De acas’ la facultate
Mă trezesc mai de
dimineaţă când mă duc la facultate, mă trezesc dar numai că să amân alarma cu 10 minute că somnu’ e tare dulce. Cu greu peste 10 minute
mă ridic din pat, mă aplec la căpătâiul patului mulţumindu-i lui Dumnezeu
pentru ziua în care am reuşit să mă ridic numai datorită Lui, Îl rog să fie cu
mine şi să mă păzească în ziua pe care eu am început-o.
Mă îmbrac iau ghiozdanul
în spate, deși am 25 de ani, îmi sărut nevasta şi pornesc spre Universitate.
Din curte când ies şi intru pe stradă intru într-o altă lume. O lume normală
pentru mulți dar pentru mine anormală.
Primul impediment
poluant este drumul – nu strada – drum un pic mai bun ca unul de ţară, pentru
că s-au străduit să pună în fomă de valuri pietrele şi când plouă sunt belţi
uriaşe, să nu mai spun de perioada de trecerea de la iarnă la primăvară când
topindu-se zăpada, apa rezultată, uneşte trotuarele, cu toate că drumul are
canalizare.
După ce fac vre-o 73 de
paşi întorc capul spre dreapta şi privesc în timp ce mă deplasez. Văd o
multitudine de culori, un tablou extraordinar, dacă ar fi într-un tomberon. Unul
dintre vecini ştiind că în săptămâna în curs are să vină maşina care ridică
gunoaiele, probabil pe la sfârşitul săptămânii, a avut bunăvoinţa să-şi expună „curcubeul”
în nişte saci în aşteptarea ridicării lui. Dar cum se face că maşina vine numai
într-o anumită zi, prietenii care se hrănesc cu acordul oligarhilor şi care au
deplinul lor accept, au împrăştiat gunoaiele în speranţa că vor găsi de-ale
gurii. Astfel, pe lângă priveliştea dată de o stradă pe care şi romanii în
antichitate o pavau infinit mai bine, apare o baltă de vre-o doi pe doi formată
din material colorat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu