Nu un sfânt ci un politician cu gura mare şi inima mică – Constantin cel Mare
„Sfântul”
Constantin nu a fost un sfânt ci un avid de putere. Este
adevărat că a reinstaurat guvernarea absolutistă şi a reformat domeniul
economic, social, politic şi militar că a susţinut creştinismul – toate
aceste aspecte punctate cu privire la imaginea lui Constantin sunt
corecte dar nu sunt numai acestea. Lista poate continua cu menţionările
că a fost un adevărat om politic ştiind să atragă de partea lui cea mai
unită categorie din Imperiu pe care avea s-o „scindeze” fără voia lui
prin construirea Constatinopolului.
Dar dincolo de acestea
activităţi generale care lasă impresia chiar de „împărat umanist”,
Constatin a fost omul crud care a recurs imediat la uciderea oricărei
persoane care nu intra în tiparele lui neţinând cont de morala creştină,
de legătura de sânge sau de ajutorul oferit de către cel pe care urma
să-l ucidă.
Astfel că acest „sfânt”, Constantin – care reprezintă o
imagine a purităţii pentru mulți cu toate că nu este, a avut potrivit lui Eusebiu din Nicomedia
revelaţii[1], de la care păstrăm în mod greșit crucea ca simbol al
creştinismului – moral, nu a fost diferit de alţi suverani romani prin
cruzime, viclenie, mândrie însă inovaţiile, reformele ne determină să fim conștienți că el prin complexitatea caracteristicilor sale a
determinat încă 1700 de ani de existenţă a impactului roman în
mentalitatea, societatea, politica internaţională şi inclusiv în
biserică.
[1] Adam, Hart-Davis, Istoria, Bucureşti, Editura Rao, 2007, p.149.
P.S. Materialul care m-a determinat să emit aceste concluzii îl voi posta în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu