”Viața noastră începe să se sfârșească din ziua în care nu mai vorbim despre lucrurile care contează”. Martin Luther King
Profund și în același timp adevărat. Ceea ce iese din gura cuiva definește ceea ce este în inima lui. Dacă pe buze sunt cuvinte aducătoare de viață, care îndeamnă la pocăință, la apropiere de Dumnezeu, cuvinte pline de forță ... acel care vorbește asemenea cuvinte este viu. Dar dacă pe buzele cuiva sunt cuvintele lăcomiei, ale mândriei, ale prostiei, cuvinte de nimic ... acel cineva chiar dacă are etichetă și chiar legitimație de sfânt și de slujitor este mort chiar dacă funcțiile lui vitale funcționează normal.
Mă întreb: câți morți nu se cred plini de viață? Câți morți sunt morți cu diplomă, cu licență, cu legitimație, cu faimă ...? Dar ei sunt morți din cauza faptului că au încetat să mai vorbească ceea ce contează!
Sunt mulți morți ... unul l-a sunat pe un prieten (a vorbit vorbe care au trădat o inimă coruptă) și sub masca ajutorului a profitat de pe urma nevoii pe care prietenul meu o avea și, vorba românului, i-a dat cu o mână și i-a luat cu două. Problema este că prietemul meu este ortodox iar cel care l-a sunat se crede pocăit. Vorbele lui nedrepte, care mai târziu au devenit fapte, au indicat că este mort! Problema cea mai mare este că și prietenul meu și-a dat seama că miroase a putred și cu toate acestea pentru că a fost prins la colț a acceptat ”oferta”!
Vorbele noastre, nu numai cele de la amvon, demonstrează că suntem vii sau morți!
Trăim într-o lume, Europă, Românie cu foarte puțini oameni care au viață tocmai pentru că nu sunt vorbite cuvintele care aduc viața!
Vorbind cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte sfinte, cuvitele adevărului, cuvintele dragostei, cuvintele pocăinței, cuvintele sfințeniei ... morții vor învia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu