Ecumenismul – calea către NICIODATĂ

Ecumenismul – calea către NICIODATĂ

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pâmântul” (Biblia, Genesa 1:1). Pornind de la această propoziţie creştinismul admite lumea ca realitate crată de Dumnezeu, Dumnezeu   care nu are începtut şi nici sfârşit. Cultura indiană admite creaţionismul dar nu-l atribuie lui Dumnezeu ci unei entităţi supreme care „s-a născut prin puterea căldurii” (Istoria lumii în texte, p. 22). Coranul admite creaţionismul dar pus pe seama lui Allah.  Dacă analizăm fiecare teorie în parte ajungem să constatăm argumente din orice parte care conturează şi mai mult deosebirile, schismele în dogme relativ asemănătoare. Dacă mai luăm în considerare şi punctul de vedere ştiinţific cu subdivziunile lui vom constata că nu există cale spre ecumenism chiar dacă unii, printre ei mari teologi, propovăduiesc ecumenismul.

            Sunt de acord cu Samuel P. Huntington care exprimă faptul că deşi economicul continuă să fie important, astăzi, conflictele armate, și nu numai, vor fi motivate în primul rând de elementele de cultură. Cultura fundamentată pe limbă, istorie, obiceiuri dar în mod special pe religie va fi aceea care va apropia şi va depărta naţiunile sau indivizii din naţiuni.

   Deși se înceară o naționalizare inclusiv a islamului, o culturalizare a islamului în funcție de fiecare stat, fapt evident din poziția cancelarului Germaniei şi a preşedintelui Franţei care s-au pronunţat, în mod special conducătorul statului Franţa cu privire la islam că  trebuie ca islamul să fie nu un islam în Franţa ci un islam al Franţei, acest islam naționalizat, ecumenist nu va avea loc. Islamul niciodată nu se va subordona nimănui. Cu alte cuvinte preşedintele lăsa să se înţeleagă că există o singură posibilitate pentru islam în Franţa, islamul subordonat Fraţei, islamul în slujba Franţei nelăsând să se întrevadă vre-un altminteri dar de la vorbe pănâ la fapte mai este mult.  Civilizațiile sunt fundamental diferite – cele creștine de cele islamice.

   Ruptura dintre civilizaţii continuă să se adâncească. Sunt prea evidente deosebirile dintre civilizaţii, religii ca să poată să se accepte. Dar mai mult de atât este faptul că „statul” (statele) din dorinţa de a le domina  pe celealte state  va utiliza orice armă posibilă, inclusiv cultura, limba dar în special religia.

  Niciodată religiosul, în fibra lui, nu se va supune compromisului, ecumenismului deoarece religiosul, parte din el, este legat de transcendent iar această legătură determină acțiunile sale.

  
   Evident unii vor continua să umble sub braț cu mapa ecumenismului dar vor constata, mai devreme sau mai târziu, că drumul lor a fost către niciodată. Problema este că în drumul lor spre niciodată i-au determinat și pe alții să lase garda jos, garda sfințeniei, garda fricii de cel Preaînalt, de Dumnezeu.