miercuri, 28 ianuarie 2015

Satana și homosexualii atacă cu tot arsenalul cu scopul de a distruge tot ceea ce este sfânt! - Rușii ripostează frumos... noi, evanghelicii din România, creștinii, existăm, suntem și noi pe undeva?

inliniedreapta.ne
  În noiembrie 2014, UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii) a publicat un document de poziție intitulat Eliminarea discriminării împotriva copiilor și părinților pe baza orientării sexuale și/sau orientării de gen. [1] În acest document, UNICEF și-a oferit definițiile proprii pentru orientarea sexuală și identitatea de gen, a condamnat diverse state pentru „incriminarea” comportamentului homosexual, iar în promovarea homosexualismului, a îndemnat la modificarea normelor sociale și, de asemenea, și-a declarat sprijinul oficial pentru legalizarea parteneriatelor unisex – totul sub pretextul protejării drepturilor copiilor. În lumina publicării acestui document, Comisia Patriarhală pentru Familie, Protecția Maternității și Copilăriei a Bisericii Ortodoxe Ruse emite următoarea declarație:
  1. Comisia este puternic îngrijorată de faptul că UNICEF își folosește capacitățile, statutul internațional și resursele, care îi sunt oferite de diversele state, pentru a susține evoluții și concepte nu doar lipsite de un temei solid în dreptul internațional, ci și contrare culturii tradiționale a majorității națiunilor, precum și normelor moralității naturale și religioase. Astfel de acțiuni sunt dăunătoare comunității internaționale și vor submina legitimitatea morală a UNICEF și a altor organisme ale ONU.
  2. Familia se bazează pe uniunea în căsătorie între un bărbat și o femeie, unul dintre cele mai importante scopuri al acesteia fiind procrearea și creșterea copiilor. Tocmai din acest motiv, Declarația Universală a Drepturilor Omului și alte tratate internaționale majore au recunoscut familia ca fiind „unitatea de grup naturală și fundamentală a societății”. [2] Căsătoria între un bărbat și o femeie și familia naturală bazată pe aceasta sunt vitale pentru supraviețuirea umanității și a fiecărei națiuni individuale, esențiale pentru o demnitate și o libertate umană autentică. Tentativele de modificare a definiției căsătoriei și familiei, extinzând-o asupra parteneriatelor unisex, sunt extrem de dăunătoare societății și lezează drepturile fundamentale și demnitatea omului. Legile care vizează punerea în aplicare a acestor tentative nu sunt altceva decât o formă de nelegiuire.
  3. Astfel de tentative sunt deosebit de dăunătoare pentru copii. Fondul ONU pentru Copii trebuie să știe că aceștia se nasc din uniunea dintre un bărbat și o femeie, nu dintr-un parteneriat unisex. Este în interesul unui copil să se nască în familie și să fie crescut de către familie, astfel încât să își cunoască tatăl și mama care îl iubesc și îl îngrijesc. Plasarea copiilor pentru a fi crescuți de cupluri unisex constituie o încălcare gravă a drepturilor și intereselor copilului. Prin apelul la legalizarea parteneriatelor unisex în contextul creșterii copiilor, UNICEF acționează, prin urmare, contrar mandatului său, promovând nu protecția drepturilor copiilor, ci încălcarea substanțială a acestora.
  4. Comisia dorește să reamintească faptul că termenii orientare sexuală și identitate de gen, utilizați în cadrul documentului, nu beneficiază de recunoaștere internațională și nu sunt definiți în niciunul dintre tratatele internaționale fundamentale la nivel global. După cum observă, pe bună dreptate, chiar autorii documentului, în prezent nu există niciun instrument internațional cu caracter obligatoriu care să trateze explicit „discriminarea” împotriva indivizilor pe baza „orientării sexuale” și „identității de gen” a acestora. Introducerea acestor categorii construite artificial în listele existente de motive interzise de discriminare, după cum fac unele dintre organismele internaționale, este arbitrară și ilegitimă.
  5. Comisia Patriarhală pentru Familie, Protecția Maternității și Copilăriei își exprimă speranța că autoritățile de stat din Federația Rusă și din alte state membre ONU vor sublinia că este de nepermis ca UNICEF, UNCRC și alte organisme internaționale să își utilizeze capacitățile pentru a conferi legitimitate unor evoluții imorale și contrare drepturilor universal recunoscute ale omului, inclusiv drepturile copilului. Comisia face apel la toți credincioșii ortodocși și la ceilalți oameni de bună credință, inclusiv politicieni și personalități publice, precum și la ONG-urile de toate nivelurile, să utilizeze toate mijloacele legale pentru a împiedica organismele internaționale să facă abuz de capacitățile proprii într-o asemenea manieră.

[1] UNICEF. Document de poziție nr. 9 (noiembrie 2014) –Eliminarea discriminării împotriva copiilor și părinților pe baza orientării sexuale și/sau orientării de gen
[2] Articolul 16(3) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Articolul 23(1) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Articolul 10(1) din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Preambulul la Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului ș.a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu