită de dispută, care a introdus în biserică o boală nu lipsită de importanţă. 

  În sfârşit, s-a ajuns până acolo că în sânul însuşi al teologiei, a fost primit, în întregime, Aristotel; ba  încă, în aşa fel a fost primit încât autoritatea lui este mai sfântă decât aceea a lui Christos. Căci, dacă El (Hristos - sublinierea mea) a spus ceva de puţin folos vieţii noastre, este permis ca spusa Lui să fie răstălmăcită prin interpretare; dar este dezaprobat pe loc, acela care a îndrăznit, cât de timid să se ridice împotriva oraolelor aristotelice. De la el (Aristotel, s.m.) am învăţat că fericirea omului nu este perfectă, dacă nu i se adaugă bunăstarea corpului şi bunurile materiale. De la el am învăţat că nu poate înflori un stat în care toate sunt comune. Toate sentinţele acestuia ne silim să le îmbinăm cu învăţătura lui Christos, să amestecăm, adică, apa cu focul. 

  Am primit mult chiar şi din legile cezariene, invocând dreptatea, de care acestea fac paradă şi, pentru ca să ni se potrivească mai bine, am denaturat, cât s-a putut în conformitate cu ele, învăţătura evanghelică. Aceste legi îngăduie însă să se răspundă la forţă prin forţă, de asemenea ca fiecare să-şi urmărească dreptul său ..................................................................................................................................

  În sfârşit, întreaga învăţătură a lui Christos a fost până într-atâta contaminată cu scrierile dialecticienilor, sofiştilor, matematicienilor, oratorilor, poeţilor, filozofilor şi juriştilor păgâni, încât trebuie să se consume cu ele o bună parte a vieţii, înainte de a găsi timp pentru cercetarea scrierilor sacre; iar când parvii, odată şi odată, la ele (Biblie - s.m.), trebuie să ajungi infectat de atâtea păreri profane, încât preceptele lui Christos sau uimesc cu totul sau sunt răstălmăcite potrivit cu învăţăturile acelora. Iar acest  lucru până într-atâta nu este dezaprobat, încât nu este îngăduit să vorbească despre scrierile creştine acelui care nu s-a umplut, în întregime, până - aşa cum se spune - peste urechi, cu fleacurile aristotelice sau, mai degrabă, sofistice. Ca şi cum învăţătura lui Christos ar fi de aşa natură, încât sau nu poate să fie cea mai accesibilă tuturor, sau nu se împacă, în nici un chip, cu înţelepciunea filozofilor!

  Pentru acestea, am acceptat unele onoruri, e drept, oferite în mod spontan. Apoi am început însă să le reclamăm ca ceva ce ni se datorează. Aceasta s-a părut a nu fi ceva nedrept. Apoi am primit bogăţii, chipurile spre a le distribui pentru ajutorarea săracilor, după aceea chiar pentru trebuinţele noastre. De ce n-am fi făcut-o, din moment ce-am învăţat că aceasta este ordinea dragostei - ca fiecare să-şi fie sieşi cel mai apropiat? (Ironic s.m.)

  N-au lipsit nici justificări pentru acest viciu. Este legitim - s-a zis - să te gândeşti la copiii tăi. Este drept, să te gândeşti, din vreme, la bătrâneţe, care nu va întârzia să vină. 

.....................................................................................................................................

  În sfârşit, cu faţa prefăcută, am lăsat la o parte orice ruşine, am rupt toate barierele bunei-cuviinţe. Orice lăcomie, orice lux, orice fast, orice tiranie au existat la păgâni, le imităm, le ajungem, le întrecem".

       Erasmus, Despre război şi pace, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 62-64.

  Să ne pregătim, să ne pregătim, să ne pregătim dar având DUHUL SCRIPTURILOR, spiritul lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu!

      

Inundații peste inundații - numai începutul durerilor!

"Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi adu-i înapoi în ţara pe care ai dat-o lor şi părinţilor lor. Când cerul va fi închis şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit) ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-i calea cea bună în care trebuie să meargă şi trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău. Când vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grâu şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel:  dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mâinile spre Casa aceasta – ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoşti inima fiecăruia – căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor ca să se teamă de Tine şi să umble în căile Tale tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!" - 2 Cronici 6:24-31.

         România se confruntă cu inundații groaznice! De ce vin asemenea nenorociri? Din cauza păcatelor noastre! Milioane de copii ucişi în pântecele mamelor lor, sute de mii de divorţuri, sute de mii de curvii, minciună, crimă, viol, trafic de persoane, închinarea înaintea oamenilor, obiectelor ... acestea sunt cauza inundaţiilor. Ponta şi Dragnea pot să facă diguri de 100 de metri că nenorocirile tot vor veni peste România căci ele vin din cauza păcatelor. Până nu se rezolvă cauza problemelor prin pocăinţă şi întoarcere la Hristos cu toată inima calamităţile vor continua să vină peste ţară, se vor intensifica! Soluţia nu este să ne rugăm ca Dumnezeu să le dea case mai mari celor care au fost afectaţi etc. etc. Soluţia este să ne rugăm ca să îşi ridice toţi românii ochii spre Dumnezeu, spre Cetatea de Sus, spre Împărăţia care nu se poate clătina. 

         Doamne ai milă de români!

Hărmălaie, profanare, nesimţire şi gâdilare a firii - concluzii

Puteţi să bateţi din palme că e democrație dar mai întâi gândiți-vă că mulţi vă identifică ca  producători de hărmălaie și pot să cadă de la Hristos din acest motiv, iar democrația se termină la poarta Casei de Rugăciune!

Bate din palme că e democrație dar gândeşte-te că poate lângă tine unul aplaudă determinat de tine pe sora sau pe fratele şi nu-i aduce slavă numai lui Dumnezeu şi e grav că Dumnezeu nu împarte slava cu nimeni.

Aplaudă că de democrație dar să nu uiţi că trebuie să-l lauzi pe Dumnezeu şi dacă cumva uiți pe cine aplauzi, pentru că zgomotul nu conţine un mesaj care să te ghideze spre Dumnezeu, poți ajunge să comiți păcate foarte mari.

Aplaudă dacă vrei că e democraţie dar vezi că mergi pe linia pe care nu a mers nici Hristos şi nici apostolii. Şi dacă nu mergi pe linia lor e grav, e moarte chiar dacă e democrație!

APLAUZELE - Gâdilare a firii – acceptul pus pe fire și nu pe Duhul Domnului

Gâdilare a firii – acceptul pus pe fire și nu pe  Duhul Domnului  (partea a IV-a)

            Pe Hristos nu l-am găsit niciodată bătând din palme pe paginile Evangheliei. Nici pe apostolul Pavel, Petru, Ioan sau alţii. Nici măcar un membru din Biserica primară nu este prezentat ca bătând din palme.

„Da ce faci acum? Încerci să spui că versetul din Psalm nu e de la Domnul?” Nu! Cu siguranţă e din Duhul lui Dumnezeu.

Este de la Dumnezeu dar nu ca un imperativ. În schimb rugăciunea este un imperativ, facerea de bine, stăruința după Duhul Sfânt sunt imperative de la Dumnezeu.

 Dar noi ce am făcut? Imperativul l-am făcut relativ și relativul l-am făcut imperativ. Că e foarte lejer  să baţi din palme dar e dificit, anevoie să stăruieşti după Duhului lui Dumnezeu.

            O Biserică care pune bătutul din palme în mijlocul închinării ei va constata că se duce în jos, CHIAR DACĂ O PERIOADĂ POATE CREŞTE NUMERIC, CALITATIV SCADE, tocmai pentru că  e prea dificil să mai stăruite ca să fie botezată cu Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte va pune o formă, comodă, în centru iar fondul, Duhul Sfânt după care trebuie să stăruieşti, Îl va neglija și astfel nu-l va mai cunoaște pe Dumnezeu pentru că se va obişnui cu un creștinism superficial.

 Cu toate acestea, că face din formă fond,  se va considera la fel de spirituală ca una în care se manifestă plinătatea Duhului cu vorbirea în alte limbi, cu daruri de prorocie, vedenii sau  poate se va raporta la astfel de Biserici ca fiind „conservatoare”, degradate.

 Cu certitudine, o Biserică  nu e spirituală dacă nu se manifestă aşa cum s-a exprimat Biserica Primară.

„Da frate atunci erau alte vremuri!” Da! Într-adevăre era mai dificil să-L cauţi pe Domnul. Împăratul roman era şi dumnezeu, din punctul lui de vedere, şi riscai să fi ucis dacă nu i te inchinai. Era altfel.

Aveau motive să nu fie aşa de spirituali şi totuși au fost. Dacă ei au fost la înălţime, Biserica de astăzi, în contextul în care se află, evident mai prielnic, de ce nu e mai sus? Pentru că preferă ceea ce e comod: să baţi din palme. Ce să stărui după Duhul Sfânt? Să vorbeşti în limbi în Biserică vrei să se uite lumea la tine ca la urs? Se supără firea. E atât de bine să batem din palme, să facem rugăciuni de 59 de secunde după ceas, să cânte ăia din faţă! E comod şi tocmai din acest motiv firea biruie.

Rugăciunea ca mijloc de-al cunoaște pe Dumnezeu e abandonată. Postul e uitat. Pocăinţa e un concept arhaic. Oare de ce? De la bătutul din palme? Da şi Nu.

 Da de la bătutul din palme care conduce spre o manifestare de suprafaţă a închinării şi nu duce la o alipire de Dumnezeu. Nu deoarece nu doar bătutul din palme a adus Biserica unde este astăzi ci şi permisivitatea, predicile fără Cuvânt, rugăciunile fără inimă şi lista poate continua. Cert este că dacă bătutul din palme era o lucrare de profunzime o întâlmeam în Biserica Primară. Dacă nu o întâlnim nu înseamnă că e rea, dar înseamnă că acestă lucrare are înlocuitori mult mai eficienţi şi stimulatori, înlocuitori aducători de vigoare, viaţă, energie, putere.

APLAUZELE - Nesimţire- omul nu mai conştientizează că stă în prezenţa lui Dumnezeu care este şi un foc mistuitor, nu mai are reverenţă

Nesimţire[1] - omul nu mai conştientizează că stă în prezenţa lui Dumnezeu care este şi un foc mistuitor, nu mai are reverenţă (partea a III-a)

            Eva şi Adam[2] pe nesimţite au ajus să mânănce din fructul oprit. Dialogul cu şarpele, argumentaţia șarpelui şi răspunul femeii ... încet, încet au ajus la a mânca şi şi-au dat seama de situaţia gravă în care au ajuns numai după ce au mâncat. Faptul că pe nesimţite Eva şi Adam au ajuns să mănânce din fructul interzis nu a însemnat că acţiunea lor nu a fost păcat sau că a fost un păcat mai mic. Păcatul e păcat indiferent de modalitatea prin care s-a ajuns la el.

            Bătutul din palme, activitate firească sau duhovnicească, depinde de cine o face. Dar cu toată siguranţa celor care practică bătutul din palme, că fac o acţiune duhovnicească, vreau să le spun să fie atenţi că nici nu vor simţi când dintr-o activitate duhovnicească, pot să ajungă la o acţiune fireacă. Să rămână numai cu forma fără să mai conştientizeze prezenţa lui Dumnezeu.

Pe nesimţite se ajunge la un spectacol şi nu la închinare înaintea lui Dumnezeu, din cauza bătutului din palme. Omul ajunge să se manifeste dar fără să conştientizeze că închinarea lui nu este înaintea Celui Atotputernic.

            Imaginea lui Dumnezeu ajunge să nu mai fie în inima celor care se închină prin bătutul din palme şi asta deoarece zgomotul palmelor nu poartă un mesaj cu trimitere spre Dumnezeu aşa cum face cuvântul în care este pus numele lui Dumnezeu și se ajunge la discotecă.

            Icoanele astăzi, ele sunt venerate cu toată teoria că închinarea este la adresa lui Dumnezeu. Cine se uită la unul care sărută o icoană nu vede că acea persoană are admiraţie faţă de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nevăzut, ci că are admiraţie faţă de sfântul reprezentat.

Vreau să conştientizăm că până in secolul IV închinarea înaintea icoanelor era complet interzisă în Biserici. Dar în unele case de rugăciune au fost introduse ca să fie folosite ca material educativ. Păgânii, analfabeții erau evanghelizaţi prin imagini. Și această practică a învățării, în secolul VI, a devenit una a venerării. Iar după războaie sângeroase după ce icoanele, pe nesimţite, au ajuns să fie venerate, au fost impuse în  locașurile de închinare și au luat locul lui Dumnezeu şi al Bibliei.

            În aceiaşi parametri bătutul din palme, chiar dacă la început ajunge să fie făcut din sinceritate şi numai inaintea lui Dumnezeu, cu timpul omul practică izbirea palmelor de dragul celor din jurul lui, ca să-i aprecieze şi nu  ca să-L laude pe Dumnezeu şi nu pentrucă omul conştientizează prezenţa lui Dumnezeu, dependența totală de Cel Atotputernic.

            Nu vorbesc aiurea. Am fost la o mare conferinţă în 2005 unde au participat peste 3000 de tineri. Aplauze peste aplauze. Nu Aleluia! Nu Slavă Domnului! Nu Amin! Aplauze că acestea nu deranjează pe nimeni că doar şi la cocert ăia aplaudă.

Ei bine, eram acolo şi am făcut un experiment ca să demonstrez că acolo majoritatea, nu toţi, aplauda fără nici un pic de reverenţa. Erau marionete. Erau roboţi. Erau tonomate. Astfel că în timp ce predicatorul predica, nu spunea lucruri pe care să le aplauzi, am început să aplaud, imediat sala a erupt. Am procedat aşa nu doar odată. Lecţia a fost clară, se aplaudă fără ca omul să mai conştientizeze că stă înaintea lui Dumnezeu, spiritul de turmă, nimic în mintea lor din măreția lui Dumnezeu, nimic din teama că suntem pe pământul Lui, nimic din Cuvântul Scripturii că la o clipeală poate să ne judece aspru! Nimic!

„Da bine dar poate unii conştientizau”. Sunt sigur! Dar de ce să nu ne manifestăm închinarea încât cât mai mulţi să conştientizeze cât mai evident că Dumnezeu este prezent. De ce să nu rostim cuvinte de mărire în care este prezent numele Domnului iar în urma pronunțării Numelui Domnului omul să realizeze că acolo este Dumnezeu şi că Lui i se aduce slavă şi reverenţă? Că trebuie să tremure! Că trebuie să se sfinţească!  Pe nesimţite am rămas cu aplauzele şi l-am pierdut pe Dumnezeu.

---

[1] Pe nesimțite = încetul cu încetul, fără a putea fi perceput. DIXIT – sursă electronică.

[2] Genesa 3.

APLAUZELE - Profanare – slăvirea omului ...

Profanare – slăvirea omului şi punerea Bisericii într-o ipostază de-a fi comparată cu o adunare care aplaudă omul nu pe Dumnezeu (partea a II-a)

            Am fost într-o Casă de Rugăciune unde se practică bătutul din palme.

O soră, nu ştiu probabil că a fost internată în spital, a fost plecată îl altă ţară, a lipsit o perioadă din mijlocul fraților, după o perioadă de timp a revenit iar ca încurajare că era in mijlocul lor au început să o aplaude.

Mulți pot să spună că l-au aplaudat pe Dumnezeu. Eu am fost ferm convins că a fost aplaudată tânăra. Dacă frații ziceau slavă Domnului, Aleluia eram convins că Dumnezeu era lăudat – dar au aplaudat-o pe vedeta lor!

            Nu este un caz izolat cazul de mai sus. Tot în acolo,  o soră motiva bătutul din palme spunând că este un factor de încurajare al fraților! Și uite așa de la un verset, o recomandare de-a aplauda  pentru Dumnezeu s-a ajuns la a aplauda pe x și pe y. E rău! DA! E extrem de grav! Biserica a ajuns să fie o casă a spectacolelor, scenetelor, teatrului și nu o casă în care să fie prezent Dumnezeu, o casă unde să calci cu frică.

            Cu alte cuvinte, o laudă la adresa lui Dumnezeu, că asta se consideră bătutul din palme, a devenit o încurajare la adresa omului. În esenţă nu e nimic rău în a încuraja. Dar e una a încuraja și a alta a preamării pe conducătorul nostru iubit, pastor, cântăreț, predicator  etc.

Prin aplauze se practică ceva de genul: “slăvit să fie Mircea” ca eu să pot să predic mai bine. Greșit! Ca X să predice mai bine rugați-vă Celui care are toată puterea să poate să trimită mesaj și ungere!

Cu siguranţă că acum iar i-am înţeles greşit pe cei care aplaudă. Dar de ce nu se comportă ei limpede ca să nu-i mai înţeleg greşit? De ce în loc să aplaude pe un predicator sau pe o soră nu spun slăvit să fie Dumnezeu că sunteţi în mijlocul nostru ca lauda să o primeasă numai Cel care este vrednic de ea, Dumneze? De ce nu procedați astfel încât mintea mea păcătoasă să nu mă ducă cu gândul de la a crede că acei oamneni aplaudă pe alţi oameni și nu-L laudă pe Dumnezeu? De ce vreți să-mi procuceți mie și la alte sute de mii greață când puteți să vă coborâți la nivelul nostru doar printr-un simplu: SLAVĂ LUI DUMNEZEU!

            Poate eu mă înşel, crezând că omul este aplaudat, că poate  nu omul este aplaudat ci Domnul, dar dacă nu mă înşel, și sigur nu mă înșel, şi printre cei care aplaudă sunt unii, foarte mulți, care în imaturitatea lor ajung să aplaude omul punându-se în situaţia de a comite un act impotriva voi lui Dumnezeu, care SINGUR trebuie lăudat? Nu săvârșesc aceștia un mare, FOARTE MARE păcat? Și nu săvârșesc un și mai mare păcate cei care  le permit să aplaude și îi încurajează la această activitate?

            Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu[1] au fost pedepsiţi de Dumnezeu nu pentru că nu i-au adus Lui slavă, ci pentru că nu i-au adus-o aşa cum a vrut El, în termenii ceruţi de Dumnezeu. Astfel că dacă Dumnezeu i-a pedepsit pe nişte oameni care i-au adus slavă, dar nu aşa cum voia El, cum cred unii că Îi va lăsa nepedepsiţi Dumnezeu pe cei aduc slavă omului şi nu Lui?

 Bine, bine frate dar asta a fost în Vechiul, acum suntem sub har. Da! Dar Dumnezeu este acelaşi. Să nu uităm că în Noul Testament, sub har, scrie că Dumnezeu este “un foc mistuitor”[2].

Dacă nu pedepseşte ca în vechime asta nu înseamnă că e de acord ca slava să fie dată şi oamenilor ca în cazul nostru.

 Aşadar dacă cumva, din greşală, unul din Biserică, în naivitatea, imaturitatea sau sinceritatea lui bate din palme la adresa omului, îl slăvește pe om, acel om care a bătut din palme pentru om,  a comis un păcat, păcatul de-a lăuda pe om, şi păcatul e păcat cu toate că e făcut pe un fond de dragoste faţă de fratele sau faţă de sora. Asemenea păcate se tot produc. Şi se tot produc și pentru că există bătutul din palme. Dacă această acţiune este înlocuită cu adresarea verbală la adresa lui Dumnezeu care nu lasă loc la interpretare, omul imatur este scutit de-a se trezi în ipostaza de-a lăuda pe om și de a avea parte de mânia lui Dumnezeu!

---

[1] Levetic 10.

[2] Evrei 12.

Hărmălaie, profanare, nesimţire şi gâdilare a firii

Hărmălaie, profanare, nesimţire şi gâdilare a firii

Unii cred că mie îmi place să primesc, “palme”, dispreţ, “cât poate duce trenu’ ” sau calificative de genul “legalist”, “conservator” şi lista poate continua. Nu! Nu îmi plac astfel de cadouri.

Atunci poţi spune: “bine! ... da de ce contrazici nişte activităţi cu care tu nu eşti de acord dar nouă ne plac?” ...  “da de ce ne judeci pe noi majoritatea cărora ne place să aplaudăm? Acceptă-ne aşa cum suntem!”.

În cele ce urmează vă spun că sunt doar unul care vreau să mătur aleea spre Casa lui Dumnezeu, veau să argumentez de ce nu sunt de acord cu aplauzele în Casa lui Dumnezeu, vreau să dovedesc neconcordanţa dintre închinarea în Casa de Rugăciune şi rolul aplauzelor.

Hărmălaie[1] - activitate fără rost spiritual

             

Sunt persoane care se poticnesc în băutul din palme El nu are nimic păcătos in sine dar Biserica timp de 1900 de ani a existat şi fără bătutul din palme şi poate exista şi în continuare. Aplauzele nu sunt hărmălaie. Dar sunt unii care le consideră hărmălaie   și pentru cei slabi care  le consideră astfel dar și pentru că pot fi  înlocuite cu un mod de închinare aplauzele trebuie epurate.

 Poate că sună prea caustic “hărmălaie”! Nu! Cuvântul descrie, din punctul de vedere al multora, exact ceea ce se petrece în momentul emiterii zgomotelor când se lovesc palmele. Aceste zgomote sunt auzite, din păcate, şi de nepocăiţi care identifică adunarea cu un loc al circului, petrecerii, spectacolului și acest fapt e foarte grav, pentru că nepocăitul când ajunge în Casa de Rugăciune trebuie să constate că acolo e Dumnezeu nu dezmăț, închinarea treuie să-l determine să vadă mereția Celui Preaînalt, să își îi dea posibilitatea să se coboare în sine și să își vadă starea, să poată se audă glasul lui Dumnezeu! Hărmălaia distruge orice contact cu Duhul Sfânt! Aprinde firea!

 Bine, bine, frate, poţi spune, da şi în ziua cincizecimii zgomotul apostolilor i-a deranjat pe cei din jurul lor. Da, cu siguranţă că pe mulţi i-a deranjat, dar acel zgomot este unul fără de care Biserica nu este Biserică. Dacă zgomotul Cincizecimii nu mai e prezent în Biserică, acea Biserică nu mai poate fi numită Biserică ci poate fi numită cel mult biserică[2]. În schimb dacă te uiţi la bătutul din palme poţi observa că această activitate este una fără un rost spiritual prin sine, Biserica poate fi fără bătutul din palme și e recomandat să fie fără bătutul din palme deoarece Biserica care bate din palme astăzi este considerată ca fiind o adunătură de oameni care vor să se simtă bine, să se distreze, să se aplaude unul pe altul şi aşa mai departe și nicidecum ea nu pare a fi Lumina Lumii, un loc sacru, un loc în care ființa să se arunce la pământ înaintea Celui Veșnic Viu și Sfânt  și să se schimbe înaintea Lui!

 În schimb sunt alte activităţi pe care Biserica dacă le face poate evita a fi identificată cu un grup aducător de hărmălaie, cu o adunătură de firești, cu o discotecă. Aceste substituente ale aplauzelor sunt:  lauda la adresa lui Dumnezeu prin amin, aleluia, osana, maranata - acţiuni care nu doar că substituie perfect bătutul din palme dar îl şi depăşesc ca intensitate şi frumuseţe și fac diferența clar între chipul lumii și Templul Duhului Sfânt, cuvinte care îi aduc laude la adresa lui Dumnezeu și păcătosul poate să constate măreția Lui.

Poţi spune încă odată că şi acestea pot fi considerate zgomote, gălăgie şi în consecinţă oamenii să se poticnească de ele. Da, pot fi considerate astfel! Dar ele nu sunt așa fiindcă ele sunt luate direct din viața Bisericii, sunt ca sângele pentru un corp Cum un copil se naște cu sânge, asta e normalitatea, tot astfel aceste manifestări trebuie să fie normale în Casa lui Dumnezeu, sunt manifestările naturale care erau prezente în viața Bisericii Primare, trebuie să fie făcute deoarece fac parte din trupul Bisericii. Ele nu au fost reconvertite și nu pot să fie identificate cu un spectacol lumesc așa cum este bătutul din palme suau muzica rock, muzica dracilor!

Corpul uman poate la fel de bine să trăiască şi fără apendice. Extilparea apendicelui nu provoacă insuficienţe corpului încât acesta să moară. Prezenţa apendicelui, în corp, în schimb, poate duce la moartea acelui corp. Tot astfel Biserica poate să fie şi fără bătutul din palme. Renunţarea la bătulul din palme nu va duce la încetarea existenţei Bisericii dar prezenţa bătutului din palme poate transforma Biserica în nimic, otravă, moarte.

Frate, dar Biblia vorbește de bătutul din palme. E adevărat. Dar în locul unde se vorbeşte in Biblie despre bătutul din palme[3] bătutul din palme e o chemare a unui om, dorința lui. Această chemare nu e o poruncă în sensul celor zece porunci: nu minţi, a nu fura sau în sensul altor imperative ca cel de-a te boteza în urma credinţei.

 Tot în Psalm se spune că Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei. În consecinţă, dacă ar fi o poruncă, cum o tratează mulți, de ce nu o îndeplinesc ca atare? De ce nu introduc și trâmbița? .... Cu siguranţă că  lauda este primită şi fără trâmbiţă şi fără bătutul din palme dar ea poată să nu fie primită dacă sunt bătăi din palme tocmai pentru că nu se respectă principiul dragostei – nu fi o piatră de poticnire pentru cel slab.

Ceea ce vreau să spun e faptul că aşa cum închinarea nu trebuie să fie obligatoriu şi cu trâmbiţa tot astfel nici bătutul din palme nu este obligatoriu în închianre. Și dacă nu e obligatorie prezenta aplauzelor atâta vreme cât sunt frați, persoane care se poticnesc în aceată activitate trebuie să renunțăm la ea urgent.

Bătaia din palme nu este o poruncă absolută ci doar o recomandare a omului lui Dumnezeu, o recomandare duhovnicească. Aşadar tocmai pentru că este numai o recomandare este decizia fiecăruia dacă bate din palme sau nu la închinare dar consider, tocmai pentru că este o recomandare, bătutul din palme, şi nu o componentă obligatorie a închinării, că trebuie să se fie înlocuit cu lauda cu buzele, cu toată gura la adresa lui Dumnezeu, deoarece bătutul din palme,  produce dezbinare și mai mult Biserica este o adunare a unor oameni firești, o discotecă.

Nu aş renunţa la bătutul din palme dacă ar fi o poruncă. Rugăciunea nu este numai o recomandare. Ea este o obligaţie a pocăituluil şi dacă bătutul din palme este numai o recomandare, care poate să trezescă în mintea unora imaginea unui concert, de ce să-mi exprim mulţumirea faţă de Dumnezeu într-un mod prin care  induc, în mod sigur, în mintea celor care mă văd caracterul de spectacol, de circ, de maimuţăreală şi să nu aleg să-mi exprim mulţumirea prin alte mii de feluri?

Biserica poate fi şi fără bătutul din palme. Dacă unul singur se poticneşte în aplauzele pocăiţilor, cum sunt eu, pentru că a aplauda nu este o condiţie a existenţei Bisericii, Biserica are datoria să înlocuiască bătutul din palme cu rugăciunea, cu lauda prin cântare, cu vorbe care nu pot fi identificate ca fiind fireşti şi chiar dacă ar fi identificate, la aceste acţiuni de adorare, Biserica nu poate renunţa pentru că ar însemna să renunţe la existenţa ei.

---

[1] balamuc, gălăgie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (livr.) tapaj, (fam.) tam-tam, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. şi fam.) chiloman, (înv. şi reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. şi Transilv.) holcă, (Tran-silv.) lolotă, (înv.) calabalâc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gâlceavă, (fig.) ţigănie, (arg.) năsulie. Conform DIXIT – sursă electronică.

[2] Instituție lumească.

[3] Psalmul 47

Cutremurător! Din toată inima vă rog să urmăriţi această mărturie!

Dumnezeu există!

Dumnezeu schimbă vieţi!
Dumnezeu eliberează oamenii de sub posesia dracilor!

Dumnezeu aduce în istorie SUPRANATURALUL!

Dumnezeu nu tolerează consumul de alcool!

Viaţa este VIAŢĂ numai sub domnia Domnului Isus Hristos.

  

     Vă rog din toată inima să vă faceţi timp, 34 de minute, şi să urmăriţi în linişte această mărturie extraordinară! Vă rog să nu o neglijaţi! Dacă nu puteţi acum, vă rog mult de tot, să o ascultaţi mai târziu sau cel târziu mâine!

       Numai a lui Dumnezeu este TOATĂ SLAVA ŞI PUTEREA iar ascultarea, supunerea toată a noastră să fie!

                                              Click aici pentru a viziona   aici!

Să nu fim hoți de covoare!

      Eram acum două zile la Obor, în București, împreună cu soția mea Cătălina și cu Levi, băiatul nostru, pentru ca să facem niște cumpărături. Nici nu am ajuns bine că au trecut în vinteză trei autospeciale pentru stingerea incendiilor. Am aflat că s-a declanșat un incendiu în hala veche.

     Soția mea a surprins un dialog între doi cetățeni. Unul îi povestea celuilalt că în timp ce oamenii își scoteau afară covoarele şi intrau după altele ca să mai salveze ceea ce se mai putea din faţa focului, unii furau din covoarele lăsate afară. Cei păgubiți acum nu știau cine este mai periculos: focul sau hoții care furau covoarele. 

   În Biserică sunt două categorii de oameni: oameni care comit păcatul accidental și oameni care răstălmăcesc voit adevărul și luptă pe față împotriva Evangheliei. 

   Mulți dintre noi ne raportăm exact ca niște hoți de covoare, de multe ori, față de cei care comit păcatul accidental. Nu îi ridicăm! Nu ne rugăm pentru ei! Nu avem inima lui Hristos care să caute oaia pierdută! Nu avem compasiune! Și pe lângă problemele pe care omul le are mai adăugăm și noi critica noastră, reacțiile noastre violente, "neprihănirea" noastă şi îl dărâmăm. 

    Îi punem pe aceşti oameni care comit păcatul accidental în situaţia să nu mai ştie cine le este aliat şi cine le este duşman. În loc să facem toţi front comun în faţa păcatului ajutându-i să iasă la liman, noi, de multe ori, le dăm în cap. Fraţilor, să nu fim hoţi de covoare! Să nu rupem trestia frântă! Să nu stingem scânteia care mai licăre! 

  Cu duriate maximă să ne raportăm faţă ereticii care vor pe faţă să schimbe Evanghelia, să nu-i tolerăm, să nu avem pace până nu sunt daţi pe faţă şi până când Biserica nu este protejată. Dar pe copiii Domnului sinceri care se confruntă cu poveri să-i ridicăm în dragoste!

Fuga de lângă marginea prăpastiei!

6. Fuga de lângă marginea prăpastiei!

 „...nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” -  1 Corinteni 6:10

„Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” - Galateni 5:19-21

„V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii.  Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.  În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?  Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela”. – 1 Corinteni 5:9-13

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. – Proverbe 20:1

 ^„Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne.  Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe”. – Proverbe 23:20-21.

„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?  Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.  Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,  dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.  „M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”  - Proverbe 23:29-33.

„Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată! Iată că vine de la Domnul un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şuvoaie de ape, care o doboară cu putere la pământ.  Va fi călcată în picioare cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim;” – Isaia 28:1-3

„Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti ca să-i vezi goliciunea!” – Habacuc 2:15.

„Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului”. – Osea 4:11

„Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie.  A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.  Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!”” -  Genesa 9:20-25.

„Au făcut, dar, pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.” Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor”. – Genesa 19:33-36.

„Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă”. – Isaia 28:7.

Cu siguranţă mai sunt şi alte pasaje. Acestea sunt suficiente ca să ne dăm seama de modul în care se raportează Dumnezeu, Preaînaltul la beţivi, implicit la alcool. Puteţi spune că nu vă îmbătaţi. Am adus 5 argumente din Biblie care ne spun clar că Dumnezeu  nu vrea să consumăm deloc alcool. Cu toate acestea harul lui Dumnezeu care a fost arătat ne învaţă să o rupem cu  păgânătatea şi cu poftele lumeşti:

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat  şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,  aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”.  Tit 2:11-14.

            Harul ne învaţă că nu trebuie să ne apropiem de păcat ca să vedem cât de tari suntem. Nu trebuie să consumăm câte un pahar de vin că noi suntem tari şi putem să ne oprim numai la unul. NU! Dumnezeu ne cere RUPERE TOTALĂ! Nici o legătură între noi şi păcat.

            Un pahar de vin. Câţi nu au început de la numai un pahar înainte de masă şi acum beau pe ascuns sticle întregi şi duminica ei cântă în cor, vizitează bolnavii, predică în Casa lui Dumnezeu?

O istorioară spune că un boier a vrut să-şi angajeze un vizitiu. Erau trei candidaţi. Le-a pus o întrebare: „Cât de aproape puteţi merge de o prăpasie cu trăsura?” Primul a spus că el se duce foarte foarte aproape, la numai câţiva centimetri. Următorul a afirmat că el poate să păstreze o distanţă de caţiva metri. Al treilea a menționat că el nu se apropie deloc de prăpastie. Ultimul a primit postul. Harul lui Dumnezeu ne învaţă că lui Dumnezeu îi plac, îşi găseşte plăcere în cei care sunt sfinţi, care se tem să nu ajungă să cadă în păcat, în cei care se rup total de păcat, se feresc şi de ceea ce doar li se pare că este păcat.

Sper să înţelegem că dacă poliţia pentru un pahar de alcool consumat  amendează pentru pentru  că se înverzeşte fiola, nu mai eşti în deplinele facultăţi mintale, Dumnezeu care este şi un foc mistuitor ne cere nici măcar să nu ne uităm la alcool deoarece prin privire vine ispita, începem cu un pahar, apoi încă unul, ajungem să bem pe ascuns, mulţi sunt descoperiţi, de ruşine nu mai vin la Casa lui Dumnezeu, încep să se uite după femeile altora, să le poftească etc.  şi astfel, fiind sub influenţa alcoolului şi nemai având teamă de Dumnezeu, se comit păcate mari: crime, spargeri, curvia, incestul, blestemul, instigarea la deşertăciune, sărăcia, boala trupească etc. 

Noe dacă nu consuma alcool nu îşi blestema fiul. Lot dacă nu avea vin cu el astăzi istoria din Orientul Mijlociu ar fi alta. Câte milioane de oameni nu ar fi trăit şi acum dacă nu exista alcool? Câte zeci, sute de milioane, nu ar avea astăzi sănătatea mult mai bună dacă nu ar fi pus nici un strop de alcool în gură? Câte zeci de milioane de familii ar trăi astăzi cu mai  multă pace dacă procesul fermentaţiei nu ar mai avea loc în curţile lor, ale vecinilor, pritenilor sau dacă marii producători de alcool ar produce limonadă?

Să ne temem că putem oricând să cădem în tentaculele acestui demon groaznic care cu sine aduce prăpădul şi moartea şi să fugim şi de un picur de alcool căci ne pierdem mântuirea!

Să ne fie greaţă de alcool!

Ai luat de băut?

      

Când auzi această întrebare, dacă ești pocăit, te gândești la apă sau suc. Dacă ești consumator de alcool aceastei întrebări nu îi poți răspunde cu am luat apă sau suc, ci am luat bere, vin, palincă etc. pentru că „de băut” la pocăiţi înseamnă doar apă sau suc iar „de băut” la cei care consumă alcool înseamnă doar băutură alcoolică!

În Noul Testament sunt mai mulţi termeni folosiţi pentru cuvânul vin! Doar doi subliniez: oinos – vin fermentat şi gleukos – suc de struguri nefermentat, vin nou.

În ebraică erau mai mulţi termeni pentru vin. Noi ne vom opri numai la unul pentru că este suficient în alcătuirea argumentaţiei noastre: yayin, care se traduce şi prin suc de struguri fermentat şi nefermentat.

 „Pe de o parte, yayin se aplică la toate felurile de sucuri fer­mentate obţinute din struguri (vezi Gen. 9:20-21; 19:32-33; I Sam. 25:36-37; Prov. 23:30-31). ... Isaia prooroceşte: „Nimeni nu mai calcă vinul (yayin) în teascuri (mustul - sublinierea mea)" (Is. 16:10); de asemenea Ieremia spune: Am secat vinul (yayin) din teascuri (mustul -sublinierea mea); nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie" (Ier. 48:33). De fapt, Ieremia se referă chiar la sucul aflat încă în struguri ca fiind yayin (must-sublinierea mea) (vezi Ier. 40:10, 12)”[1].

De ce am adus în discuţie aceşti termeni? Este simplu! Noi, în Noul Testament traducerea Dumitru Cornilescu, avem termenul vin şi, din cât am cercetat eu, nu avem deloc termenul românesc must. Traducătorul Cornilescu a tradus termenii care erau folosiţi pentru vin şi pentru must, doar cu vin. Adică – dacă oinos desemna vinul nou, mustul, Cornilescu l-a tradus cu vin nu cu must pentru că în limbile ebraică şi greacă aceeaşi termeni au fost folosiţi pentru a defini  şi mustul şi vinul fermentat. În Biblie yayin nu făcea referire doar la vinul fermentat ci şi l-a must, Cornilescu l-a tradus cu vin, ne-a indus neintenţionat în eroare, pentru că l-a noi vinul e numai sucul de struguri fermentat.

În lumina acestor termeni: a băut Domnul Isus vin alcoolic, Pavel a recomandat consumul de alcool cu moderaţie?

„A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.” – Matei 11:19.

Noi spunem că Domnul Isus a băut vin alcoolic pentru că în limba română  cuvântul vin înseamnă suc de struguri fermentat. La evrei acelaşi termen putea să fie tradus şi prin vin şi prin must, suc de struguri nefermantat.

Eu sunt convins că Domnul Hristos, Dumnezeu din Dumnezeu, care timp de 40 de ani nu le-a dat evreilor deloc alcool (Deut. 29), care le-a interzis preoţilor să nu mai bea nici un strop de alcool când intrau în slujbă (Levetic 10), care l-a inspirat pe Solomon să spună că nu se cade împăraţilor să consume vin alcoolic, vin care îmbată (Proverbe 31),  care i-a binecuvântat pe urmaşii lui Recab că nu consumau vin (Ieremia 35) etc. nu a consumat vin alcoolic, ci must. Nu avea cum să interzică ceva şi El să facă ceea ce a interzis! Nu avea cum să le ceară preoţilor luciditate maximă, să nu consume deloc alcool, când fac slujba şi El care a venit să săvârşească cea mai măreaţă lucrare să o facă cu mintea tulbure!

Cum unui pocăit când i se pune întrebarea: „ai luat de băut?” înţelege, ai luat apă sau suc sau cum unui consumator de alcool când i se adresează aceeaşi întrebare înţelege băutură alcoolică, la fel, în funcţie de Stăpânul inimii, fiecare când citeşte „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin...” înţelege, pocăitul, că Hristos a consumat must, suc de struguri nefermentat, consumatorul de alcool, înţelege că Domnul a consumat vin fermentat.

Suntem induşi în eroare de faptul că în limba română, termenul vin defineşte sucul fermentat, nu este ca în limba ebraică unde termenul vin, yayin, putea să definească şi vinul fermentat şi sucul de struguri nefermentat.

Sper că acum am înţeles că oinos, gleukos, yayin, pot să fie traduşi şi prin vin şi prin must. Atunci când citim că Domnul a băut vin, să fim convinşi că a băut must.  Atunci când Pavel spunea: „Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin, din pricina stomacului tău şi din pricina deselor tale îmbolnăviri” (1 Timotei 5:23), să înţelegem că pocăiţii consumau doar apă (Să nu mai bei numai apă), nici măcar must, suc de struguri, probabil pentru că mustul era scump[2] şi creştinii primului ceas erau cumpătaţi,  nicidecum nu erau consumatori de alcool, nici măcar cu moderaţie. Mustul, sucul de struguri nefermentat, în traducerea lui Cornilescu vin, îl consumau ca medicament, cu moderaţie.  

Să revenim la adevăr! Nu se cuvine pocăiţilor să bea paharul dracilor!

---

[1] http://www.resursecrestine.ro/eseuri/10388/vinul-in-vechiul-testament.

[2] Mustul era obţinut prin fierberea sucului de struguri până scădea, după unele reţete, 50% din cantitate iar după răcire era conservat prin adăugarea mierii-un bun pansament pentru stomac.

Viața fără alcool este VIAȚĂ! Viaţa cu alcool este MOARTE!

            4. 40 de ani în pustie fără alcool şi nu au murit nimeni! Dar au murit milioane din cauza consumului de alcool!

„Totuşi El zice: „Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior:  pâine n-aţi mâncat şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

                                                                                            Deuteronom 29:5-6

Extraordinar! Când poporul Israel a depins în totalitate, 100%, de Dumnezeu, Creatorul nu le-a dat să mănânce mistreţ la proţap,  icre negre şi nici măcar un strop de alcool.

De ce nu le-a dat Dumnezeu alcool? Pasajul spune limpede: ca să aibă capacitatea, discernământul, puterea psihică să cunoască că Dumnezeu este Domnul lor. Abstinenţă totală ca nu cumva să se depărteze de Cel care a spus „Eu Sunt”.

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor”. – 1 Corinteni 10:11.

     Dumnezeu nu le-a dat nici o picătură de alcool timp de 40 de ani, nu numai pentru că alcoolul este extrem de dăunător trupului, nu acesta a fost primul motiv, ci pentru că în 7 secunde de la consumarea unui pahar de tărie mintea omului nu mai judecă în parametri normali, şi, pentru ca pe ei să-i păzeasacă Dumnezeu acest pericol, de-a avea mintea tulbure şi de a încălca Legea, nu le-a dat deloc alcool. Câtă vreme au depins în totaliltate de Dumnezeu, Cel Preaînalt care putea să facă să curgă prin pustie râuri de „Fetească Neagră” sau de „Sânge de Taur” nu a făcut să curgă decât apă.

     Toate acestea s-au întâmplat pentru ca noi, Biserica, să înţelegem că Dumnezeu nu ne vrea cu nici un gram de alcool în cap sau în sânge. Cel Atotştiutor ştie că pentru om este bine să nu consume alcool, apa este cea mai bună băutură. Timp de patruzeci de ani nu le-a dat deloc alcool şi pentru ca să ne spună nouă celor din secolul XXI că omul poate trăi fără alcool, că viaţa este viaţă numai dacă nu are alcool în ea. 

       Nu doar fizic ucide alcoolul ci și spiritual. Ca omul să aibie VIATA trebuie să aibe mintea limpede, trebuie să renunțe la alcool. Pentru că nu ținut minte "lecția pustiei" au murit milioane de evrei câteva generaţii mai târziu din cauza consumului de alcool, din cauza faptului că mintea li s-a întunecat pe fondul consumului de alcool.

Ofertă de carte!

       Fiind unul care citesc și cumpăr cărți am aflat întâmplător de o ofertă care din păcate este valabilă numai astăzi: 50 % reducere la orice carte, carți - suma totală să nu depășească 1000 lei. Sunt foarte, foarte multe titluri,  zeci de mii.

       

      Pe mine mă interesează cele teologice, unele de la editura Curtea Veche, dicționarele, atlasele, eciclopediile ... hmmmm .... cam multe ....

 
                                                Oferta o puteți vedea aici:   AICI.