luni, 21 iulie 2014

Biserica Primară nu făcea distincţie între membrii născuţi din nou, botezaţi în apă şi botezaţi cu Duhul Sfânt deoarece atunci toţi erau botezaţi cu Duhul Sfânt



Pentiostal și altceva sau doar penticostal?
(partea a IV-a)

Mai demult nu era ca astăzi. Astăzi e lumea în Biserică. Lumea se arată prin lanţuri, cercei, vopsele, inele, modă. În această masă de pocăiţi, „că toţi sunt frate pocăiţi” zic mulţi, unii sunt doar născuţi din nou. Dacă la noapte ar fi răpirea „vor fi mântuiţi toţi frate” (zice pocăitul de azi). Unii sunt şi botezaţi în apă că „ăsta” trebuie făcut. Nu e greu să te botezi în apă. Nu mai e aşa de greu ca în trecut. Sunt, câţiva, botezaţi cu Duhul Sânt, că e nevoie ca să fie ordinaţi, să meargă în misiune, e nevoie de această condiţie. Cam asta e imaginea Bisericii de astăzi, a multor Biserici Penticostale.
Biserica Primară însă a fost diferită faţă de cea de azi. Dacă nu aşa de diferită în ce priveşte ţinuta, că mai erau unele care veneau fără să-şi acopere capul, cu toate că nu erau prea tolerate, dacă că nu era aşa diferită în ce priveşte moralitatea, că mai era câte un curvar, dacă în aceste privințe nu era prea diferită a fost diferită faţă de cea de acum în ce priveşte distincţia, clasificarea membrilor pe categorii: născuţi din nou, botezaţi în apă şi botezaţi cu Duhul Sfânt. Ei nu făcau asemenea clasificări. Atunci dacă voiai să-L urmezi pe Hristos obligatoriu trebuia să fii şi născut din nou şi botezat în apă şi botezat cu Duhul Sfânt.
Frate! Serios? Ce faci, bine că nu-i faci penticostali şi pe Adam şi pe Eva. Nu-i fac penticostali. Că nu eu botez cu Duhul Sfânt. Şi cu siguranţă că Adam cu Eva nu au fost penticostali dar Biserica Primară a fost cam toată.  
Extraordinar! Iar începi cu ura! Tu urmăreşti numai cearta! Eşti călăuzit de un duh care seamnănă dezbinare tocmai tu care vorbeşti despre Duhul Domnului!
De unde până unde Duhul Domnului neagă adevărul pe care l-au predicat Hristos şi apostolii? Adevărul este o sabie cu două tăișuri pentru că taie acele învățături de care noi ne-am lipit și pe care le considerăm importante. Adevărul taie în sensibilitățile noastre și nu putem de multe ori să acceptăm asta.
            Hristos a cerut ca toţi cei care cred în el să se apropie de El şi vor primi botezul cu Duhul Sfânt. Unde scrie? Scrie la Ioan 7:37-39; Ioan 14:15-17. Pot să mai îţi arăt şi în alte locuri unde scrie dar dacă vrei să crezi că în Biserica Primară era regulă şi botezul cu Duhul Sfânt ți-e suficient un pasaj clar. Dacă te îndoieşti îţi arăt unde scrie şi că Biserica nu a discutat ci a aplicat învăţătura Domnului cu privire la Botezul cu Duhul Sfânt şi a transmis-o prin scris mai departe.
Petru în celebra predică în care au crezut în Domnul câteva mii de oameni nu s-a oprit a le spune doar de naşterea din nou şi de botezul în apă. A continuat şi le-a spus şi despre darul Sfântului Duh, cu referite clară la botezul cu Duhul Sfânt pe care toți trebuie să-L primească – Fapte 2.
Când oameni din Samaria au primit Cuvâtul au fost trimişi apostoli ca să se roage pentru ei ca să primească şi Duhul Sfânt. Pavel în Efes a întâlnit nişte oameni care nici măcar nu erau născuţi din nou. După ce le-a predicat Cuvântul şi au fost născuți din nou, Pavel s-a rugat pentru ei şi au fost şi botezaţi cu Duhul Sfânt.
Cu toate obiecţile tale prietene, cu toate că poţi lua fiecare pasaj în parte ca să-l tratezi exegetic sau cum vrei, dacă eşti sincer vei constata că în Biserica Primară toţi erau şi născuţi din nou şi botezaţi cu Duhul Sfânt.
Mama Domnului a fost botezată cu Duhul Sfânt. Cei unsprezece apostoli au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Pavel a fost botezat cu Duhul Sfânt.  Poţi crede sau nu dar asta e realitatea.
 Eu te tog crede-o şi dacă nu eşti botezat cu Duhul Sfânt stătuieşte după botez.

În loc de concluzii

„Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui <<pe care>> le-a zis El <<aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.>>”[1]


[1] Fapte 1:4-5.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu