Obiect, energie, persoană sau Dumnezeu? Despre Duhul Sfânt - Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt este obiectul lor

Obiect, energie, persoană sau Dumnezeu -

despre Duhul Sfânt

 (prima parte)

Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt este obiectul lor

În funcţie de înţelegerea pe care o avem despre un obiect folosim acel obiect. Dacă ştim că un pahar de sticlă e folositor pentru a bea cu el nu îl vom folosi ca să batem cu el cuie. Nu vom folosi o furculiţă  ca să mâncăm cu ea ciorba. Ştim că ea se foloseşte pentru mâncarea alimentelor solide.

E anormal să foloseşti un obiect într-un domeniu pentru care el nu a fost creat. Dar cu toate acestea sunt oameni care deşi e anormal să mănânce sticlă ei mănâncă sticlă, alţii ştiu că e anormal să nu respecte ghidarea pe care o oferă un semafor şi totuşi nu o respectă. Şi din acest punct de vedere sunt oameni care au probleme şi oameni care îşi fac probleme.

Nu numai obiectele trebuiesc întrebuinţate în funcţie de caracteristicile lor şi în funcţie de specificul pentru care au fost create ci şi oamenii. În funcţie de părerea pe are o avem despre o persoană ne raportăm la ea. Ne ducem la doctor dacă suntem bolnavi nu ne ducem la electrician. Ştim că medicul poate într-un fel sau altul să ne facă bine. Dacă ei nevoie să construieşti o casă bine nu cauţi un tinichigiu ca să ti-o zidească. Şti că tinichigiul se ocupă de „cârpirea” maşinilor nu de zidărie.

Cu toate că vor exista mereu (cât va fi pământul acesta) oameni care să se raporteze greşit la obiecte şi persoane ceea ce este dureros este că şi Duhul Sfânt este perceput greşit și implicit cei care-L percep greșit se raportează greșit la El.

 Sunt oameni care cred că El, Duhul Sfânt, este obiect, energie sau persoană. Dacă credem că El este obiect ne vom comporta cu El ca fiind obiect. Adică vom crede că este proprietatea noastră. Dacă vrem să-l dăm cuiva îl dăm iar dacă nu vrem să-l dăm nu-l dăm. Dacă obiectul are anumite calităţi îl folosim în funcţie de calităţile sale.

Dacă ne raportăm la Duhul Sfânt ca fiind energie ne vom comporta ca oameni cu „viziunea” de a poseda energia.

Dacă-L privim pe Duhul Sfânt ca pe o persoană vom avea tendinţa să „ne luăm cu această persoană de şireturi”. Dar dacă conştientizăm că Duhul Sfânt este Dumnezeu vom înţelege că trebuie să fim cel puţin supuși Lui.

            Lumea e mare, fluidă, contagioasă. Aceste caracteristici au ajutat-o să intre în Biserică. Şi de când lumea a intrat în Biserică sunt oameni care se comportă ca şi cum Duhul Sfânt ar fi:

Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt ar fi obiectul lor.

            Odată o persoană a întrebat „de ce nu mai sunt frați astăzi care să-și pună mâinile peste cei care nu au Duhul Sfânt – botezul cu Duhul Sfânt – ca și aceștia să primească botezul cu Duhul Sfânt?”.

            Din punctul meu de vedere această persoană, pe care eu am auzit-o întrebând, era o persoană care nu simțea nevoia după plinătatea Duhului Sfânt, nu tânjea de dorința de a căuta într-un mod deosebit pe Dumnezeu încât să primească Duhul Sfânt ci încerca să justifice lipsa de zel, de pasiune, lipsa dorinței de a stărui, lipsa setei din inimă  după Duhul, nu prin sine, prin starea sa, ci prin lipsa celor prin care Dumnezeu poate da Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte această persoană s-a comportat ca Naaman odinioară căruia omul  lui Dumnezeu i-a spus răspicat cum să se comporte ca să fie vindecat de lepră. Și cu toate că știa clar ceea ce trebuie să facă, pentru că inima lui era împietrită, îngâmfată, a ales cu greu să parcurgă pașii pe care Dumnezeu i-a stabilit ca să primească vindecarea.

            Mulți astăzi știu pașii pe care-i au de făcut ca să primească Duhul Sfânt dar comoditatea îi determină să găsească vinovați: „frate eu vreau să primesc Duhul dar unde sunt frații care să se roage ca să primim Duhul Sfânt?”.

            Asemenea frați au făcut din Duhul Sfânt un obiect de tranzacție care este condiționat de prezenta unora. La fel ca în economia de piață a liberului schimb. Dacă există capital şi piaţă există și dezvoltare. Capitalul şi piaţa asigură dezvoltarea economică. Condiționarea primirii Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor lasă impresia că Duhul este considerat un obiect dependent de cel care-L posedă şi de cel care-L acceptă.

 Starea spirituală a celor care condiționează primirea Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor i-a determinat creeze un imaginar defect cu privire la Duhul Sfânt și să  limiteze pe Duhul Sfânt la ceva pe care poți să-l primești indiferent de dorința obiectului (din punctul lor de vedere). Dacă eu (zice cel care condiționează primirea Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor) vreau să-L primesc, îl primesc, singura condiție este ca cel care-L are să vrea să mi-l dea prin punerea mâinilor lui peste mine – asta înseamnă că tranzacția poate avea loc şi eu primesc obiectul. Comoditatea adusă de păcat i-a determinat pe mulți să renunțe la a avea dorinţă, pasiune, inima întreagă pentru Dumnezeu și să creeze argumente prin care să-și justifice că starea lor spirituală  nu este de vină. Nu ei sunt vinovaţii ci lipsa oamenilor spirituali.

            Petru și Ioan au fost trimiși în Samaria cu scop precis: cei care au primit Cuvântul să primească și Duhul Sfânt fiindcă Duhul Sfânt nu vine în inima cuiva dacă nu este curat vasul și dacă nu este cerut cu stăruință. Când Petru și Ioan au ajuns în Samaria s-au rugat pentru cei care au crezut ca să primescă și Duhul Sfânt. Petru și Ioan s-au rugat pentru cei din Samaria ca să primească Duhul Sfânt și în același timp aveau mâinile puse peste cei pentru care se rugau. Unii pot să creadă, conform acestui pasaj, că pentru a primi Duhul Sfânt este nevoie de oameni care să se roage pentru cei care nu au Duhul Sfânt cu punerea mâinilor şi automat dacă se roagă cu punerea mâinilor primesc Duhul Sfânt. Această teză dacă ar fi reală ar face din Duhul Sfânt un obiect, o putere care este transmisă în funcție de voința celor care o posedă. Dar pasajul nu ne permite să ne formăm o asemenea părere despre Duhul Sfânt.  Pericopa continuă spunându-ne că acolo era un om care atunci când a văzut că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor a crezut că Duhul Sfânt este ca un obiect. Modul în care și l-a închipuit pe Duhul Sfânt l-a determinat să se comporte față de Duhul Sfânt. A scos bani și s-a adresat „proprietarilor”. Vreau și eu această putere. Şocul i-a fost mare. Un blestem a fost rostit de către Petru tocmai pentru că și-a închipuit că Duhul Sfânt este un obiect.

            Dacă Simon Magul nu credea că Duhul Sfânt este un obiect comercial sau o putere comercială, crez al lui care a făcut ca pericopa să continue, noi probabil că eram justificați să credem că Duhul Sfânt se dă și că nicidecum nu El alege că intre, să se coboare, să umple inimile. Dar completarea pericopei ne ajută să înțelegem că Duhul Sfânt nu este un obiect manipulat prin punerea mâinilor și prin rugăciunea unora. Aceste două elemente sunt necesare sau pot să nu fie necesare pentru ca Duhul Sfânt să se coboare în inimă, să existe botez cu Duhul Sfânt, dar El nu coboară dacă acea inimă nu crede în promisiunea lui Hristos Domnul cu privire la Duhul Sfânt, dacă acea inimă nu simte nevoia profundă ca Duhul Sfânt să o umple. Cu siguranță că prin afirmația Samaria a primit Cuvântul  se înțelege că a primit și ceea ce Hristos a spus despre Duhul Sfânt, inclusiv ceea ce le-a spus Domnul ucenicilor – să nu se depărteze de Ierusalim ... . O sete puternică a fost în inima acestor samariteni, sete care s-a născut în urma spălării inimilor lor de către Sângele lui Hristos. Iar dincolo de acestea samaritenii au primit Duhul Sfânt nu pentru că Petru și Ioan și-au pus mâinile peste ei, ci pentru faptul că Petru și Ioan care se aflau sub călăuzirea Duhului Sfânt și-au pus mâinile peste samaritenii care cu inimile curate doreau ca Duhul să intre în ele.  

            Nu greșesc când spun că blestemul care a fost rostit pentru Simon în urma modului în care el s-a raportat la Duhul Sfânt este peste toți cei care îl văd pe Duhul Sfânt  ca pe un obiect iar din acest motiv (pentru că-L percep ca pe un obiect) văd în actul primirii Duhului Sfânt ca fiind necesare numai aceste două elemente: oamenii care se roagă și actul punerii mâinilor.

         Am văzut cândva o secvență - Duhul Sfânt era tratat ca fiind un obiect. Mă întreb: nu este aceasta hulă la adresa Duhului Sfânt?

          Am văzut un mare pastor. Pastorul acesta are o avere formidabilă. Nu e ceva rău să fi bogat. Dar e rău să fi bogat şi să îţi legi inima de bogăţiile acestei lumi. Acest pastor când se duce în misiune se cazează la cele  mai scumpe hoteluri, are proprietăți ca de boieri şi trăieşte ca un rege nicidecum ca unul a cărui împărăţie este în Ceruri. Acest om, fiu al  banului, al Mamonei, s-a rugat pentru unul ca să primească Duhul Sfânt. Omul nostru a început să rostească cuvintele puchi pu, puchi pu – probabil că văzuse ceva filme cu vrăjitoare şi spiriduşi. Au început să se bucure că a primit Duhul Sfânt.

   Nu știu la câte filme cu vrăjitoare s-a uitat respectivul care a rostit cuvintele puchi pu dar știu, sunt convins, din toată inima, că printr-un rob al Mamonei, printr-un om care urmărește să trăiască în huzur nu lucrează Duhul Sfânt ca alții să-L primească. Şi mai mult, ştiu, că nu omul îl controlează pe Duhul Sfânt ci Duhul Sfânt îl controlează pe om.

            Nu neg importanța prezenței fraților și a punerii mâinilor pentru ca cineva să primească Duhul Sfânt. Ele sunt capitale. Însă acestea trebuie să fie completate de o credință în mesajul lui Hristos despre lucrarea Duhului Sfânt, de o inimă curățită de Sângele Lui și plină de dorința de a fi locuită de Duhul  și nu în ultimul rând de frați care nu doar să fie prezenți și să-și pună mâinile ci  de frați care sub călăuzirea Duhului Sfânt să-și pună mâinile și să se roage.

            Duhul Sfânt nu este un obiect. Duhul Sfânt este Dumnezeu suveran. El este atotputernic. E omniscient și omniprezent. El umple o inimă numai dacă vrea. Și vrea de fiecare dacă când inima crede, e curată prin credință, tânjește și Îl cere.