luni, 7 iulie 2014

XV. Crezul meu! Supranaturalul!


14.    Biserica Penticostală crede în intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu care are ca rezultat vindecarea bolnavilor, eliberarea demonizaţilor, schimbarea situaţilor pe care oamenii nu pot să le schimbe.

       La fal cum Dumnezeu, prin Petru şi Ioan, în numele Domnului Isus Hristos l-a vindecat pe ologul din naştere de la poarta „Frumoasă” a Templui, la fel cum au fost înviaţi Dorca și Eutih, la fel cum de Pavel se atingeau basmale şi erau puse apoi peste cei bolnavi, la fel Biserica Penticostală a experimentat puterea lui Dumnezeu de nenumărate ori.
      Trebuie specificat că nu Biserica Penticostală face minunile. Dumnezeu le face în mijlcul Bisericii Penticostale când voieşte El, unde voieşte El şi prin cine doreşte El. Biserica Penticostală este conştientă că pentru orice luncrare toată slava este numai a lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu